Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 23 oct 2023 - Anul XXVIII, nr. 249 (8473)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Mănăstirile din Bucovina, vizitate de Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia

Luni, 23 Octombrie 2023 (13:13:37)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Mai multe mănăstiri din Bucovina au fost vizitate recent de Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia. Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR), Filiala Suceava, a găzduit schimbul de experiență între tineri de la ASCOR Iași și tineri din cadrul Frăției Tinerilor Ortodocși din Polonia. Coordonatoarele pe Departamentul de Relații Publice – ASCOR Suceava, Cristinaru Nicoleta Denisa și Drîngu Ana-Cristiana,au spus: „fiecare dintre noi am descoperit cu multă iubire propria cultură și tradiție. Scopul acestei întâlniri a fost acela de a promova schimbul cultural și religios între tineri și de a oferi oportunitatea de a cunoaște și a înțelege caracterul tinerilor din diferite țări”.

Evenimentul a început cu o vizită la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, un loc încărcat de istorie și ocrotit de mărturisirea de credință a Tânărului Mucenic – Sfântul Ioan cel Nou.

Tinerii din ASCOR Iași și cei din Polonia s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfântului Ocrotitor al Sucevei și au participat la Sfânta Liturghie desfășurată în paraclisul mănăstirii. „Această experiență a creat o atmosferă de unitate sufletească între oaspeți și gazde. După închinare, grupul tinerilor, fiind de această dată însoțiți de către domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, consilier eparhial în cadrul Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, s-a îndreptat spre Mănăstirea Dragomirna, unde au fost așteptați cu multă dragoste și ospitalitate de către maica stareță, stavrofora Maria Magdalena Gherghină”, au completat coordonatoarele activității.

Profesorul Cristi-Gabriel Hurjui a completat: „În locul în care pacea se întâlnește cu iubirea de Dumnezeu, la Mănăstirea Dragomirna, oaspeții noștri sosiți tocmai din Polonia, însoțiți de către reprezentanții filialelor ASCOR Iași și Suceava, au fost întâmpinați în biserica ctitorită de către Mitropolitul Anastasie Crimca, unde au fost conduși a-l descoperi pe Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul și pe Cuviosul Paisie Velicicovschi prin intermediul sfințitelor Moaște care constituie odoare de preț ale acestei vetre monahale. Ulterior, am fost conduși în naosul bisericii de unde preacuvioasa maică stareță ne-a readus în fața ochilor duhovnicești contextul politic, istoric și religios în care s-a înființat această oază de viață isihastă. Apoi, am avut ocazia de a participa la o agapă în bucuria întâlnirii prin grija și osteneala maicii starețe și a obștii de maici a mănăstirii. Tinerii au avut ocazia să cunoască mai bine viața monahală și frumusețea locului”.

 

·        Emoții și curiozități

 

Un alt moment important în acest periplu duhovnicesc al tinerilor din cele două țări, România și Polonia, l-a constituit și vizitarea bisericii mănăstirii voievodale a Voronețului. Aici s-au închinat Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul și li s-a vorbit tinerilor veniți pentru câteva zile în Bucovina despre interpretarea ermeneutică a scenei Judecății de Apoi, aflată pe peretele exterior de Vest a Mănăstirii Voroneț. „Acest moment catehetic a trezit multe emoții și multă curiozitate pentru cei care au văzut pentru prima dată acest monument UNESCO, numit pe bună dreptate Capela Sixtină a Estului. A urmat Mănăstirea Sucevița, unde tinerii au fost întâmpinați de stavrofora Mihaela Platon, stareța mănăstirii, cu multă bucurie duhovnicească. Stareța le-a explicat tinerilor legătura străveche dintre toate mănăstirile din Bucovina”, am mai aflat de la organizatorii schimbului de experiență.

Profesorul Cristi-Gabriel Hurjui, însoțitor și coordonator al grupului, a realizat o prezentare detaliată despre pictura Mănăstirii Sucevița și despre semnificația icoanelor și frescelor. Tinerii au avut bucuria de a descoperi pictura bizantină, remarcabilă în exteriorul și interiorul bisericii.  În urma acestui minunat schimb de experiență s-au consolidat legăturile dintre tinerii din ASCOR Iași, ASCOR Suceava și Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia, „oferind amintiri de neuitat și prietenii de durată, frumusețea Bucovinei dăinuind în sufletele tinerilor polonezi”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mănăstirile din Bucovina, vizitate de Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia.
 Vizualizări articol: 464 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mănăstirile din Bucovina, vizitate de Frăția Tinerilor Ortodocși din Polonia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei