Ceea ce mi se părea neverosimil s-a întâmplat! Bibi Gicali l-a luat şi pe Marius Lăcătuş în colimator... Se pare că nu există învăţătură de minte pentru cel care are germenele distrugerii în el. Nici măcar când aceasta, distrugerea, aduce după ea şi autodistrugerea. Oare ce om trebuie să fii pentru a putea lucra normal cu patronul, din păcate, Stelei?! Chiar mă întreb cum a putut rezista aşa de mult timp Olăroiu! Eu cred că nu este de ajuns să fii diplomat, să îi gâdili orgoliul, ci pur şi simplu în momentele cheie să pleci capul şi să zici “da, şefu’!”. Paradoxal, în această situaţie este mai greu să fii antrenor. Făcând abstracţie de lezarea personalităţii, e ceva să ai şi rezultate cu toate că trebuie să cânţi după cum cântă altul. Nu mai poţi pune în practică schemele şi strategiile pe care le gândeşti, ci pur şi simplu trebuie să te descurci cu cărţile pe care ţi le împarte stăpânul, ca un dealer de cazino ce este, că tot s-a scris prin presă că e harnic la dat cu grebla pe mese. O variantă, dar mult prea pretenţioasă, ar fi aceea de a-i da impresia şefului că el a avut ideile pe care de fapt i le-ai sugerat tu! E drept că după aia iese în presă şi zice că el a câştigat meciul. Poţi accepta să stai în umbra cuiva, cu condiţia să îl respecţi. Nutriţi cumva un asemenea sentiment pentru bibi Gicali? Dacă da, înseamnă că puteţi fi antrenor la Steaua!
Din păcate, această nouă răbufnire face ca fotbalul să devină un eveniment colateral. Destui jucători stelişti au folosit meciul cu Arsenal ca pe o vitrină, pentru a scăpa din balamucul care a ajuns clubul din Ghencea. Pentru Dică se pare că s-a bătut palma, chiar dacă Liga Campionilor va deveni o amintire pentru el, pe ţeavă mai sunt Goian şi Neşu, dar nici pe Zapata nu este exclus să fi pus geana vreun impresar care să vină cu o propunere de nerefuzat. Doar patronul s-a împăcat cu vărul acela care scoate bani şi din piatră seacă!