Gitenstein:Corupţia e o problemă aici; uneori Guvernul pare lent în a lua decizii sau opac

El spune că, în pofida acestor probleme, nu cunoaşte investitori care vor să plece din România, însă ştie că unii dintre ei ezită încă să-şi dezvolte afacerile în ţara noastră.

În ceea ce priveşte sistemul judiciar românesc, în opinia sa, acesta şi-a dovedit capacitatea de a aresta şi de a pune sub acuzare, dar nu şi pe aceea de a condamna acuzaţii corect şi rapid.

Conform lui Gitenstein, cea mai mare problemă în ceea ce priveşte sistemul judiciar românesc este reformarea acestuia, încurajarea judecătorilor să candideze pentru CSM şi să înceapă implementarea noilor coduri, Civil şi Penal, într-o manieră care să fie conformă cu spiritul şi esenţa acestora - de a crea un sistem de justiţie transparent, corect şi eficient.

Ambasadorul se pronunţă de asemenea împotriva măririi impozitelor, apreciind că aceasta ar speria investitorii. De altfel, Gitenstein a spus că atât el, cât şi ceilalţi ambasadori primesc multe plângeri din partea investitorilor. El spune că sunt investitori străini care stau în expectativă în ceea ce priveşte România.

Diplomatul critică infrastructura din zona Craiovei, despre care susţine că afectează producţia Ford, iar în ceea ce priveşte contractul dintre Guvern şi Bechtel a spus că sunt probleme de ambele părţi.

Ambasadorul se declară sceptic în privinţa eliminării vizelor pentru români în următorii doi ani. De asemenea, el anunţă, în ceea ce priveşte scutul antirachetă, că Statele Unite sunt interesate de o locaţie, dar şi că, odată cu interceptoarele, va fi adus şi personal pentru a le manevra.

Gitenstein ezită să vorbească despre o posibilă vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Washington anul acesta.

Pe de altă parte, el se pronunţă pentru reluarea adopţiilor internaţionale de către România şi salută faptul că Franklin Templeton va gestiona Fondul Proprietatea.

Mark Gitenstein este încântat de viaţa sa în România. El afirmă că şi-a găsit rude în Republica Moldova, dar povesteşte şi despre plimbările sale prin ţară, la Oradea şi în Deltă, la pescuit. Ambasadorul are ca hobby-uri, în afară de pescuit, pictatul, dar nu ascunde şi că îi place să doarmă în week-end.

Agenţia MEDIAFAX prezintă integral interviul acordat de Mark Gitenstein:

Rep.: În acest an sărbătorim 130 de ani de relaţii bilaterale între România şi SUA. Vă rog să descrieţi pe scurt trecutul, prezentul şi viitorul relaţiilor bilaterale

M.G.: Am susţinut un discurs la Academia Română cu ocazia marcării a 130 de ani. Relaţia noastră a avut suişuri şi coborâşuri. Cred că acum este într-o perioadă de consolidare. Şi sper că va continua să aibă un trend ascendent. Am toate motivele să cred că aşa va fi. Dacă reformele de genul celor pe care Guvernul le face acum continuă, dacă democratizarea şi consolidarea pieţei libere continuă şi dacă angajamentul profund pe care acest Guvern îl are faţă de NATO şi Occident va continua - şi am toate motivele să cred că aşa va fi - atunci această relaţie va creşte în continuare şi va deveni tot mai puternică.

După cum ştiţi, pentru mine este o problemă personală, pentru că sunt american de origine română. Aşa că sunt fericit să văd direcţia în care merg lucrurile şi am toate motivele să cred că această evoluţie va continua.

Rep.: Aţi menţionat reforma şi am observat în discursurile dumneavoastră că vă referiţi des la acest subiect, dar şi la corupţie. Predecesorii dumneavoastră, foştii ambasadori ai SUA, au criticat dur corupţia din România. Este de exemplu cazul domnului Taubman şi al domnului Guest. Dumneavoastră ce opinie aveţi despre acest subiect?

M.G.: Sunt avocat. M-am ocupat cu astfel de lucruri timp de 30-40 de ani - îmi e şi greu să cred că practic dreptul de atât timp. Ştiu însă cât de greu este să faci eforturi pentru a realiza reforme precum sunt acestea. În Statele Unite m-am ocupat mult timp de reforma instanţelor de judecată şi de reforma procedurii în probleme penale. Şi ştiu că aceste lucruri durează şi generează multe controverse. Cred că sunt reformatori foarte serioşi în ţara dumneavoastră acum, la toate nivelurile Guvernului şi atât timp cât există astfel de oameni dedicaţi, iar dumneavoastră, presa, vă menţineţi atenţia pe astfel de subiecte, cred că lucrurile vor merge în direcţia cea bună.

La începutul acestei săptămâni mi-am petrecut o dimineaţă întreagă cu tinerii judecători, care îşi doresc foarte mult să schimbe sistemul judiciar. Am plecat de acolo foarte entuziast şi optimist în legătură cu direcţia spre care se îndreaptă lucrurile.

Am fost foarte bucuros să văd că deputaţii au aprobat, la începutul acestei săptămâni, un pachet de patru legi. Este un semn foarte bun.

Mai este multă muncă de făcut, dar lucrurile se îndreaptă în direcţia cea bună.

Rep.: Ce fel de muncă mai este de făcut?

M.G.: Cred că cea mai mare problemă acum este reformarea sistemului judiciar, încurajarea judecătorilor să candideze pentru CSM şi să înceapă implementarea noilor coduri, Civil şi Penal, într-o manieră care să fie conformă cu spiritul şi esenţa acestora - de a crea un sistem de justiţie transparent, corect şi eficient. Dar aveţi în continuare nevoie de oameni în sistem care să ia decizii suficient de rapid.

Aţi dovedit că aveţi capacitatea de a aresta şi de a pune sub acuzare, dar nu aţi dovedit că aveţi capacitatea de a condamna acuzaţii corect şi rapid. Toate aceste elemente trebuie să funcţioneze.

Codurile (care au trecut de Camera Deputaţilor, n.red.) nu au trecut încă de Senat, iar apoi vor trebui semnate de preşedinte aşa că...

Rep.: Spuneaţi, la 14 iunie, că Ambasada americană se implică semnificativ pentru sprijinirea sectorului privat, ajutând companiile americane, dar şi susţinând un mediu de afaceri benefic companiilor americane şi româneşti. "Pentru aceasta este nevoie de un sistem juridic transparent, lipsit de corupţie şi de un guvern care ia decizii previzibile şi raţionale", adăugaţi. Este acesta un mesaj că Guvernul României nu ia decizii suficient de "previzibile şi raţionale"?

M.G.: Nici Guvernul american nu ia întotdeauna astfel de decizii. Dar aş spune că frecvenţa problemelor de aici este mult mai mare. Şi da, sunt momente în care Guvernul pare prea lent în a lua decizii sau opac în explicarea deciziilor sale. Iar acesta nu este un lucru bun.

Ştiu că se fac eforturi la toate nivelurile actualului Guvern pentru a schimba această situaţie. Este un semnal bun. Dar, vedeţi, această situaţie descurajează investitorii. Primesc multe plângeri din partea companiilor în legătură cu decizii pe care nu le înţeleg, cu lipsa unor explicaţii pentru întârzierea adoptării unor măsuri, sau pentru anumite decizii. Probabil fenomenul este mai frecvent întâlnit în tribunale, dar este valabil şi în sistemul administrativ. Conducerea actualului Guvern îmi pare decisă să schimbe această situaţie. Dar este o schimbare dificil de realizat. Aveţi o istorie de 50 de ani de fascism şi comunism în această ţară. Cred că scopul Revoluţiei din 1989 a fost acela de a asigura o guvernare a legilor, nu una a elitelor. Iar vechile mentalităţi sunt foarte greu de schimbat.

Rep.: Vorbind de investiţii, la audierea dumneavoastră pentru funcţia de ambasador în Senatul american aţi spus că sprijinirea companiilor americane va fi unul dintre obiectivele dumneavoastră. Ce aţi făcut până acum în acest scop?

M.G.: Am făcut mai multe lucruri. În primul rând, mă întâlnesc în mod constant cu un grup de alţi ambasadori preocupaţi de aceleaşi lucruri. Ei reprezintă investitori majori în România, printre primii zece cei mai mari investitori din ţară. Avem cu toţii aceleaşi îngrijorări.

Corupţia este o problemă aici, dar nu numai corupţia, ci şi faptul că procesul de luare a deciziilor nu este în mod constant previzibil şi transparent. Companiile, atunci când iau decizia de a face o investiţie de 100, 150, 200 de milioane de dolari într-o ţară ca România vor să ştie că evoluţia investiţiilor lor este una previzibilă şi că deciziile care au impact asupra acestor investiţii sunt previzibile. Toţi ambasadorii din ţara aceasta au primit aceleaşi plângeri ca şi mine. De exemplu: "De ce a fost această licitaţie amânată? De ce nu mi-am primit rambursarea de TVA aşa cum mi s-a promis? De ce nu primesc ajutor de stat dacă îndeplinesc toate condiţiile? De ce este atât de complicat să soliciţi fonduri structurale?

Dar nu este întotdeauna o problemă legată de corupţie. Uneori este pur şi simplu vorba despre incompetenţă, de faptul că oamenii care iau decizii nu au mai făcut niciodată acest lucru.

Aceasta este o parte a problemelor cu care ne confruntăm şi cred că la asta se referă şi preşedintele Băsescu atunci când vorbeşte despre reforma statului. Cred că asta încearcă să facă, dar nu poate face lucrurile de unul singur, trebuie trecute prin Parlament pentru că este vorba despre modificări legislative, despre modificări ale sistemului. De pildă, în România nu aveţi un echivalent pentru Administrative Procedure Act (Legea privind procedurile administrative). În Statele Unite, dacă o companie se înscrie pentru o achiziţie, dacă primeşte ajutor de stat sau dacă încearcă să obţină returnarea taxelor plătite, procedurile legale ce trebuie urmate sunt previzibile. Dacă nişte birocraţi întârzie acest proces din cine ştie ce motiv, ajung în instanţă şi lucrurile se rezolvă. Aici nu aveţi nici procesul, nici instanţa care ar putea face lucrurile să se întâmple, iar această situaţie trebuie să se schimbe. De aceea m-am axat pe aceste probleme.

Rep.: Câţi investitori americani au venit să investească în România de când sunteţi dumneavoastră ambasador?

M.G.: Sunt mulţi care aşteaptă să ia o decizie. Există o companie foarte importantă care chiar vrea să investească aici, Lufkin Industries. Vor să facă o investiţie consistentă aici. Ei construiesc pompe foarte sofisticate care ar fi foarte utile întregii regiuni şi mai ales României care, din câte ştiu, vrea să rămână în continuare un actor important în sfera energiei. Dacă i-am avea aici, ar fi o decizie foarte importantă, dar acum aşteaptă să se ia o hotărâre în ceea ce priveşte acordarea de ajutor de stat. Dacă vor primi sprijin, vor investi aici. Dacă nu, nu ştiu ce vor face.

Acesta este doar un exemplu.

Pe de altă parte, ştiţi că atunci când am venit aici am mers la fabrica Ford. Ford a făcut o investiţie foarte consistentă în acea fabrică, pentru care nu îmi pot asuma meritele, decizia fiind luată înainte să ajung eu aici. Smithfield a făcut de asemnea investiţii foarte importante aici în ultimii ani.

Companiile din domeniul IT sunt foarte prezente în România şi îşi propun să crească. Toate companiile americane în domeniu, Oracle, IBM, Microsoft, HP spun că vor să îşi extindă prezenţa aici, dar deocamdată stau şi aşteaptă redresarea economică. Ştiţi, unele aspecte nu au legătură cu România, au legătură cu Europa Centrală şi de Est în general.

Rep.: Mi-aţi spus de investitori care doresc să vină în România. Îmi puteţi spune şi despre investitori care doresc să se retragă din România în acest an din cauza crizei?

M.G.: Nu am văzut aşa ceva. Dar am văzut în schimb companii care amână decizia de extindere din acest motiv. Ceea ce este cam acelaşi lucru pentru că dacă nu se extind sau dacă reduc numărul de locuri de muncă nu ar fi bine pentru România.

Rep.: Puteţi oferi nume?

M.G.: Nu am să dau nume pentru că sper să nu se întâmple. Şi, în plus, nu au luat încă o decizie fermă. Aşteaptă să vadă ce se va întâmpla. Cred că decizia de săptămâna trecută despre modul în care să se răspundă cerinţelor FMI a fost una benefică pentru că a fost o decizie de a nu creşte taxele, ceea ce ar fi afectat companiile.

Rep.: Credeţi că măsurile sociale de tăiere a salariilor cu 25% şi a pensiilor cu 15% sunt cele mai bune măsuri?

M.G.: Sunt nişte soluţii mai bune decât oricare alte soluţii pe care le-am auzit. Problema este că aproape toate partidele politice au fost implicate fie în deciziile politice care au dus la creşterea deficitului bugetar, fie în deciziile de a împrumuta bani în condiţii foarte clar stabilite. Toate partidele au ştiut foarte bine care vor fi consecinţele deciziei lor. Odată ce li s-a spus că trebuie menţinut deficitul sub un anumit procent din PIB, singurele soluţii erau fie tăierea unor cheltuieli, fie creşterea taxelor. Creşterea impozitelor nu este o soluţie. Cred că Mugur Isărescu a avut dreptate: în mijlocul recesiunii nu creşti taxele. Noi nu facem aşa ceva în Statele Unite şi cred că nici aici nu ar trebui luate astfel de decizii. Deci ce altă soluţie exista? (...) Aveţi nevoie de o nouă tranşă de bani pentru a vă susţine economia. Sincer, nu era altă opţiune.

Rep.: Înţeleg din ceea ce spuneţi că practic creşterea taxelor ar descuraja companiile care vor să investească aici.

M.G.: Da. Şi de asemenea ar împiedica creşterea economică. Adică, ştiţi, cea mai sigură cale de a îmbunătăţi situaţia populaţiei este să angajezi un număr mai mare de oameni şi să le creşti salariile. Iar acest lucru trebuie să se întâmple în primul rând în sectorul privat. Aşa cum am spus într-un discurs rostit pe 14 iunie, sectorul privat din România este prea mic. Trebuie construit un sector privat mai mare, pentru că ei plătesc taxe şi să sporiţi nivelul investiţiilor. La asta mă refeream atunci când am spus că este nevoie să aveţi o creştere economică şi o consolidare a relaţiilor cu Occidentul, cu Statele Unite. Asta încercăm să facem şi în SUA.

Rep.: Credeţi că aceste tăieri sunt suficiente pentru a nu mări şi taxele?

M.G.: Nu ştiu răspunsul la această întrebare.

Rep.: Compania americană Bechtel a fost, de-a lungul timpului, ţinta unor critici legate de modul în care îşi îndeplineşte contractul, în ceea ce priveşte respectarea termenelor şi calitatea lucrărilor. Cum comentaţi situaţia acestei firme?

M.G.: Va trebui să vorbiţi cu Bechtel şi cu Guvernul despre contractul pe care l-au încheiat şi despre relaţia lor. Par să existe probleme de ambele părţi şi este păcat, pentru că se pare că tronsoanele de autostradă construite vor rămâne izolate în mijlocul pustietăţii. Şi ar fi tragic, pentru că am să vă mai spun ceva. Un alt lucru pe care trebuie să îl faceţi în este să construiţi infrastructură.

Să luăm exemplul fabricii Ford. Am fost la fabrica Ford în prima lună de mandat. Acolo, Ford doreşte să construiască 1.000 de maşini pe zi. Ar fi o producţie egală cu cea a fabricilor de automobile din SUA. Ar fi un boom uriaş pentru această ţară. Ar fi mult mai bine decât dacă ar fi angajaţi 20.000 de oameni să lucreze la Guvern. Angajaţi-i ca să construiască maşini, ca apoi cetăţeni din toată lumea să plătească pentru ele în locul vostru, pentru că vor cumpăra aceste maşini! Corect? Nu aşa este logic? Problema: în România nu există infrastructura necesară pentru a transporta maşinile din Craiova. Nu vor construi 1.000 de maşini pe zi pentru a le depozita într-un parc auto şi a le lăsa acolo! Ford nu poate face o investiţie de acest gen. Trebuie să vândă maşinile produse, iar dacă nu ai un sistem de autostrăzi şi un sistem feroviar care să-ţi permită să transporţi maşinile, nu vor produce 1.000 de maşini pe zi! Nu pot transporta 1.000 de maşini folosind actualul sistem rutier. Nu pot transporta nici 200 de maşini pe zi de acolo, folosind actualul sistem feroviar.

R.: Dar câte?

M.G.: Nu am nicio idee, dar cu siguranţă nu 1.000. Aţi fost pe drumurile din zona aceea? Sunt autostrăzi cu o bandă pe sens. Vă închipuiţi ce ar însemna să transporte 1.000 de maşini pe zi cu trailerele acelea imense? Cred că nu ar mai fi loc pentru niciun alt vehicul.

R.: Apropo de Ford, ştim ca Grupul Ford a adresat Guvernului două solicitări referitoare la investitia de la Craiova (Automobile Craiova). Una dintre ele se refera la prelungirea cu un an a termenelor contractuale privind investiţiile şi parametrii de producţie care trebuie atinşi la Automobile Craiova până în septembrie 2011, invocând criza financiară. Care este cea de a doua solicitare?

M.G.: Nu ştiu detalii. Treaba mea ca ambasador este să fiu la curent cu problemele majore. Dar nu sunt avocatul lor. Nu încerc să negociez pentru ei pe marginea contractului cu Guvernul român. Marea mea preocupare este să văd construindu-se infrastructura aşa încât compania să îşi poată desfăşura activitatea. De aceea şi vorbesc atât de mult despre subiectul acesta.

R. : Domnule ambasador, trebuie să vă întreb despre vize. Eliminarea vizelor pentru Statele Unite constituie o prioritate a autorităţilor române. Aţi menţionat relaţiile excelente dintre ţări şi, în aceste condiţii, cum se face că românii au încă nevoie de vize pentru a călători în SUA?

M.G.: Pentru că este o prevedere legislativă ca rata de refuz să nu depăşească 3%. Iar rata de refuz este mai mare. Aplicăm aceeaşi regulă în cazul tuturor ţărilor. Pentru a fi admisă în programul Visa Waiver, o ţară trebuie să îndeplinească acest standard strict iar ţara dumneavoastră nu îl îndeplineşte. Statele care intră în program au îndeplinit criteriul. Cele care nu sunt în program nu au îndeplinit criteriul.

Noi nu creăm reguli speciale pentru nimeni. Nu există niciun exemplu în istoria noastră în care să fi avut o regulă specială pentru cineva. Nu facem aşa ceva.

R.: Persoane care au aplicat pentru viză se plâng de lipsa transparenţei în ceea ce priveşte acordarea vizelor de către funcţionarii consulari.

M.G.: Este o problemă căreia i-am acordat mult timp de când sunt aici. Şi am discutat mult cu ministrul de Externe despre ce putem face. Cred că greşeala noastră este că nu le-am explicat suficient de clar oamenilor ce trebuie să facă pentru a obţine o viză. Regula este destul de simplă şi de clară: solicitantul de viză trebuie să vină cu dovezi convingătoare că are legături puternice aici şi că nu va imigra în SUA. Pentru că de fapt solicită o viză de şedere pentru 90 de zile. Deci această sarcină le revine solicitanţilor. Ei trebuie să aducă documentele doveditoare necesare. Dar problema este, pentru românul obişnuit, ce presupune acest lucru în mod concret. Am discutat cu ministrul de Externe să educăm publicul în acest sens şi să oferim mai multe informaţii despre cerinţe. Încercăm să facem o treabă mai bună şi cred că sistemul va deveni ceva mai transparent. E ceea ce ne dorim.

R: Dar imaginaţi-vă o persoană care are în jur de 30 de ani. Probabil nu are încă o casă în proprietate, nu are soţ sau soţie, copii. Atunci cum îşi dovedeşte legăturile cu ţara?

M.G.: Este mai dificil pentru că se pleacă de la prezumţia că acea persoană vrea să imigreze. Iar ofiţerii consulari caută dovezi că de fapt nu vrea să imigreze. Aşa că trebuie să prezinte dovezi convingătoare în acest sens.

R.: Spuneţi-ne dacă ne puteţi da o dată pentru eliminarea vizelor. Un an, doi ani?

M.G.: Scopul meu este ca românii să nu fie nevoiţi să facă astăzi ce a făcut străbunicul meu acum 130 de ani, adică să plece pe ascuns din România, să locuiască în condiţii dificile la New York pentru a realiza ceea ce nu a putut realiza aici. Când economia va începe să se redreseze, mai puţini oameni vor dori să imigreze şi vor decide să rămână aici. Atunci, numărul de refuzuri ale cererilor de viză va scădea, iar România va intra în programul Visa Waiver. Aşa se vor schimba lucrurile. Nu există un termen, nu vă pot oferi o dată exactă. Lucrurile trebuie făcute aşa cum cere legea americană. Este ceva ce nici eu, nici Departamentul de Stat nu putem schimba.

R.: Înţeleg, dar vă întrebam pentru că oamenii aşteaptă să audă date concrete...

M.G.: Ştiu. Sper să văd progrese realizate pe această temă în timpul mandatului meu. Va intra în programul Visa Waiver peste doi ani? Sunt sceptic în această privinţă. Cred însă că se vor realiza progrese şi că va fi creată o tendinţă care va determina la un moment dat admiterea României în Visa Waiver.

R. Alt subiect: scutul american antirachetă. România şi SUA au început au început negocierile oficiale pe tema desfăşurării de elemente ale scutului antirachetă. Spuneţi-ne, există un text de acord sau de tratat care se negociază în prezent şi de fapt care sunt elementele acestuia?

M.G.: Da. Toate subiectele legate de un tratat sunt discutate. Am luat parte la discuţiile oficiale săptămâna trecută. Au avut loc o serie de informări aprofundate acolo despre solicitările tehnice, despre toate aspectele juridice legate de tratat, dar nu a fost luată o decizie finală.

R.: Statele Unite se gândesc la anumite locaţii din România?

M.G.: Nu. Este de datoria românilor să decidă. Noi le-am prezentat românilor cerinţele tehnice care trebuie îndeplinite pentru plasarea interceptoarelor. Românii vor trebui să vină cu o propunere, dar nu am văzut nimic deocamdată.

R.: Şi de câte locaţii aţi fi interesaţi?

M.G.: Cred că discuţiile sunt despre o singură locaţie, va fi aleasă una singură.

R. O locaţie. Şi, odată cu interceptoarele, vor fi aduşi şi militari americani pentru a le manevra?

M.G.: Va fi personal care va lucra la ele.

Rep.: Alte detalii nu ne puteţi oferi?

M.G.: Nu, acum nu.

Rep.: Raportul Departamentului de Stat privind situatia drepturilor omului a indicat, în ceea ce priveşte România, cazuri de discriminare la adresa comunităţii evreieşti. De asemenea, au fost plângeri legate de ritmul lent al restituirii proprietăţilor confiscate. Ce credeţi despre acest subiect?

M.G.: În primul rând, vreau să spun că, întorcându-mă aici, ca evreu ai cărui străbuni au plecat din această ţară, m-am bucurat să particip la inaugurarea Memorialului Holocaustului aici în octombrie 2009. Este un monument bine realizat şi m-am bucurat că a fost construit. Am acordat mult timp vizitării comunităţilor evreieşti din România. Cred că unul dintre cele mai minunate lucruri făcute de România după Revoluţie este înfiinţarea Comisia Wiesel şi a Institutului Wiesel, eforturi concrete de asumare a trecutului.

În ceea ce priveşte restituirea proprietăţilor, principalul subiect care mă preocupă este Fondul Proprietatea. De aceea am felicitat-o pe preşedinta Roberta Anastase, pentru că una din cele patru legi pe care le-a trecut prin Camera Deputaţilor la începutul acestei săptămâni este una care permite Franklin Templeton să înceapă gestionarea acestui fond. A existat multă îngrijorare legată de Fond, dacă este bine gestionat şi dacă bunurile sale nu sunt risipite, pentru că de fapt aceştia sunt banii din care se vor realiza retrocedările.

Mulţi americani în vârstă care au fost victime ale comunismului sau fascismului şi ale căror bunuri au fost confiscate încep să moară, îmbătrânesc tot mai mult şi acceptă să primească sume derizorii în contul despăgubirilor fiindcă se tem că nu vor primi nici un ban de la Fond. Cred că de aceea este important ca valoarea acestui Fond să fie asigurată în continuare.

Am acordat de asemenea mult timp modului în care este rezolvată problema Bisericilor greco-catolice. Am acordat de asemenea timp problemei victimelor comunismului şi a confiscării proprietăţilor acestora de către comunişti. Este un subiect important pentru Statele Unite pentru că există 400.000 de americani de origine română şi mulţi sunt preocupaţi de acest subiect. Aşa că aud foarte des aceste probleme.

R.: Recent, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţională legea lustraţiei. Care este opinia dumneavoastră despre această decizie şi, mai ales, la 20 de ani după Revoluţie credeţi că mai este necesară o lege a lustraţiei?

M.G.: Nu cunosc argumentele constituţionale pe baza cărora a fost dată decizia. Nu sunt expert în Constituţia României. Dar noţiunea de lege a lustraţiei nu este complet necunoscută în Statele Unite. Poate că nu ştiţi dar după Războiul Civil, Guvernul a pus interzis sudiştilor secesionişti să deţină funcţii. De fapt, ei aveau legi mult mai dure decât cea din România. În cele din urmă, acele prevederi au fost relaxate. Legea aici, din câte înţeleg, nu a fost niciodată implementată pe deplin.

Deci cred că este foarte important să îţi asumi trecutul. Îl admir mult pe Nelson Mandela şi tot ceea ce a făcut el în Africa de Sud. Graţie Comisiei Wiesel, România a reuşit foarte bine să îşi asume Holocaustul. Probabil că ar trebui să investiţi timp şi energie pentru a vă gândi cum să vă asumaţi trecutul comunist. Este o parte importantă a istoriei României, pe care trebuie să v-o asumaţi deschis. Nu trebuie să presupună măsuri punitive, dar trebuie asumată.

R.: Strategia Naţională de Apărare trimisă săptămâna aceasta la Parlament menţionează campaniile de presă menite să discrediteze sau să creeze presiuni asupra instituţiilor, printre vulnerabilităţile ţării. Credeţi că asta ar putea afecta libertatea de expresie în România?

M.G.: Depinde ce se întâmplă ca urmare a acestei prevederi. Părerea mea este că presa din România nu diferă de presa din Statele Unite şi în multe cazuri este subiectivă. Finanţatorii instituţiilor de presă au propriile interese. Şi în Statele Unite este la fel. E suficient să te uiţi la posturi precum MSNBC şi Fox News şi vei vedea acelaşi lucru. Copiaţi destul de bine situaţia din Statele Unite.

Soluţia din punctul meu de vedere este ca media să relateze cazurile de abuz al statului asupra unei instituţii de presă sau al unor instituţii de presă asupra concurenţei. Relataţi despre ele! Cred că soluţia este să se scrie mai mult despre astfel de situaţii, să se facă mai multă lumină, instituţiile de media să se critice mai mult una pe cealaltă, pentru că oamenii sunt mult mai inteligenţi decât vă imaginaţi şi înţeleg ce se întâmplă. Cu cât relataţi mai mult, cu atât deciziile lor vor fi luate mai în cunoştinţă de cauză.

R.: Când aţi venit în România, aţi vorbit cu plăcere de rădăcinile româneşti pe care eraţi hotărât să le cercetaţi. V-aţi găsit rude?

M.G.: Am găsit rude în Republica Moldova. Am fost la Chişinău de două ori şi m-am întâlnit cu membri ai familiei Gitenstein. Este vorba despre o tânără, o verişoară îndepărtată. Încă nu înţeleg exact care este relaţia de rudenie. Se numeşte Sonia Gitenstein, are 30 de ani şi se ocupă de cimitirul evreiesc de acolo şi conduce o organizaţie care protejează cimitirul acesta. L-am cunoscut şi pe tatăl ei, care este de vârsta mea. Se numeşte Daniel Gitenstein. Numele lor se scrie exact ca al nostru şi în mod clar de înrudim, pentru că nu sunt prea mulţi Gitenstein în lume. Iar noi provenim din Chişinău. Încercăm să clarificăm lucrurile.

Cât despre rudele mele din Botoşani, familia Bralower... cred că nu mai există urmaşi. Nu am ajuns încă la Botoşani, dar am un document de 400 de pagini cu genealogia familiei de la un văr îndepărtat al meu din Statele Unite, care arată exact când au plecat şi cine era stră- străbunica mea. Am şi o fotografie cu stră-străbunica mea, care a locuit din Botoşani şi a imigrat în SUA. Străbunicul meu a adus-o la el. Aşa că am să mă duc acolo şi am să încerc să caut posibile rude. Mă tem că nu voi găsi pe nimeni. Există foarte puţini evrei în acea zonă a României şi aş fi surprins să mai descoper rude în viaţă.

R. : Trecând la un alt subiect, în timpul audierilor dumneavoastră în Senat, anul trecut, aţi spus că o prioritate a mandatului dumneavoastră va fi reluarea adopţiilor internaţionale.

M.G.:Da

R.:Ce puteţi spune acum despre acest subiect?

M.G.: Abordarea mea în legătură cu subiectul adopţiilor este că mi-ar plăcea să fie reluate adopţiile internaţionale. Şi am făcut eforturi pentru aceasta. Preocuparea mea este legată de copii şi vreau să mă asigur că ajung în căminul potrivit. Am identificat 300 de copii care pot fi adoptaţi. Guvernul român mi-a oferit câteva informaţii despre situaţia lor. Cred că doar 40 din aceşti copii nu au fost adoptaţi. Încerc să aflu care este starea lor de sănătate, cât de bine sunt trataţi.

Apoi, mi-aş dori să văd o schimbare în legislaţia română privind adopţiile, astfel încât copiii să poată fi adoptaţi mai uşor şi mai repede, indiferent dacă sunt adoptaţi de români sau de altcineva. Pentru că eu cred că nu este un lucru sănătos faptul că aceşti copii nu sunt în mijlocul unor familii cât mai repede. Soţia mea lucrează ca voluntară aici la un centru dintr-un spital unde stau în primul an din viaţă. Şi atunci trebuie adoptaţi, cât mai repede cu putinţă. Deoarece cu cât stau mai mult în instituţii cu atât mai mare va fi impactul asupra dezvoltării lor emoţionale şi intelectuale. Ştiu că există oameni care doresc să fie schimbată legea aşa încât procesul să fie mai rapid iar acesta este un lucru extrem de important. Şi ştiţi, cunosc oameni - americani - care locuiesc aici, în România şi care încearcă să adopte şi au multe probleme.

Aceşti copii merită o familie exact aşa cum am avut noi.

R.: Tot la momentul numirii dumneavoastră ca ambasador în România aţi fost criticat de presă - mă refer la Washington Times - pentru activităţile dv de lobby. S-a scris de asemenea că în cariera dumneavoastră aţi reprezentat Lockheed Martin, compania care acum a fost selectată să livreze României avioanele F16. Ce le răspundeţi celor care spun că ar fi un conflict de interese aici?

M.G.: Regulile privind conflictul de interese sunt foarte dure în Statele Unite. Şi sunt şi foarte clare. Sunt probabil reguli mult mai dure decât în România. Eu de exemplu nu am voie să reprezint sau să am vreo influenţă asupra vreunei companii în care am investiţii personale. De exemplu, dacă aş avea acţiuni la Lockheed Martin, nu aş putea face niciun fel de muncă în favoarea Lockheed Martin. Nu am acţiuni la Lockheed Martin şi sunt absolut sigur că nici nu am avut vreodată.

Dacă aş fi reprezentat Lockheed Martin în ultimii doi ani prin firma mea de avocatură, nu aş fi putut face niciun fel de muncă în favoarea Lockheed Martin până la împlinirea termenului de doi ani.

Eu nu am reprezentat Lockheed Martin în ultimii doi ani. Am reprezentat Lockheed Martin acum zece sau 15 ani, nu mai îmi amintesc, a fost acum mult timp, în anii '90. Şi nu a avut nimic de-a face cu achiziţiile.

În al treilea rând, eu nu am nicio influenţă asupra decizia Guvernului american de a sponsoriza F-16 sau Lockheed Martin pentru programul românesc de avion multirol. Aşa că nu am avut nicio influenţă asupra aceastei decizii.

În schimb, nu am voie să fac anumite lucruri care au legătură cu Brookings Institution. Nu am voie să fac nimic care ar influenţa Brookings Institution, pentru că am lucrat acolo. Nu am voie să fac nimic care să aibă impact direct asupra firmei mele de avocatură. Adică dacă firma mea de avocatură ar veni aici şi ar spune "Am vrea să ne ajuţi cu firma aceasta sau aceasta", eu le-aş spune "Nu vă pot ajuta pe voi sau acea companie".

Deci există multă lucruri pe care nu am dreptul să le fac, dar Lockheed Martin nu figurează printre ele.

R.: Diplomaţii români lucrează pentru o vizită a preşedintelui Traian Băsescu în Statele Unite.

M.G.: Lucrăm la acest aspect.

R.Se va întâmpla anul acesta? Anul viitor?

M.G.: Cine ştie?! Adică, preşedintele Statelor Unite este o persoană cu un program destul de încărcat, aşa că... dar lucrăm la asta.

R. Deci lucraţi la o întâlnire bilaterală a lor?

M.G.: Asta încercăm să facem.

R.: Anul acesta?

M.G.: Nu ştiu când se va întâmpla. Eu am încercat... Mi-ar plăcea să se întâmple mâine. Mi-ar plăcea să vină preşedintele Obama aici chiar mâine. Dar l-am adus pe vicepreşedinte aici.

R.: Apropo, l-am putea vedea pe preşedintele Obama aici, la Bucureşti?

M.G.: V-am spus că mi-ar plăcea să vină, dar nu se ştie. Fiecare ţară din lume vrea acelaşi lucru, iar el nu este decât o singură persoană.

R.: Spuneţi-mi domnule ambasador, cum vi se pare viaţa în România?

M.G.: Îmi place aici. Este cea mai bună slujbă pe care am avut-o vreodată. Iubesc locul, oamenii, munca mea, echipa cu care lucrez. Singurul lucru care nu este bun este că mă aflu la 8.000 de km de nepoţii şi de copiii mei.

R.: Nu vă vizitează?

M.G.: Ba da, mă vizitează. Dar aş vrea să-i văd în fiecare săptămână.

R.: Le-a plăcut în România?

M.G.: S-au îndrăgostit de România. Şi vor să revină aici. De fapt, fiul meu, soţia lui şi nepotul meu se vor reîntoarce aici în jurul datei de 6 iulie, cred. Vom petrece cam o săptămână-zece zile aici şi apoi vom pleca pentru încă o săptămână în Turcia, la Istanbul. Abia aştept.

R.: Deci vă veţi petrece vacanţa în Turcia?

M.G.: O parte aici şi o parte în Turcia.

R.: Aţi recomanda România ca destinaţie turistică?

M.G: Absolut!

M.G.: În pofida infrastructurii?

M.G.: În pofida infrastructurii! Am avut nişte prieteni foarte dragi care au venit aici acum zece zile şi i-am încurajat să mergem la Oradea. A fost foarte frumos acolo, în zona montană. Apoi - el este pescar, ca şi mine - am mers împreună în Deltă şi am stat într-un hotel plutitor. A fost foarte cald, dar ne-am distrat grozav. Am văzut multe păsări, n-am prins prea mult peşte. Eu am prins unul singur, dar i-am dat drumul înapoi în apă.

N-am fost în Maramureş, dar vreau să mă duc acolo.

Ştiţi, din păcate, fac multe drumuri dar când ajung undeva sunt foarte multe obligaţii oficiale de care trebuie să mă achit. Iar eu vreau să mă relaxez. De exemplu îmi place să pictez şi aş vrea să pictez. Sper să avem o săptămână doar Libby şi cu mine undeva, în Transilvania în august, fără întâlniri oficiale. Doar pentru pictură şi plimbări.

R.: Deci pescuiţi, pictaţi... Ce altceva mai faceţi?

M.G. Dorm foarte mult în weekend. E un alt hobby al meu.