Inconștient

Accident cu un motoscuterist beat, care circula împreună cu fiica de 7 ani



Un bărbat în vârstă de 32 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, și fiica sa în vârstă de 7 ani au ajuns la spital după ce au căzut de pe motoscuterul cu care se deplasau. Accidentul a fost sesizat la mai bine de cinci ore de la producerea sa, bărbatul de 32 de ani susținând că a fost lovit de o mașină înainte de a cădea. Totuși, această variantă nu este confirmată de ancheta poliției, mai probabil motoscuteristul dezechilibrându-se și căzând fără a fi jenat de nimeni.
Duminică seară, la ora 20.40, prin numărul unic de urgențe 112, Gavril C., în vârstă de 32 de ani, din comuna Brodina, a anunțat că, la ora 15.30, în aceeași zi, în timp ce conducea mopedul pe drumul județean din localitate, a fost implicat într-un accident rutier. El a relatat că în timp ce se deplasa împreună cu fiica sa de 7 ani a fost acroșat de un autoturism condus de un consătean, care a fugit. Se pare că inițial acesta nu ar fi vrut să anunțe accidentul, însă, deoarece atât el, cât și fiica acuzau leziuni destul de serioase, s-a răzgândit. O ambulanță a sosit la fața locului și i-a transportat pe cei doi la Spitalul municipal Rădăuți, unde au fost diagnosticați cu multiple traumatisme în zona capului și a membrelor, necesitând, fiecare, aproximativ zece zile de îngrijiri medicale.
Declarațiile victimei nu coincid cu datele de anchetă
Bărbatul de 32 de ani a precizat inclusiv mașina care l-ar fi lovit și cine este proprietarul acesteia, Petru G., localnic din Falcău-Brodina. Autoturismul acestuia era într-adevăr avariat, însă proprietarul a prezentat o adeverință care atesta că fusese implicat cu respectiva mașină într-o tamponare, pe 12 septembrie 2009. Polițiștii au efectuat totuși o anchetă și au concluzionat că avariile celor două vehicule nu sunt produse în același eveniment rutier.
Din ancheta creionată până acum rezultă că bărbatul de 32 de ani s-a dezechilibrat și a căzut în drum pe fondul consumului de alcool, atât el și fiica suferind leziuni din cauza căzăturii pe asfalt.
La ora la care a fost verificat cu etilotestul, Gavril C., avea o concentrație de 0,31 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii din Brodina continuă ancheta din acest caz, pentru a lămuri pe deplin cum stau lucrurile în acest caz, fiind probabil ca șoferul să fi fost reclamat de motoscuterist din răzbunare, după un conflict spontan izbucnit imediat după accident.



Recomandări

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandantului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază

Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază
Șoferul care l-a accidentat grav pe locțiitorul comandatului ISU Fălticeni, reținut pentru tentativă de omor, a fost eliberat de un judecător joi după-amiază