Șofer norocos

A scăpat cu răni ușoare după ce s-a izbit cu mașina în trei copaci

Un șofer din Brăila a scăpat cu răni ușoare după ce s-a izbit cu mașina în trei copaci de pe marginea drumului, reușind apoi să revină pe carosabil și să se oprească. Accidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.30, pe DN 2H, în Bădeuți – Milișăuți.
Polițiștii care au efectuat cercetări la fața locului au stabilit că șoferul din Brăila, Costel A., în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Toyota, a pierdut controlul asupra mașinii, a ajuns pe contrasens și a ieșit în afara drumului, parcurgând circa 12 metri prin șanț și intrând în coliziune cu trei pomi ornamentali. După impactul cu al treilea copac, șoferul a fost proiectat spre carosabil, unde s-a oprit.
Din primele estimări ale medicilor, Costel A., are vătămări corporale care necesită 7-10 zile de îngrijiri medicale. Șoferul nu a fost verificat cu alcooltestul, însă la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României