Accident cu trei mașini, la Marginea

Accident cu trei mașini, la Marginea
Accident cu trei mașini, la Marginea

Un accident în care au fost implicate trei mașini, soldat cu rănirea unei șoferițe, a avut loc marți, în jurul orei 17.15, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea. Un localnic de 24 de ani, ce conducea o mașină, a efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe sensul său de mers a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat autoturismul condus regulamentar din sens opus de o femeie de 46 de ani, din comuna Sucevița.
În urma impactului, autoturismul condus de femeie a fost proiectat pe contrasens, intrând în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 28 de ani, din județul Neamț.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 46 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident