Pe DN 17

Accident cu trei răniți, din cauza unui șofer bulgar care a depășit pe linie continuă

Trei suceveni au suferit leziuni în urma unui accident rutier produs ieri dimineață, pe DN 17, între Vatra Dornei și Iacobeni, din ancheta polițiștilor rutieri rezultând că vinovat de producerea evenimentului rutier este un cetățean bulgar, care a efectuat o depășire neregulamentară.
Din anchetă rezultă că o tânără în vârstă de 30 de ani, din Iacobeni, Lenuța L., care conducea un autoturism Opel pe direcția Vatra Dornei – Iacobeni, s-a trezit în față cu un Mercedes care circula din sens opus, al cărui șofer a intrat în depășirea neregulamentară a unui camion. Conducătoarea auto a tras brusc de volan, a evitat Mercedesul, însă nu și-a mai putut stăpâni autoturismul, care a intrat în derapaj. Opelul a intrat pe contrasens, unde s-a lovit frontal de o autoutilitară condusă regulamentar de Ioan T., în vârstă de 30 de ani, din comuna Pojorâta.
În urma impactului, echipajele medicale deplasate la fața locului au găsit trei răniți, cei doi șoferi, femeia fiind încarcerată, și un pasager din autoutilitară.
Leziunile cele mai serioase le-a suferit tânăra care a intrat cu mașina pe contrasens. Ea a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu mai multe traumatisme, contuzie toracică și suspiciuni de fractură de femur stâng. Celălalt șofer a scăpat cu leziuni ușoare, care nu au necesitat internarea, în timp ce pasagerul era suspect de fractură de mandibulă.
Cu ajutorul unor imagini video, polițiștii au reușit să stabilească în scurt timp numărul autoturismului Mercedes, înmatriculat în Austria. Polițiștii l-au identificat pe șofer, cetățean bulgar rezident în România, care ajunsese pe raza județului Bistrița-Năsăud, și l-au întors din drum, la Poliția municipiului Vatra Dornei.
Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală și continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava