A ajuns în arest după ce, prins beat și fără permis, a refuzat să-i fie testată alcoolemia

Arestul IPJ Suceava
Arestul IPJ Suceava

O patrulă din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a oprit pentru control în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 1.15, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un autoturism condus de un localnic de 52 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, în prezența personalului medical, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 52 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 52 de ani, ce a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava.

Recomandări

Prins la volan băut și fără permis, pe o stradă din Suceava, deși are deja dosar penal pentru alcool la volan

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Primăria Suceava refuză revocarea hotărârii de închidere a autogării Ceztrans și merge înainte cu sensurile unice

O ucraineancă ruptă de beată a fost depistată de polițiști după ce a intrat cu mașina în șanț, iar sistemul E-call a sunat la 112