joi, 19 apr 2012 - Anul XVII, nr. 90 (4995)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9207 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6726 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

CE propune măsuri pentru noi locuri de muncă, printre care şi eliminarea restricţiilor pentru români

Joi, 19 Aprilie 2012 (16:16:51)

Comisia Europeană a propus mai multe măsuri pentru impulsionarea creării de locuri de muncă, printre care reducerea impozitării veniturilor salariale, o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou înfiinţate, dar şi eliminarea restricţiilor pentru lucrătorii români şi bulgari.

Având în vedere că şomajul în UE atinge niveluri-record, iar perspectivele economice pentru următoarele luni sunt sumbre, Comisia Europeană a prezentat o serie de măsuri concrete pentru impulsionarea creării de locuri de muncă, în special prin reducerea impozitării veniturilor salariale sau printr-o mai bună sprijinire a întreprinderilor nou înfiinţate.

De asemenea, CE a identificat domeniile cu cel mai mare potenţial de creare de locuri de muncă pentru viitor: economia ecologică, serviciile de sănătate şi TIC.

"Europa are nevoie de o strategie de creare de locuri de muncă, ca răspuns la ratele inacceptabile ale şomajului cu care se confruntă. UE are un uriaş potenţial neutilizat în ce priveşte încurajarea pieţei în această direcţie. Împreună, sectoarele economiei ecologice, al sănătăţii şi al noilor tehnologii vor genera, în anii care vin, peste 20 de milioane de locuri de muncă noi. Statele membru trebuie să profite de aceste posibilităţi, mobilizând resursele existente şi stimulând piaţa internă a muncii, în strânsă colaborare cu partenerii sociali. Putem realiza toate acestea, împreună", a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.

La prezentarea noului pachet la Strasbourg, László Andor, comisar UE pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, a declarat că nivelul actual al şomajului în UE este dramatic şi inacceptabil.

"Crearea de locuri de muncă trebuie să devină cu adevărat o prioritate europeană. Dacă dorim să ne reluăm creşterea şi să facem faţă cu succes modificărilor structurale majore, precum ecologizarea economiei, o populaţie în curs de îmbătrânire şi schimbările tehnologice, UE are nevoie de o piaţă a muncii europeană dinamică şi incluzivă", a mai spus comisarul european.

Pachetul privind ocuparea forţei de muncă îndeamnă statele membre să-şi consolideze politicile naţionale de ocupare a forţei de muncă şi cuprinde în special propuneri privind instituirea condiţiilor adecvate pentru crearea de locuri de muncă şi pentru stimularea cererii în domeniu, cum ar fi subvenţiile pentru angajările care presupun crearea de noi locuri de muncă, o reorientare fiscală (neutră din punct de vedere bugetar) dinspre impozitarea veniturilor salariale înspre taxele de mediu sau susţinerea activităţilor independente.

Printre propunerile CE este şi cea privind exploatarea principalelor domenii cu potenţial important de creare de locuri de muncă pentru viitor, precum economia ecologică, în cadrul căreia s-ar putea crea 20 de milioane de locuri de muncă până în 2020, includerea locurilor de muncă ecologice în planurile naţionale privind locurile de muncă, precum şi consolidarea competenţelor ecologice.

Totodată, CE sugerează statelor membre îmbunătăţirea planificării şi prognozelor privind forţa de muncă în domeniul sănătăţii, pentru a corela mai bine cererea şi oferta de specialişti, pentru a le oferi acestora perspective de locuri de muncă pe termen lung şi pentru a stimula schimburile privind strategii inovatoare şi eficiente de recrutare şi reţinere a lucrătorilor din domeniul sănătăţii.

Comisia lansează, de asemenea, o consultare privind posibilităţile de angajare în domeniul serviciilor destinate persoanelor şi gospodăriilor, susţinerea creşterii numerice a forţei de muncă înalt calificate în domeniul TIC şi promovarea competenţelor digitale ale ansamblului forţei de muncă.

Pachetul privind ocuparea forţei de muncă stabileşte şi domeniile-cheie care necesită o reformă, astfel încât pieţele muncii să devină mai dinamice şi mai incluzive şi, astfel, mai rezistente la schimbările economice.

Aceste propuneri includ "desprinderea de învăţăminte în urma crizei", precum stimularea flexibilităţii interne pentru a reduce nesiguranţa locurilor de muncă şi costurile fiscale, stabilirea unor salarii decente, care să poată fi susţinute pe termen lung şi evitarea capcanei salariilor scăzute, asigurarea utilizării unor acorduri contractuale corespunzătoare pentru a împiedica folosirea excesivă a altor contracte decât cele standard.

Comisia subliniază şi necesitatea de a oferi şanse tinerilor, precum şi de a dezvolta învăţarea pe tot parcursul vieţii, care este esenţială pentru siguranţa locurilor de muncă şi pentru productivitate.

"Cu patru milioane de locuri de muncă încă vacante în întreaga UE, pachetul privind ocuparea forţei de muncă îndeamnă la mai multe investiţii în competenţe, pentru a oferi soluţii la discrepanţele dintre cererea şi oferta de competenţe pe pieţele forţei de muncă din Europa, precum şi o mai bună anticipare a competenţelor necesare. Pachetul propune instrumente specifice pentru a îmbunătăţi recunoaşterea competenţelor şi a calificărilor şi a stimula colaborarea dintre lumea educaţiei şi cea a muncii", se mai arată în comunicatul CE.

Pachetul privind ocuparea forţei de muncă urmăreşte, de asemenea, crearea unei adevărate pieţe europene a muncii, pentru îmbunătăţirea mobilităţii lucrătorilor, Comisia fiind hotărâtă să înlăture obstacolele juridice şi practice din calea liberei circulaţii a lucrătorilor, de exemplu prin îmbunătăţirea transferabilităţii drepturilor de pensie, a tratamentului fiscal al lucrătorilor transfrontalieri sau a nivelului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor.

Ea solicită statelor membre să permită exportarea prestaţiilor de şomaj pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă într-o altă ţară (pentru o perioadă de până la şase luni).

De asemenea, Comisia trimite un mesaj puternic guvernelor, cerându-le să elimine restricţiile privind accesul pe piaţa forţei de muncă pentru lucrătorii din Bulgaria şi România şi să permită resortisanţilor din alte state membre să aibă acces la locurile de muncă din sectorul public.

Totodată, pachetul propune transformarea portalului EURES dedicat celor care caută un loc de muncă într-un adevărat instrument european de plasament şi recrutare şi prevede (începând cu 2013) crearea unor aplicaţii online inovatoare, care să le ofere instantaneu utilizatorilor o hartă europeană clară a ofertelor europene de locuri de muncă.

Pachetul privind ocuparea forţei de muncă pregăteşte terenul pentru o mai bună coordonare şi monitorizare a politicilor de ocupare a forţei de muncă la nivelul UE. Astfel, din 2013 Comisia intenţionează să introducă o "tabelă de marcaj" pentru a păstra evidenţa progresului statelor membre în procesul de punere în aplicare a planurilor naţionale privind locurile de muncă.

Pachetul va fi discutat în cadrul unei conferinţe la nivel înalt privind ocuparea forţei de muncă, ce va avea loc în 6 - 7 septembrie şi este menită să mobilizeze toţi partenerii în vederea punerii în aplicare a măsurilor anunţate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CE propune măsuri pentru noi locuri de muncă, printre care şi eliminarea restricţiilor pentru români.
 Vizualizări articol: 353 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
CE propune măsuri pentru noi locuri de muncă, printre care şi eliminarea restricţiilor pentru români5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei