Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 nov 2012 - Anul XVII, nr. 265 (5170)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Altercaţie între muncitori la Oltchim, unde au loc noi proteste

Luni, 12 Noiembrie 2012 (15:13:36)

Aproximativ 400 de angajaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează, luni, în faţa pavilionului administrativ, pentru că nu şi-au primit salariile pentru lunile septembrie şi octombrie, la un moment dat având loc o altercaţie între muncitori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit liderului interimar de sindicat, Corneliu Cernev, oamenii aşteaptă un răspuns de la actuala conducere cu privire la data când le vor fi achitate salariile pentru lunile septembrie şi octombrie.

"Oamenii protestează deoarece nu mai cred în promisiuni. Mie mi s-a promis că în 24 de ore vom avea un răspuns de la conducerea unităţii în ceea ce priveşte restanţele salariale, este vorba de banii pe septembrie şi octombrie", a declarat Corneliu Cernev.

La protest au venit şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Câlea, prefectul judeţului Mircea Alexandru Nadolu şi senatorul PSD Laurenţiu Coca, care au fost huiduiţi de muncitori.

La un moment dat, între muncitori a avut loc o altercaţiea, după ce un salariat a cerut cu prioritate bani pentru repornirea combinatului, colegii acestuia sărind pe el şi spunând că ei vor să-şi primească salariile restante.

"Au ieşit sindicaliştii, noi, eu cu domnul prefect şi domnul senator Laurenţiu Coca, am venit aici. Noi nu am fost îmbrânciţi, a fost o aglomeraţie iscată de un muncitor care a cerut să vină cu prioritate banii pentru repornirea Oltchimu, dar oamenii au sărit pe el, fiind la un pas să-l bată şi spunând că ei acum cu prioritate vor banii pentru lunile septembrie şi octombrie, sume restante. S-a strigat «Jos Guvernul» şi «Mincinoşii»", a declarat preşedintele CJ Vâlcea, Ion Câlea.

Salariaţii au strigat "Hoţii" şi au cerut ca premierul Victor Ponta să vină la Râmnicu Vâlcea pentru a-i lămuri cu privire la situaţia combinatului Oltchim.

Protestele angajaţilor de la Oltchim au început la sfârşitul lunii august, după oprirea producţiei combinatului, din cauza unor datorii de peste 500 de milioane de euro. Oamenii cereau să le fie achitate salariile restante, dar şi fonduri pentru reluarea producţiei. La un moment dat, pe parcursul protestelor, mai mulţi salariaţi au intrat în greva foamei.

Muncitorii au renunţat la proteste după ce au primit asigurări că vor primi salariile restante pe lunile iulie şi august, precum şi bonurile de masă aferente, dar şi după ce au fost anunţaţi că va fi repornită producţia.

Producţia la combinatul Oltchim a fost reluată, la începutul lunii octombrie, la instalaţia de electroliză cu membrană, reprezentanţii companiei spunând atunci că urmează să fie repusă în funcţiune şi electroliza cu catoni de mercur.

În 2 noiembrie, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, afirma că deocamdată funcţionează 25-30 la sută din combinatul Oltchim, adică lucrează aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmând ca în săptămânile viitoare să se ajungă la o capacitate de 60 la sută.

Încercarea de privatizare a Oltchim a eşuat, întrucât Dan Diaconescu, care a câştigat licitaţia pentru pachetul de acţiuni deţinut de stat, nu a plătit suma de 45 milioane euro pentru titluri.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Altercaţie între muncitori la Oltchim, unde au loc noi proteste.
 Vizualizări articol: 473 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Altercaţie între muncitori la Oltchim, unde au loc noi proteste0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei