Corupere sexuală

A făcut gesturi obscene în fața a două fete minore și a ajuns în arest

Bărbatul a ajuns în arestul IPJ
Bărbatul a ajuns în arestul IPJ

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a ajuns în arestul poliției județene, reținut pentru 24 de ore, după ce a făcut gesturi obscene pe un drum public, în fața a două fete minore. Miercuri, în jurul orei 16.00, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 de două fete care au relatat că în timp ce se plimbau pe strada Pârâul Deia, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, s-au intersectat cu un bărbat în stare avansată de ebrietate, care și-a dat pantalonii jos în fața lor și a făcut gesturi obscene. Fetele au fugit și au sunat la 112.
Echipajele deplasate imediat la fața locului l-au găsit și încătușat pe bărbatul care se manifesta zgomotos și era recalcitrant.
Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal privind comiterea infracțiunilor de corupere sexuală a minorilor și ultraj contra bunelor moravuri. Miercuri noapte, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost introdus în arestul poliției județene în baza ordonanței pentru 24 de ore.
Un procuror de la Câmpulung Moldovenesc va decide ce măsuri trebuie luate mai departe în acest caz.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Un pervers închiria apartamente în Suceava unde filma partide de sex cu o fată de 15 ani, dar și discuții pe videochat cu minori