Fatal

A murit înecat după ce a băut și a intrat în apă la scăldat

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, care a intrat în apele râului Siret după ce în prealabil consumase alcool a sfârșit înecat, corpul neînsuflețit fiind scos la mal după intervenția pompierilor. Bărbatul și-a pierdut viața sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.00, la podul de peste râul Siret din orașul Dolhasca.
Din cercetările poliției rezultă că victima, Viorel H., din localitate, a băut împreună cu doi consăteni în cursul zilei de sâmbătă, iar la un moment dat aceștia au mers la râu pentru a face o baie.
Intrat primul în apă, bărbatul de 48 de ani a început la un moment dat să strige după ajutor, prietenii sărind în apă și încercând să-l salveze. Abia după aproximativ 20 de minute, văzând cu nu-l mai găsesc, bărbații au sunat la 112, solicitând ajutor.
La fața locului a fost trimis un echipaj al Detașamentului de pompieri Fălticeni, operațiunile de căutare făcându-se cu o barcă pneumatică. Trupul bărbatului a fost găsit și scos la suprafață aproximativ două ore mai târziu, fiind predat organelor în drept.
Cauzele decesului vor fi stabilite în urma necropsiei.

Recomandări

I-a dus o găleată de apă propriei mame, iar pentru că aceasta nu i-a dat bani de băutură a zgâlțâit-o serios

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Prima creșă din mediul rural a fost inaugurată la Baia în prezența ministrului Cseke Attila și a președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan