joi, 19 apr 2012 - Anul XVII, nr. 90 (4995)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9184 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7383 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Guvernul anunţă Comisia Europeană că diminuările salariale vor fi recuperate integral în acest an

Joi, 19 Aprilie 2012 (18:07:11)

Guvernul anunţă Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaţilor din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o uşoară creştere a cheltuielilor de personal, dar cu tendinţă de scădere a acestora pe termen mediu.

Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, miercuri, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, "puncte cheie ale bugetului pe 2012".

"În condiţiile menţinerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o uşoară creştere faţă de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendinţa de scădere a acestora", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

Săptămâna trecută, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus liderilor sindicali, întro întâlnire la sediul Guvernului, că este preocupat de recuperarea salarială în sectorul bugetar, dar că nu lansează promisiuni în acest sens, ci doar o speranţă care se poate materializa în funcţie de evoluţia economiei.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au beneficiat anul trecut de o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar mai fi necesară o creştere cu circa 16%.

Primul care a vorbit despre majorarea salariilor bugetarilor a fost preşedintele Traian Băsescu, care a spus în Parlament că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.

Surse oficiale au declarat pe 9 martie că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis guvernatorului BNR că intenţionează să majoreze salariile bugetarilor, cu un cuantum care urmează să fie stabilit, Mugur Isărescu spunându-i că aceasta este exclusiv decizia Guvernului şi că pe el îl interesează creşterea consumului.

Potrivit suselor, una dintre variantele aflate în analiză este ca pierderea salarială în sectorul bugetar să fie recuperată în etape, dintre care una aplicată începând cu luna iunie, iar restul banilor să fie acordaţi ulterior.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Guvernul anunţă Comisia Europeană că diminuările salariale vor fi recuperate integral în acest an.
 Vizualizări articol: 481 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Guvernul anunţă Comisia Europeană că diminuările salariale vor fi recuperate integral în acest an0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei