Trimis în judecată

A omorât un pieton, a fugit și a dezmembrat bucăți din mașină, încercând să ascundă accidentul

Tânărul a fost trimis în judecată la mai puțin de o lună de la accidentul mortal pe care l-a provocat
Tânărul a fost trimis în judecată la mai puțin de o lună de la accidentul mortal pe care l-a provocat

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost trimis în judecată la mai puțin de o lună de zile după ce a provocat un accident mortal, lovind foarte violent cu mașina un pieton căruia nu i-a lăsat nici o șansă de supraviețuire. Șoferul în vârstă de 24 de ani are circumstanțe agravante în acest caz de ucidere din culpă, care vor cântări mult în sentința finală: a părăsit locul accidentului, a ascuns mașina și a încercat să șteargă urmele accidentului, demontând capota și parbrizul. De altfel, inculpatul, Bogdan Petru Maftei, a fost arestat preventiv imediat ce a fost prins, pe 10 decembrie 2016, iar pe 3 ianuarie 2017 dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a fost deja înregistrat pe rolul instanței de judecată.
Accidentul s-a petrecut pe 9 decembrie, în jurul orei 17.40, pe DJ 208, în satul Budeni, orașul Dolhasca.
Florin Mavru, un bărbat în vârstă de 48 de ani, localnic din Dolhasca, se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile, pe DJ 208, în satul Budeni, pe direcția Dolhasca spre Pașcani. Un autoturism care venea din spate l-a acroșat și proiectat violent la câțiva metri distanță. Personalul medical ajuns la fața locului ulterior avea să-l găsească pe bărbat cu leziuni foarte grave. El a fost preluat de un echipaj SMURD, dar a murit în ambulanță, în drum spre Spitalul Municipal Fălticeni.
Pentru că șoferul a fugit, afară se întunecase, iar drumul este unul puțin circulat, pentru polițiști misiunea de depistare a șoferului nu a fost deloc ușoară. Din fericire, la locul accidentului au rămas câteva fragmente din mașină, stabilindu-se că este vorba de un VW de culoare roșie. După coroborarea mai multor probe, a doua zi dimineață, polițiști au adunat date despre mașina care ar fi fost implicată în accident. Confirmarea a venit când anchetatorii l-au căutat pe Bogdan Petru Maftei, în vârstă de 24 de ani, care locuiește fără forme legale în comuna Lespezi, din Iași, imediat după limita cu județul Suceava. Ridicat de polițiști, tânărul a recunoscut că a fost implicat în accident și a condus echipa de cercetare la o clădire dezafectată din satul Lespezi unde a funcționat o brutărie. Aici, într-o hală, era ascuns autoturismul implicat în accident. Mașina avea scoase mai multe elemente din față, inclusiv capota și parbrizul. Tânărul încercase încă din noaptea de 9 spre 10 decembrie să ascundă cât mai repede urmele accidentului și intenționa probabil să-și repare mașina.
Procesul în care va fi judecat inculpatul va începe în cel mai scurt timp la Judecătoria Fălticeni.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Suceveanul prins la volan băut și fără permis, deși avea interdicție de a conduce tot pentru alcool, arestat 30 de zile

Șoferul care a comis accidentul mortal de la Ipotești și apoi a fugit de la locul faptei mai stă 30 de zile în spatele gratiilor

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine