Ei la „Mondiale”, noi cu Mondial

În urmă cu foarte mulţi ani, mai exact în timpul Campionatului Mondial din 1982, netelevizat la noi, dar pe care îl urmăream la televiziunea sovietică (stăteam pe atunci în Zamca, unde aveam cea mai bună recepţie din tot oraşul, la mine adunându-se cam câte 40 de prieteni la fiecare meci), într-una din seri, Mihai Pânzaru-Pim a spus nişte vorbe antologice: „Bă, un campionat mondial de fotbal nu e un eveniment sportiv, ci unul cultural. Iar cine nu-l transmite, e duşmanul culturii”. Analizaţi, vă rog, cu atenţie, şi îi veţi da dreptate lui Pim, pe care de atunci încoace l-am tot citat. Ei bine, în ziua de azi, la 32 de ani distanţă, avem nu o televiziune, ca atunci, ci zeci. Dintre ele, câteva se definesc ca fiind de ştiri / informaţii / actualitate. După mine, între data primului meci şi ziua finalei, ba şi o vreme după, singurul subiect cu adevărat important pentru toată planeta, pentru fiecare televiziune, şi pentru fiecare locuitor normal al Terrei este Campionatul Mondial de Fotbal. Până acum, la cele 3 televiziuni autointitulate „de ştiri”, respectiv Realitatea, România şi Antena 3, n-a fost nici măcar o emisiune dedicată evenimentului planetar care se reia o dată la patru ani. În schimb, în tot acest interval, am aflat la fiecare jurnal de ştiri şi în zeci şi zeci de tocşăuri, despre tot ce ţine de familia Mondial. Ei, câte ceva şi despre Cioacă, ba şi despre Becali, dar greul programelor informative apasă tot pe umerii Mondialilor, de la Izaura – Formaţia, până la Televizor, Judecător şi cum i-o mai chema. Nimic despre Canibal, că la el e poreclă, nu nume din Buletin. Vreau să spun că şi de data asta suntem într-o realitate paralelă cu cea a restului lumii şi probabil că e inutil să ne gândim că s-ar mai putea repara ceva vreodată. Trecând la fotbalul propriu-zis, vă mărturisesc că mi-e ruşine că ţin cu Brazilia, unde situaţia e cam ca la naţionala noastră: să vrei să găseşti atâţia împiedicaţi ţi-ar fi imposibil dacă nu te numeşti Scolari sau Piţurcă. Mă ia cu rău la inimă când îi văd umplând mingea de sânge pe alde Fred, Jo sau Hulk, pe lângă care până şi Kaka părea mare tehnician. Toată admiraţia pentru Grecia şi efortul uriaş al moşnegilor din lot. Încă şi mai multă pentru cea care i-a trimis acasă, Costa Rica. E un Mondial frumos. Altceva decât Mondialu' nostru.