Cătălin Predoiu a fost avizat favorabil, marţi, de comisiile parlamentare, pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
Predoiu a primit votul favorabil a 51 dintre senatori şi deputaţi, în timp ce alţi 9 au votat împotrivă şi s-a înregistrat o abţinere.
După audieri, Predoiu a declarat că votul larg majoritar în favoarea lui îl obligă, întrucât pune problema performanţelor.
El a spus că speră într-o comunicare mai bună a Ministerului Justiţiei cu Parlamentul şi cu alte structuri ale sistemului judiciar, pentru depăşirea conflictelor care au marcat anul 2009 şi rezolvarea problemelor cauzate de "timpul pierdut" din a doua jumătate a anului.