„Portocala mecanică” a reuşit să se califice în sferturile Cupei Mondiale după un meci de infarct cu naţionala Mexicului. Olandezii s-au impus în final cu 2-1 (0-0) după ce în minutul 88 erau conduşi cu 1-0. A fost un meci în care învingătorii au trecut de la agonie la extaz, în timp ce mexicanii au plâns la final pentru ratarea unei calificări de care au fost extrem de aproape.
Mexicul a condus cu 1-0, prin golul lui Dos Santos, reuşit în minutul 48, cu un şut din voleu, de la 25 de metri, în stânga lui Cillessen, fără speranţe pentru portarul olandez. Batavii au alergat după egalare şi au obţinut-o abia în minutul 88, prin Wesley Sneijder, după un corner. Mijlocaşul olandez a preluat o minge în careu şi a şutat năprasnic la poartă, iar mingea a scuturat plasa. Când se părea că meciul va intra în prelungiri, la una dintre ultimele faze din timpul regulamentar, Arjen Robben a obţinut un penalty, după ce a fost călcat de Rafa Marquez. Huntelaar a transformat lovitura de pedeapsă şi a calificat Olanda în sferturi.
Olandezii vor juca în sferturi cu revelaţia acestui turneu mondial din Brazilia, reprezentativa statului Costa Rica. Este o performanţă istorică a micului stat din America Centrală, care a atins această fază a competiţiei după ce a învins, duminică, la Recife, cu scorul de 6-4, în urma loviturilor de departajare, selecţionata Greciei. În urma celor 90 de minute regulamentare de joc, scorul de pe tabela de marcaj a fost 1-1, latino-americanii fiind cei care au deschis scorul în minutul 53 prin Bryan Ruiz în urma unui şut plasat. Grecii au încercat egalarea pe tot parcursul reprizei a doua, iar aceasta a venit în minutul 90. Costa Rica a evoluat cu un jucător mai puţin din minutul 66, când în urma unui fault dur, Duarte a primit al doilea galben şi a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe. La loviturile de departajare pentru Costa Rica au marcat Borges, Ruiz, Gonzalez, Campbell şi Umana. Pentru Grecia au transformat Mitroglou, Christodoulopoulos şi Holebas, iar Gekas a ratat.