Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 8 oct 2013 - Anul XVIII, nr. 234 (5441)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Camera Deputaţilor a adoptat o Declaraţie privind comemorarea Holocaustului

Marţi, 8 Octombrie 2013 (14:13:58)

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în şedinţa consacrată comemorării Holocaustului, o Declaraţie prin care reafirmă, între altele, hotărârea parlamentarilor de a susţine acţiunile de combatere a xenofobiei şi antisemitismului.

Declaraţia a fost propusă de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi citită în plenul acestui for legislativ de către Niculae Mircovici, la şedinţa consacrată comemorării victimelor Holocaustului. "Ne exprimăm convingerea că asumarea trecutului reprezintă un moment al responsabilităţii, este de datoria noastră să ne aducem aminte de victimele Holocaustului, reafirmăm hotărârea membrilor Camerei pentru a susţine acţiunile de combatere a xenofobiei şi antisemitismului", a precizat Mircovici. El a arătat că, prin acest document, deputaţii solicită Guvernului să acorde întreaga susţinere pentru continuarea programelor de comemorare a victimelor Holocaustului.

Înainte de adoptarea acestei Declaraţii, deputatul minorităţii naţionale Aurel Vainer a declarat că Legislativul trebuie să mărească indemnizaţiile evreilor supravieţuitori ai Holocaustului, arătând că, "dacă aceştia mai sunt lăsaţi mult", "degeaba" se mai vine cu legea.

Vainer, care reprezintă minoritatea evreilor din România, a spus că aproximativ 300.000 de evrei şi-au pierdut viaţa în anii Holocaustului, în urma măsurilor de represiune.

El a arătat că Parlamentul a adoptat o lege importantă care vizează combaterea rasismului, xenofobiei, antisemitismului, dar care "din păcate nu e prea aplicată de organele în drept". "Rolul Parlamentului este important şi prin această lege România este cotată printre cele mai progresiste ţări în materie de combatere a acestei probleme. Totuşi, Parlamentul României să ne ajute să îmbunătăţim această lege, respectiv acolo unde nu funcţionează, unde organele în drept nu o aplică", a precizat Aurel Vainer.

Deputatul a pledat şi pentru un proiect de lege care să prevadă mărirea indemnizaţiei evreilor supravieţuitori Holocaustului. "Proiectul de lege zace de mulţi ani şi v-aş ruga să fie adus în plen cu raport pozitiv şi să votaţi. Dacă ne mai lăsaţi mult, degeaba veniţi cu legea!", a adăugat Vainer.

La sesiunea Camerei Deputaţilor consacrată comemorării Holocaustului au fost prezenţi şi ambasadorul statului Israel, Dan Ben Eliezer, şi cel al Federaţiei Ruse, Oleg Malginov.

"Exprim aprecierea pentru Guvernul României, pentru Parlament pentru paşii în recunoaşterea Holocaustului, pentru legislaţia împotriva negării acestei tragedii, pentru poziţia împotriva declaraţiilor antisemite, pentru introducerea studiului Holocaustului în şcoli", a declarat ambasadorul Israelului, la şedinţa solemnă a Camerei Deputaţilor consacrată comemorării Holocaustului.

El a apreciat că este important să fie dezvoltate programe educaţionale în şcoli despre Holocaust şi ar fi util ca în ziua comemorării acestei tragedii să se organizeze în şcoli dezbateri despre ce reprezentă Holocaustul, ce reprezintă rasismul şi antisemitismul.

Ambasadorul Federaţiei Ruse a afirmat că este clar că antisemitismul, fascismul încearcă să renască în anumite ţări europene. "În capitalele unor ţări europene există marşuri ale veteranilor SS şi sunt glorificaţi. Acest lucru nu ar trebui să fie acceptat în Europa. (…) Îmi exprim satisfacţia că într-o ţară polietnică cum este România această temă cum este Holocaustul este acceptată în loc să fie respinsă, că există condiţii favorabile legale pentru evrei, minorităţi naţionale să-şi poată păstra tradiţiile şi cultura. Trebuie să lucrăm împreună să prevenim naţionalismul agresiv în viitor", a spus ambasadorul Federaţiei Ruse.

Şedinţa consacrată comemorării Holocaustului a început, la propunerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, cu un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului. Zgonea a arătat că Holocaustul este o tragedie care nu trebuie să se mai repete în istoria României. "Vom avea, dacă sunteţi de acord, în fiecare an, în Camera Deputaţilor, datoria de a ne aminti de ororile acestei tragedii", a mai spus Zgonea.

Şi senatorii au ţinut, marţi, un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Camera Deputaţilor a adoptat o Declaraţie privind comemorarea Holocaustului.
 Vizualizări articol: 771 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Camera Deputaţilor a adoptat o Declaraţie privind comemorarea Holocaustului0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei