Verdict

A provocat moartea soției într-un accident rutier și a fost trimis la închisoare de judecători

Accidentul s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool
Accidentul s-a produs pe fondul consumului excesiv de alcool

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Suceava, a fost ridicat din parcul de lângă Universitatea „Ștefan cel Mare” și introdus în arestul poliției. Ulterior, Vasile Reuț a fost transferat la Penitenciarul Botoșani, unde trebuie să-și ispășească o condamnare de 2 ani și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Accidentul pentru care a fost condamnat Vasile Reuț a avut loc în luna octombrie a anului 2014, iar în urma evenimentului o persoană și-a pierdut viața. Este vorba chiar de soția bărbatului, Silvia Reuț, împreună cu care se întorcea de la muncile câmpului.
Tragedia s-a petrecut pe DC 72, care leagă satele Sf. Ilie și Trei Movile, pe raza comunei Șcheia, în imediata apropiere a intersecției acestui drum cu șoseaua de centură a Sucevei.
Mai mulți localnici au relatat că pe parcursul zilei respective soții Vasile și Silvia Reuț, domiciliați în Sf. Ilie, dar care locuiau în municipiul Suceava, s-au aflat pe un ogor din apropierea drumului comunal, unde au desfăcat porumb. După o zi de muncă, Vasile Reuț s-a urcat la volanul mașinii sale, un VW, pentru a pleca spre casă, pe locul din dreapta fiind soția sa, Silvia Reuț.
Accidentul s-a produs în momentul în care șoferul a intrat într-o curbă la stânga, în imediata apropiere a șoselei de centură, pentru a ieși spre zona de la „Zidul morții”.
„Conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a frânat și autoturismul a intrat în derapaj, răsturnând-se la marginea drumului”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al poliției.
Înainte de a se răsturna, mașina a lovit un mal de pământ. Personalul medical ajuns la fața locului a găsit-o decedată pe Silvia Reuț. Soțul său a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Polițiștii au reușit să-l verifice pe șofer cu etilotestul, rezultând o concentrație de 1,15 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate ulterior și probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

Recomandări

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident

Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”
1 Alianța Liderilor din Economia Sucevei (ALES), întrunire cu reprezentanții SUA, despre oportunități și puterea de a fi ”împreună”

15 ani de închisoare pentru un sucevean implicat într-un transport de cocaină și de canabis de 150.000 de euro

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire