Echipa de handbal juniori III a Liceului cu Program Sportiv Suceava a debutat cu dreptul la turneul semifinal al Campionatului Naţional rezervat sportivilor născuţi în 1995 şi 1996. Sportivii antrenaţi de Iulian Dugan s-au impus în meciul disputat ieri cu scorul de 27-25 în faţa celor de la LPS Bistriţa. În pofida victoriei, antrenorul echipei sucevene nu s-a arătat pe deplin mulţumit de evoluţia jucătorilor. „A fost un meci greu, aşa cum mă aşteptam. Sunt mulţumit de rezultat, nu şi de joc, în special cel din repriza a doua. Sper ca băieţii să treacă peste emoţii şi să facem meciuri bune sâmbătă şi duminică pentru a ne califica la turneul final”, a precizat Iulian Dugan. Tot ieri, într-un alt joc, Şcoala 3 Adjud a dispus de LPS Timişoara cu scorul de 33-26.
Programul ultimelor două zile este următorul:
Sâmbătă, 15 mai
Orele 10.00 LPS Bistriţa – LPS Timişoara
Orele 11.30 LPS Suceava – Şcoala 3 Adjud
Duminică, 16 mai
Orele 10.00 LPS Bistriţa – Şcoala 3 Adjud
Orele 11.30 LPS Suceava – LPS Timişoara