La împlinirea a 105 ani, un veteran de război din Suceava a primit cea mai înaltă distincție onorifică a Armatei României

S-a născut în Primul Război Mondial, a luptat ani la rând, neștiut de nimeni, nici măcar de familie, în cel de-al Doilea Război Mondial, a trecut prin pandemia de gripă spaniolă, iar acum a prins alta și, în ciuda celor 105 ani pe care tocmai îi împlinește, rostește cu glas aprins și bărbăție vorbele mareșalului Antonescu – “Oștași, vă ordon, treceți Prutul!”, retrăind momente care l-au marcat pentru totdeauna.

La împlinirea a 105 ani, un veteran de război din Suceava, Constantin Florea, a primit cea mai înaltă distincție onorifică a Armatei României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc joi, la Căminul Cultural „Alexandru Arşinel” din oraşul Dolhasca.

Conferirea Emblemei de Onoare a Armatei României veteranului de război, cu prilejul împlinirii vârstei de 105 ani, a fost făcută în prezența reprezentanților Forțelor Aeriene Române, ai Ministerului Apărării Naționale, ai Prefecturii Suceava și ai Primăriei Dolhasca, accesul publicului fiind limitat din cauza condițiilor stricte de protecție impuse de pandemie.

În aplauzele celor prezenți, veteranul de război a fost recompensat cu o plachetă aniversară de către primarul orașului Dolhasca, Decebal Isachi, a fost felicitat de către subprefectul Daniel Prorociuc, reprezentant al Guvernului în teritoriu, iar după înmânarea Emblemei de Onoare a Armatei României, a primit și mai multe cadouri simbolice din partea reprezentanților Forțelor Aeriene Române, inclusiv un tort ornat cu lumânări aprinse, care indicau vârsta sa - 105 ani, iar dedesubt, mesajul de “La mulți ani!”.

Emblema de Onoare a Armatei României reprezintă cea mai înaltă distincție onorifică din sistemul de distincții militare și se acordă pentru fapte deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României.

Omul care a făcut istorie, iar timpul a avut răbdare cu el

Bărbatul care a trecut de la monarhie, dictatură militară și legionarism, la comunism și totalitarism, ajungând în cele din urmă la democrație și capitalism, a întâmpinat invitații la sărbătorirea celor 105 ani cu curiozitate și emoție, strângând cu putere mâna generalului de aviație Leonard Baraboi, care l-a vizitat an de an, de când a aflat de el, în urmă cu trei ani.

Constantin Florea s-a născut în data de 25 septembrie 1916, în oraşul Dolhasca, județul Suceava, a executat stagiul militar în perioada 1938-1945 în cadrul Flotilei 1 Aviație din Iași. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în perioada 1941-1945, a fost concentrat în calitate de mecanic de aviație în cadrul Flotilei 2 Bombardament din Corpul Aerian Român.

În august 1944 a fost luat prizonier pentru scurt timp de forțele sovietice la Țăndărei, județul Ialomița. Ulterior, după eliberare, a continuat să lupte alături de camarazii săi, ajungând până la aerodromul din Budapesta, iar după încheierea războiului, în anul 1945, a trecut în rezervă.

Chiar de simțurile nu mai sunt așa “ascuțite”, din cauza vârstei înaintate, Costache Florea a rememorat, cu o acuitate uimitoare, perioada sa de serviciu militar, cu tot cu cumplita perioadă de război, de care nu vorbește niciodată celor de acasă…

În urma legendarului ordin al mareșalului Antonescu, a trecut Prutul ajungând în 1942 la Odessa, participând apoi la teribilele bătălii de la Stalingrad și Volgograd, după care în 1943 “ne-am retras în țară”.

După perioada de prizonierat, de care nu pomenește decât scurt – “am stat acolo”, rememorează o nouă perioadă intensă, de lupte contra Ungariei, care ocupase teritoriile românești, ajungând până în Budapesta, acolo unde ostașii români au agățat opinca pe catargul steagului clădirii Parlamentului.

“Am luptat și cu nemții, și cu rușii și cu americanii, iar apoi cu ungurii... șapte ani am fost la datorie – trei ani de militărie și patru de război. Au trecut anii, așa, cu bine, cu rele, am revenit în țară, am lucrat la Cooperativă, acum sunt pensionar și îmi văd de trebușoara mea, pe lângă casă”, a concluzionat veteranul de război, care a trăit și a făcut istoria, trecând prin încercări grele, după care timpul a avut răbdare cu el și i-a îngăduit să ajungă la o vârstă la care alții nici nu visează.