Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată marți seară despre faptul că la o societate comercială din comuna Bogdănești a avut loc un accident de muncă.Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 16.00, în timp ce se afla în incinta societății și tăia o scândură la circular, un bărbat de 49 ani, din localitate, angajat al firmei, a scăpat mâna dreaptă în pânza circularului, care l-a tăiat în zona degetului mare.Victima a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu „amputare deget mâna dreaptă”.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul producerii unui accident de muncă, ce urmează a fi soluționat procedural, despre incident fiind sesizat și Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.





