Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este convins că se vor vinde toate biletele pentru manşa secundă a meciului de baraj pentru CE, dintre naţionalele de tineret ale României şi Angliei, care se va disputa pe Stadionul "Municipal".
"Ieri (n.r. - marţi), am pus în vânzare 6.077 de bilete pentru meciul dintre naţionalele de tineret ale României şi Angliei. Interesul pentru acest meci este unul foarte mare. Cu siguranţă meciul cu Anglia se va disputa cu casa închisă. În prima zi am vândut peste 2.000 de bilete, cele pentru tribuna I epuizându-se deja. Dacă la partida cu Rusia se mai găseau bilete şi în ziua meciului, cred că pentru partida cu Anglia tichetele se vor termina până la sfârşitul săptămânii, cel târziu", a spus Cornel Şfaiţer. Preţul unui bilet este de 10 lei.
Echipa naţională de tineret a României va juca împotriva selecţionatei similare a Angliei play-off-ul de calificare la Campionatul European "Under 21", ediţia 2009-2011. Meciurile vor avea loc vineri - turul (la Norwich) şi la 12 octombrie - returul (la Botoşani).
Antrenorul echipei naţionale de tineret, Emil Săndoi, a declarat, înainte de plecarea spre Anglia, că atacantul formaţiei Universitatea Craiova, Mihai Costea, este incert din cauza unei entorse.
"S-ar putea ca pe Mihai Costea să nu ne bazăm pentru că încă şchioapătă şi nu s-a pregătit timp de patru zile. Vom vedea dacă ne vom baza pe el în retur", a spus Săndoi. Din delegaţia României nu face parte atacantul Liviu Ganea, care a suferit o ruptură musculară la aductori la meciul Dinamo - Oţelul Galaţi, contând pentru etapa a X a Ligii I.