Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 13 mai 2008 - Anul XIII, nr. 110 (3791)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

David: Dacă transportatorii vor continua acţiunea, voi dispune luarea celor mai drastice măsuri

Marţi, 13 Mai 2008 (20:13:19)

Ministrul Internelor Cristian David a declarat, marţi seară, că dacă transportatorii rutieri care au blocat circulaţia "cu intenţie" vor continua acţiunea, va dispune forţelor de ordine luarea celor mai drastice măsuri, afirmând că nu vor fi tolerate formele de încălcare a legii. 
  "Continuarea unei astfel de acţiuni va impune luarea celor mai drastice măsuri, conform prevederilor legale, faţă de cei care blochează ilegal şi în mod intenţionat traficul rutier. De aceea luaţi această declaraţie ca un avertisment serios pentru respectarea legii", a afirmat ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David.

Demnitarul a precizat că protestul transportatorilor care au blocat marţi circulaţia pe şoseaua de centură a Bucureştiului, "în afara cadrului legal de autorizare", a perturbat grav traficul rutier.

Cristian David a calificat autorizarea acestui protest de către Primăria Municipiului Bucureşti drept o "sfidare adusă bucureştenilor, şi aşa afectaţi de traficul dificil din Capitală".

Ministrul Internelor a arătat că a dispus Poliţiei Rutiere măsuri de fluidizare a traficului, astfel încât să se asigure circulaţia pe o singură bandă a maşinilor care au folosit această arteră de deplasare.

"Acţiunea de astăzi a poliţiei a avut ca principal obiectiv menţinerea unor condiţii minime de trafic pe zona de centură afectată de protestul transportatorilor", a mai spus David.

Potrivit ministrului Internelor, orice formă de protest poate fi înţeleasă şi acceptată atât timp cât legea nu este încălcată şi activitatea cetăţenilor nu este afectată.

"Fac un apel public transportatorilor care au blocat astăzi cu intenţie traficul de a intra în legalitate şi a permite circulaţia auto. În final, vă asigur că forţele de ordine şi siguranţă publică nu vor tolera încălcarea legii şi vor lua măsurile necesare pentru aplicarea cu fermitate a legii", a spus David în finalul declaraţiei de presă.

Peste 150 de transportatori rutieri au pornit în marş, pe Şoseaua de Centură a Capitalei, marţi dimineaţa, în jurul orei 8.00, din zona Autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti, dar s-au oprit după două ore, pentru o pauză prelungită, spunând că nu vor pleca până când premierul Călin Popescu Tăriceanu nu le va rezolva solicitările legate, în principal, de eliminarea rovinietei.

În urma deciziei transportatorilor de a staţiona cu maşinile pe centura Capitalei, traficul pe această porţiune de drum a fost îngreunat.

Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că acţiunile de protest ale transportatorilor rutieri sunt evident de natură politică şi vizează altceva decât cererile propriu-zise, care sunt de o incoerenţă stridentă, precizând însă că Executivul este dispus la o discuţie cu cifre, în mod realist, şi nu pe considerente politice prin care se urmăreşte "erodarea" unui candidat şi susţinerea altuia în campania electorală.

"Pe mine într-un fel mă surprinde. Evident că este de natură politică şi vizează cu totul şi cu totul altceva decât cererea în sine, care este de o incoerenţă stridentă. Se cere, pe de-a parte, eliminarea rovinietei, iar pe de altă parte se cer mai mulţi bani pentru drumuri. Se doreşte pe urmă ca rovinieta să fie inclusă în preţul combustibilului, dar ca acest preţ să fie diminuat. Ar trebui să se hotărască ce vor", a spus Tăriceanu.

Atenţionat de presă că transportatorii rutieri au oprit pe Şoseaua de Centură, anunţând că aşteaptă ca premierul, aflat în vizită în judeţul Argeş, să se oprească la ei în drum spre Bucureşti, Tăriceanu a răspuns : "Eu pe linia de centură merg mai puţin".

Prefectul Bucureştiului, Cătălin Deaconescu, a cerut, marţi, reprezentanţilor Poliţiei şi Jandarmeriei să nu permită staţionarea pe carosabil a camioanelor transportatorilor rutieri care au organizat un marş pe Şoseaua de Centură a Capitalei şi să-i sancţioneze, deoarece blocarea unui drum public este infracţiune.

Transportatorii au organizat un marş cu camioanele pe Şoseaua de Centură şi luni, acesta încheindu-se după aproximativ cinci ore.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului David: Dacă transportatorii vor continua acţiunea, voi dispune luarea celor mai drastice măsuri.
 Vizualizări articol: 917 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
David: Dacă transportatorii vor continua acţiunea, voi dispune luarea celor mai drastice măsuri0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei