Impact

A intrat pe contrasens cu microbuzul pe care îl conducea și din ciocnirea cu un tir au rezultat cinci răniți

Accidentul s-a produs luni după-amiază, pe E85, în zona localității Iacobești

Un șofer în vârstă de 20 de ani a provocat un accident cu cinci răniți, după ce microbuzul pe care îl conducea a intrat pe contrasens.
S-a întâmplat luni după-amiază, în jurul orei 18:00, pe E85, în zona localității Iacobești, din comuna Grănicești.
Aflat la volanul unui microbuz marca VW Crafter, tânărul de 20 de ani din comuna Mitocu Dragomirnei a intrat pe contrasens, din motive care până acum nu au fost elucidate, și s-a ciocnit cu un tir încărcat cu material lemnos, care era condus de un bărbat de 40 de ani, din Mălini.
Din impact, microbuzul a fost proiectat în șanțul din apropiere, iar remorca tirului s-a răsturnat pe șosea.
În urma accidentul, atât șoferul microbuzului, cât și cel al tirului, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul Clinic de Urgență Suceava pentru îngrijiri de specialitate.
La spital au ajuns și trei dintre pasagerii din microbuz, unul fiind minor.
Nici unul dintre șoferi nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, astfel încât s-a luat decizia să le fie prelevate probe de sânge pentru a se stabili dacă au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat