Nu i-a mers

A ascuns sticla de vin în pantaloni și a vrut să o fure dintr-un magazin

Furt de vin. Imagine generică
Furt de vin. Imagine generică

Doi bărbați au fost în centrul unui scandal după ce au încercat să fure vin dintr-un magazin din lanțul Profi. Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.40. Polițiștii au fost sesizați prin intermediul dispeceratului firmei care asigură paza magazinului și s-au deplasat la locul respectiv.
Casierul care era de serviciu a auzit la un moment dat un zgomot produs de o sticlă spartă. S-a deplasat la locul de unde a venit zgomotul și i-a găsit pe doi bărbați. Pe jos se afla o sticlă de vin spartă “Domeniile Sâmburești”, în valoare de 37,19 lei. Unul din bărbați avea ascunsă în pantaloni o sticlă de vin “Beciul Domnesc”, în valoare de 22,35 lei. Ambii au spus că știau că nu au banii necesari pentru a cumpăra sticlele de vin. Cel cu sticla în pantaloni a precizat că ar fi avut în intenție să o pună la loc pe raft. Același lucru l-a spus și cel de al doilea bărbat, numai că sticla i-a scăpat din mână și s-a spart.
Poveștile lor nu i-au impresionat pe polițiști, care au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de ”furt”.

Recomandări

Mașină burdușită cu diferite produse, descoperită în parcarea unui market după un flagrant de furt în același magazin

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților