Accident grav cu o mașină cu cinci tineri care a intrat într-un cap de pod

Accidentul violent de miercuri dimineață

Un autoturism în care se aflau cinci tineri a fost scăpat de sub control și a intrat într-un cap de pod, între Dumbrăveni și Verești.
Accidentul s-a produs miercuri dimineață iar impactul a fost violent, după cum se vede și în fotografii.
Pompierii militari care au intervenit la fața locului au constatat că în accident sunt implicați 5 tineri. Patru ambulanțe de la Serviciul Județean Suceava s-au deplasat și ele de urgență spre locul accidentului.
Unul dintre răniți era încarcerat în mașină și a fost extras de pompierii militari din mașină.
Toți cei cinci, inclusiv rănitul încarcerat, erau conștienți și cooperanți dar aveau leziuni.
Cei cinci tineri cu vârste între 17 și 19 au fost transportați cu toții la Spitalul Județean Suceava.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control