Accident cu doi răniți, într-o intersecție din municipiul Suceava

Accident cu doi răniți, într-o intersecție din municipiul Suceava
Accident cu doi răniți, într-o intersecție din municipiul Suceava

Două persoane au fost rănite duminică seara, în intersecția din zona Metro din municipiul Suceava, după ce un șofer nu a respectat culoarea roșie a semaforului și s-a izbit cu mașina într-un autoturism condus regulamentar.
În jurul orei 19.00, în timp ce conducea un autoturism pe bdul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava, ajuns la intersecția semaforizată cu strada Bistriței, un bărbat de 68 de ani, din municipiul Fălticeni, nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului electric și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o localnică de 37 de ani, angajată regulamentar în efectuarea virajului la stânga de pe strada Bistriței către bdul 1 Decembrie 1918.
Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorilor auto și a unei femei de 68 de ani, pasageră în celălalt autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte