Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 24 sep 2021 - Anul XXVI, nr. 224 (7836)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Municipiul Suceava, în zona roșie de incidență - 3,30 la mie; vineri s-au înregistrat 203 cazuri noi și 8 decese

Vineri, 24 Septembrie 2021 (18:07:06)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Municipiul Suceava a intrat, vineri, în zona roșie de incidență Covid, cu o rată de infectare de 3,30 la mia de locuitori și 478 de cazuri active, însă nu a fost declarat declarat oficial în scenariul roșu.

Când în municipiul Suceava va fi declarat oficial scenariul roșu de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava, vor fi aplicate următoarele restricții: competițiile sportive se pot desfășura până la 30% din capacitate; spectacole, teatru, cinema – max. 50% din capacitate; evenimente private (nunți, botezuri) – max. 200 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană și cu certificat verde pentru toți participanții.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă până la capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00 – 02.00 doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități. Restaurantele și cafenelele, în interiorul clădirilor, precum și terasele pot funcționa până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 05.00-02.00, cu acces doar pentru persoanele care au certificat verde. În baruri, cluburi și discoteci este permisă activitatea fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05.00-02.00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Sălile de jocuri și piscinele interioare pot funcționa la 50% din capacitate, cu acces pentru participanții cu certificat verde.

Vineri în județ s-au înregistrat 203 cazuri noi de infectare și 37 de persoane reconfirmate pozitiv la retestare, din 1.560 de persoane testate. Au fost raportate 8 decese în rândul pacienților cu Covid, toți nevaccinați: unul la Rădăuți, patru la Suceava, și două la Vatra Dornei (unul în cursul zilei de ieri și unul peste noapte). Incidența în județ este de 2,32 la mie.

De joi până vineri dimineață au fost internate în spitalele din județ 59 de persoane cu Covid, în același interval de timp fiind externate 40 de persoane.

Din totalul celor 641 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 202 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 15 pacienți sunt în zona tampon și 424 de pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Dintre pacienții cu Covid, cu forme severe sunt 90 și alți 18 au forme grave, la ATI.

La ATI nu este nici un loc disponibil.

Nu mai sunt locuri în zona Covid la spitalele Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și Vatra Dornei. În județ sunt internați 447 de pacienți cu Covid și mai sunt libere 36 de locuri, la spitalele din Gura Humorului,  Siret, Fălticeni și Suceava.

 În carantină sunt 3.514 persoane, din care 338 intrate în intervalul 23-24 septembrie și în izolare, în afara celor aflate în spital, se află 1803 persoane, din care 132 intrate în intervalul 23-24 septembrie.     

Din cele 114 localități, două nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 6 au câte un caz, 25 au sub cinci cazuri, 34 au sub zece cazuri, iar 47 au peste zece cazuri în evoluție.

La această dată, în județul Suceava sunt 2.017 cazuri de infecție Covid-19 în evoluție.

În țară au fost efectuate 21.211 teste RT-PCR și 35.449 de teste rapide antigenice, în urma cărora au fost înregistrate 7.116 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 136 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Au fost raportate 145 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară, dintre care 133 cu comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 9.476. Dintre acestea, 1.116 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 255 sunt minori, 239 fiind internați în secții și 16 la ATI.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Municipiul Suceava, în zona roșie de incidență - 3,30 la mie; vineri s-au înregistrat 203 cazuri noi și 8 decese.
 Vizualizări articol: 9054 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Municipiul Suceava, în zona roșie de incidență - 3,30 la mie; vineri s-au înregistrat 203 cazuri noi și 8 decese5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei