FOTBAL DIVIZIA C

A intrat și Liteniul în hora retrogradării

Într-un meci contând pentru etapa a 23-a a Diviziei C, Dorna Vatra Dornei a învins cu scorul de 1-0 pe teren propriu formația FC Willy Bacău. Gazdele au făcut o partidă bună, în afara golului marcat de Movileanu în minutul 15, fotbaliștii pregătiți de Relu Buliga au mai trimis de două ori balonul bara porții adverse prin Popescu și Cobzariu. „Chiar dacă mai avem doar șanse teoretice de salvare, noi suntem hotărâți să luptăm până la capăt. Chiar dacă în retur am făcut jocuri bune, tragem ponoasele evoluțiilor catastrofale din prima parte a campionatului, când am pierdut foarte multe puncte în confruntările de pe teren propriu”, a precizat tehnicianul dornean. Prin egalul de pe teren propriu, 0-0 cu Aerostar Bacău, Viitorul Liteni a coborât amenințător în clasament, până pe poziția a 9-a, cu doar trei etape înaintea terminării campionatului. Fotbaliștii antrenați de Florin Cristescu își pun cele mai mari speranțe în meciul pe care-l vor disputa pe terenul ultimei clasate, Flacăra Brusturi. O victorie în această partidă ar fi echivalentă cu salvarea de la retrogradare.
Divizia C1 – Seria I
1. Poli II Iași 23 42-14 52 p.
2. CFR Pașcani 23 28-8 44
3. FCM II Bacău 22 26-15 40
4. Aerostar Bacău 23 29-24 37
5. Pambac Bacău 23 25-16 36
6. Energia Vulturu 22 34-18 33
7. Willy Bacău 23 26-25 32
8. Rulmentul Bârlad 23 26-26 30
9. Viitorul Liteni 23 28-23 30
10. Leonard Pașcani 23 30-36 30
11. FCM Huși 23 21-27 28
12. Dorna Vatra Dornei 23 20-32 24
13. FC Botoșani II 23 16-55 13
14. Flacăra Brusturi 23 21-43 12

Recomandări

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Caravana de testare pentru TBC și-a încheiat traseul în județul Suceava, cu peste 2.700 de suceveni testați gratuit