Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 12 nov 2012 - Anul XVII, nr. 265 (5170)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   11 imagini |   ø fişiere video

„Din inimă... pentru inimă!”

Aproape 800 de lei donaţi pentru Denis, băieţelul care trebuie urgent operat pe cord

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

La acţiunea caritabilă „Din inimă... pentru inimă!”, prima organizată de Asociaţia Multicare Suceava, la sfârşitul săptămânii trecute, la Iulius Mall Suceava, s-au adunat aproape 800 de lei, bani care au ajuns la familia lui Denis Anghel, din satul Rotunda, comuna Liteni, care pe 22 noiembrie va împlini vârsta de 2 ani, şi care are nevoie de 2.000 de euro pentru a fi operat pe cord. Copilul a fost diagnosticat cu insuficienţă cardiacă şi persistenţa canalului arterial de aproximativ patru milimetri, o malformaţie care îi poate pune viaţa în pericol.

La eveniment au participat, fără nici o pretenţie financiară, Ansamblul “Ciutura” din satul Băişeşti, comuna Cornu Luncii, interpreţii Andreea Chisăliţă, Diana Alexa şi Vlad Dumitru, scriitoarea Luminiţa Aldea, autoarea romanelor “Nisipuri mişcătoare” şi “Acasă”, prin bunăvoinţa căreia organizatorii au reuşit să amenajeze, la etajul Iulius Mall, o expoziţie inedită de poezie şi desen. Profesoara Camelia Rusu Sadovei, de la Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, împreună cu câteva eleve din grupele de arte vizuale şi conservare-restaurare, coordonate ea, a realizat un atelier de desen, pentru a ilustra poeziile Luminiţei Aldea.

 

Denis mai are nevoie de ajutor

„Din inimă... pentru inimă!” s-a bucurat şi de prezenţa Cristinei Nistor, licenţiată a Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi şi masterandă, care a venit special pentru evenimentul caritabil organizat de Asociaţia Multicare Suceava şi şi-a arătat măiestria în pictură şi design vestimentar. Învăţătoarea Daniela Mitu, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, s-a alăturat evenimentului umanitar, împreună cu elevii clasei a II-a B, care au confecţionat produse handmade pentru Denis. Copiii au fost însoţiţi şi de părinţi.

O mână de ajutor au dat şi profesoara Dana Postolache, de la Colegiul Naţional “Petru Rareş” Suceava, împreună cu mai mulţi elevi voluntari, care au ajutat la bunul mers al acţiunii, dar şi interpretul Lucian Dragotă, care a avut şi rolul de prezentator al evenimentului. Printre organizatori se numără şi Iulius Mall Suceava, care a găzduit evenimentul, dar şi Hotelul Toaca Bellevue Gura Humorului. Cei care doresc să-l ajute în continuare pe Denis, pot să depună orice sumă în lei, în contul deschis la Unicredit Ţiriac Bank: RO55BACX0000000781568000, pe numele Ionelei Popa, mama lui Denis (telefon 0747 830 694). Reprezentanţii Asociaţiei Multicare Suceava le mulţumesc tuturor voluntarilor care au fost alături de ei, în organizarea evenimentului caritabil, „şi celor care au uitat o clipă de grijile şi problemele lor, pentru ca inima lor să bată alături de cea a lui Denis”.

 

La începutul lui decembrie, programat pentru operaţie

Denis Anghel provine dintr-o familie monoparentală, fiind crescut doar de mamă. În vârstă de 23 de ani, tânăra femeie a petrecut mult timp cu copilul ei prin spitale, fiind internată în repetate rânduri, după ce micuţul făcea crize, nu putea respira corespunzător, iar atunci când plângea „se învineţea”. Pe 3 decembrie, Denis este programat pentru operaţie, la Tg. Mureş. Mama lui Denis ne-a spus că până pe 3 decembrie trebuie să adune circa 2.000 de euro, care ar acoperi intervenţia chirurgicală, tratamentul, internarea. Femeia lucrează ca muncitor sezonier, iar cu banii câştigaţi îşi întreţine copilul, care are nevoie permanent de tratament. Denis stă împreună cu mama lui în casa bunicilor materni. Din păcate, nici în această familie viaţa nu este roz. Cinci persoane locuiesc în două camere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 800 de lei donaţi pentru Denis, băieţelul care trebuie urgent operat pe cord.
 Vizualizări articol: 1121 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
Aproape 800 de lei donaţi pentru Denis, băieţelul care trebuie urgent operat pe cord5.058

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei