Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 2 sep 2010 - Anul XV, nr. 206 (4497)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sebastian Vlădescu a fost remaniat din funcţia de ministru al Finanţelor Publice

Joi, 2 Septembrie 2010 (15:26:22)

Premierul Emil Boc l-a anunţat, joi, pe Sebastian Vlădescu, că a fost demis din funcţia de ministru al Finanţelor Publice în cadrul remanierii Guvernului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Contactat de MEDIAFAX, Vlădescu a confirmat remanierea din funcţie, dar nu a comentat decizia.

Surse din PDL au declarat pentru MEDIAFAX că alături de Vlădescu şi Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii, remanierea îl vizează şi pe Mihai Şeitan, care va părăsi portofoliul de la Muncă.

În schimb, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, care s-a aflat, joi dimineaţă, pentru aproximativ o oră la Palatul Victoria, ar urma să fie menţinut în funcţie, au declarat sursele citate.

Vlădescu a deţinut pentru a doua oară protofoliul Finanţelor Publice, fiind numit la conducertea ministerului la sfârşitul anului trecut, odată cu instalarea Guvernului Boc II. El nu a fost propus de PDL, nefiind membru al acestui partid, dar a beneficiat de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu.

De altfel, în toate declaraţiile privind fiscalitatea şi politicile bugetare, opiniile exprimate de preşedinte şi ministrul Finanţelor erau foarte apropiate, dacă nu chiar identice.

Născut la 3 aprilie 1958, Vlădescu este absolvent al Academiei de Studii Economice -Facultatea de Comerţ şi are studii post-universitare la Meryl Linch SUA, specializarea Pieţe de capital, investiţii directe.

Vlădescu a avut, în administraţia centrală, mai multe funcţii, începând din 1997, când a fost secretar de stat la Ministerul Industriilor, fiind apoi consilier, secretar de stat, ministru şi din nou secretar de stat la Ministerul Finanţelor.

El a devenit ministru al Finanţelor Publice, pentru prima dată, în august 2005, când l-a înlocuit în funcţie pe Ionuţ Popescu. Vlădescu a deţinut această funcţie până în aprilie 2007, când, în urma restructurării Guvernului, Ministerul Finanţelor a fost comasat cu cel al Economiei, la conducerea instituţiei fiind nominalizat atunci Varujan Vosganian. În perioada în care Vlădescu a fost ministru de Finanţe, în noiembrie 2005, negocierile pentru continuarea acordului cu FMI, semnat în iulie 2004, au eşuat, după ce autorităţile de la Bucureşti au respins solicitările instituţiei financiare. Fondul a criticat atunci politica bugetară a autorităţilor de la Bucureşti şi a solicitat măsuri de creştere a veniturilor şi diminuare a cheltuielilor, pentru a diminua deficitul bugetar. Acordul stand-by a încetat, în mod formal, la 7 iulie 2006.

În ianuarie 2000, Sebastian Vlădescu, la acel moment consilier al ministrului Finanţelor, Decebal Traian Remeş, l-a înlocuit în funcţia de secretar de stat la Finanţe pe Mihai Ungureanu, în urma unei decizii a PNL, post pe care l-a ocupat până în decembrie 2000, când mandatul guvernamental a fost preluat de PSD.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sebastian Vlădescu a fost remaniat din funcţia de ministru al Finanţelor Publice.
 Vizualizări articol: 395 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sebastian Vlădescu a fost remaniat din funcţia de ministru al Finanţelor Publice0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei