Google
 
vineri, 2 oct 2009 - Anul XIV, nr. 231 (4217)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6662 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0794 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video

Năstase spune că a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR legat de OUG privind referendumul

Vineri, 2 Octombrie 2009 (20:00:30)

Preşedintele Consiliului Naţional (CN) al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, că s-a adresat Avocatului Poporului, în scris, solicitându-i să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu OUG privind referendumul, emisă de Executiv.

"Mi se pare absolut jenantă motivarea din Ordonanţă, care invocă bunele practici dintr-un raport al Comisiei de la Veneţia, dar fără să spună că recomandarea Comisiei de la Veneţia este de a nu se modifica reglementările privitoare la referendum cu cel puţin un an de la referendum. Regulile nu trebuie schimbate în timpul jocului", a declarat Năstase.

El a arătat că Guvernul că nu trebuie să stabilească regulile de procedură pentru Parlament.

Năstase a arătat că scoaterea PSD de la guvernare şi emiterea acestei OUG este un mecanism al lui Traian Băsescu îcare atacă instituţiile statului şi le pune sub controlul său pentru alegeri.

"El (Traian Băsescu, n.r.) vrea să numere cu mâna proprie voturile. Este mecanismul pe care l-a folosit şi Stalin", a spus Năstase.

Guvernul invocă, în OUG 103, că, potrivit Comisiei de la Veneţia, dacă parlamentarii sunt obligaţi la un punct de vedere despre organizarea unui referendum, atunci trebuie fixat un termen de răspuns, iar dacă acesta este încălcat, atunci "textul va fi supus la vot" fără avizul Parlamentului.

Guvernul menţionează, în preambulul Ordonanţei, practica europeană în materie, concretizată în "rezoluţiile Comsiei Europene pentru democraţie, prin drept (Comisia de la Veneţia), care a adoptat, cu prilejul celei de-a 18-a reuniuni din 2006, documentul intitulat «Liniile directoare cu privire la organizarea referendumului», în care se precizează că, în cazul în care Parlamentul are obligaţia de a transmite un punct de vedere cu privire la organizarea unui referendum, trebuie să fie fixat un termen înlăuntrul căruia Legislativul să îşi dea acest aviz consultativ, iar în cazul în care termenul nu este respectat, textul va fi supus la vot fără avizul Parlamentului".

Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, se arată în Ordonanţă.

"Punctul de vedere la Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui. Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit (...), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se împlinită", se arată în Ordonanţă.

Actul prevede că ambele scrutine se realizează în cadrul aceloraşi secţii de votare, operaţiunile electorale fiind îndeplinite de către aceleaşi birouri electorale, constituite potrivit legii.

Guvernul hotărăşte, de asemenea, că operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la secţiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza copiilor de pe listele electorale permanente şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege.

Biroul Electoral Central va înainta copiile listelor ulterioare permanente, respectiv tabelele electorale utilizate în cadrul secţiilor de votare Autorităţii Electorale Permanente, care le va verifica în vederea depistării eventualelor voturi multiple, în termen de 60 de zile de la data referendumului. În situaţia în care Autoritatea Electorală Permanentă va constata existenţa unor persoane care şi-au exercitat votul de mai multe ori, va sesiza organele de urmărire penală.

Şeful statului a solicitat organizarea unui referendum pentru Parlamentul unicameral şi pentru reducerea numărului de parlamentari, simultan cu alegerile prezidenţiale, în 22 noiembrie.

Guvernul a modificat, cu avizul negativ al MAI, legislaţia în vigoare, stabilind ca Parlamentul să fie obligat în 20 zile să răspundă favorabil solicitării preşedintelui de organizare a unui referendum, în caz contrar şeful statului având dreptul să emită decretul pentru referendum.

Surse ministeriale au declarat agenţiei MEDIAFAX că fostul ministru al Administraţiei şi Internelor (MAI), Dan Nica, şi reprezentanţii Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul au dat aviz negativ acestei ordonanţe de urgenţă, care modifică Legea referendumului, actul normativ trecând însă cu avizul Ministerului Justiţiei.

Potrivit surselor citate, Nica a invocat patru acte normative care interzic modificarea unei legi organice printr-o ordonanţă de urgenţă şi fără avizul MAI, reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului precizând însă că avizul acestui minister este doar consultativ.

Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, joi, că OUG prin care Parlamentul e obligat să se pronunţe în 20 de zile pe tema referendumului este neconstituţională, menţionând că va sesiza Curtea Constituţională.

PNL a depus, vineri, la Avocatul Poporului sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 103, pentru modificarea şi completarea Legii 3 din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cerând o sdoluţie a Curţii Constituţionale.
 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Năstase spune că a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR legat de OUG privind referendumul.
 Vizualizări articol: 377 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Năstase spune că a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR legat de OUG privind referendumul0.05

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei