Google
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
 
luni, 31 mar 2014 - Anul XIX, nr. 73 (5582)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8426 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Timflow
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   17 imagini |   ø fişiere video

În negru și gri

Uniforma școlară – haina tinereții ce supraviețuiește de peste un secol în școlile românești

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

De peste 100 de ani uniforma şcolară supravieţuieşte în instituţiile de învăţământ româneşti, chiar dacă de mai bine de două decenii purtarea acesteia nu mai reprezintă o regulă ce trebuie urmată întocmai.

Purtată cu fală înainte de instaurarea regimului comunist, când elevii erau mândri că aparţin unei anumite instituţii de învăţământ, ţinuta şcolară reprezentativă a fost detestată în „epoca de aur”. De la un capăt la altul al ţării, elevii purtau aceeași ținută școlară, sobră, atât în cromatică, cât și în croială. Orice tentativă de a ieși în evidență era reprimată, astfel că aversiunea faţă de ţinuta şcolară nu a întârziat să apară. Nici un elev nu avea voie să intre în şcoală fără ţinuta reprezentativă de care era prinsă matricola, o bucată de pânză pe care erau trecute numele şcolii şi numărul matricol. Teroarea matricolei, a cordeluţei, a ciorapilor “patent”, la fete, şi a tunsorii “bec”, la băieţi, a marcat zeci de generaţii de elevi.

Uniforma școlară a fost introdusă încă din anul 1897 de către academicianul Theodor Cotescu, fiu al unui învățător din Rovinari, Gorj, membru al Academiei Române, ce s-a pus în slujba învățământului românesc vreme de 40 de ani. După ce și-a efectuat studiile în străinătate, întors în România, Cotescu a adus pentru prima dată uniforma în țara noastră pentru elevii din Turnu Severin.

Ulterior, în anul 1906, Spiru Haret, ministru al Învățământului de la acea vreme, a introdus uniforma școlară obligatorie.

 

Cercetaşii şi străjerii îşi purtau cu mândrie uniformele

Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Carol al II-lea a înființat Staja Ţării (Străjeria), organizație de tineret din cadrul căreia erau obligați să facă parte băieții cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani și fetele de la 7 la 21 de ani. Mihai Filip, cel care a preluat cârma Școlii Gimnaziale Nr. 1 în urmă cu 50 de ani, veteran de război și cetățean de onoare al municipiului Suceava, ne povestește că tinerii purtau uniforme de străjeri cu pantaloni și haină bleumarin, cămașă albă și cravată, iar pe cap basca albă cu insignă metalică de străjer. Insigna se regăsea, din mătase, și pe umărul stâng al cămășii, de care era cusută. Uniforma de străjer era etalată cu mândrie, aversiunea față de ținuta școlară născându-se în perioada comunismului.

Precursoarea Străjeriei a fost asociația Cercetașii României, înființată la începutul secolului XX. Uniforma cercetașilor era de culoare kaki şi era compusă din pantaloni trei sferturi, cămașă, centură cu cataramă “crinul cercetășesc”, eșarfă legată la gât cu inel și pălărie cu boruri mari cu insignă “Gata oricând”. La buzunarul drept al cămășii era, de asemenea, o insignă cu “Cercetașii României”.
Mihai Filip, acum în vârstă de 90 de ani, mai mărturisește că “elevii aveau aceste costume de cercetaș sau de străjer pe care le purtau la sărbători sau în alte zile speciale. Prin 1934, se mai întâmpla să mai mergem și în uniformă de străjer la școală.Unii elevi numai pe asta o aveau, pe asta o purtau. Şi uniforma de cercetaş era admirată când se defila, în detaşamente, la sărbători”. 

Totodată, Filip spune că, înainte de instaurarea regimului comunist, fiecare unitate de învățământ avea propria uniformă școlară, motiv de mândrie pentru elevii acelor vremuri.

 

În „epoca de aur”, în uniformă de la 4 ani

Uniforma a lăsat fără doar și poate un gust amar elevilor și preșcolarilor din „epoca de aur”. Șoimii Patriei era organizația preșcolarilor și școlarilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani, iar orice tentativă de a ieși în evidență era sugrumată încă din copilărie.

Încă din grupa mică a grădiniței, preșcolarii formau o masă omogenă, uniforma șoimilor fiind alcătuită din fustiță sau pantalon albastru, bluză portocalie cu epoleți, cravată portocalie cu tricolor, pălărioară albastră, ciorapi albi și ecuson. Intrarea copiilor în organizația șoimilor avea loc într-un cadru festiv, în prezența părinților, iar cu acest prilej, pionierii înmânau șoimilor însemnele organizației – insigne, funde și drapelul.

 

“Cămășile pentru pionieri erau din nailon. Le spălau cu săpun Cheia, se îngălbeneau rapid”                     

Precedată de apartenența la organizația Șoimii Patriei și succedată de apartenența la Uniunea Tineretului Comunist (UTC), Organizația Pionierilor era structura copiilor de vârstă școlară (8-14 ani). Aderarea în rândul pionierilor se făcea în mod obligatoriu, astfel că, odată cu apartenența la organizație, deveneau obligatorii și cravata roșie, prinsă la gât cu inel de plastic, fusta plisată bleumarin pentru fete și pantalonul bleumarin pentru băieți, cămașa albă cu epoleți, centura de pionier cu stema României și pantofii negri.

Costumele de pionieri erau purtate la diverse manifestări sau sărbători.

În schimb, la orele de curs, elevele aveau rochițe pepit, cu șorțuleț albastru cu bretele petrecute încrucișat pe spate, guleraș alb, panglică albă, ciorapi albi sau pantaloni de culoare închisă pe timpul iernii.

La băieți, ținuta era mai simplă, alcătuită din costum bleumarin cu cămașă albă.

Ţinuta şcolarului se completa cu clasicul ghiozdan de carton în care elevii purtau plumieră din lemn, călimară și stilou chinezesc, Pelikan sau Mont Blanc.

Cât privește costumul de pionier, din mărturisirile unui cadru didactic pensionat, cu o experiență de peste 40 de ani la catedră, aflăm că “părinții spălau cămășile din nailon cu săpun Cheia, iar acestea se îngălbeneau rapid și nu arătau bine deloc. Foarte greu se găseau cămăși albe din poplin sau dintr-o țesătură mai bună”. 

Pe brațul stâng al cămășii de pionier era cusută emblema de pionier, albastră sau galbenă. Totodată, cămășile aveau buzunare la piept de care se atârnau distincțiile pionierești.

“Tresele pionierilor erau un soi de distincții pentru cei care se remarcau fie la învățătură, fie la disciplină.Ele reprezentau recunoaşterea unor rezultate, dar şi participări la cercuri ştiinţifice, sportive, literare. Era și o manieră de a motiva copiii. Până în clasa a VIII-a, un elev putea cumula mai multe trese, distincții care erau mult râvnite și de care elevii erau foarte mândri”, povestește cadrul didactic. Premianții primeau insigna “Pionier de Frunte“, iar “Meritul pionieresc” - cea mai înaltă distincție - se acorda celor cu note mari, dar și celor care desfășurau activități remarcabile în cadrul organizației.

 

Ținuta școlară a liceenilor, un lung șir de „nu ai voie”

O dată cu admiterea la liceu, fetele treceau la sarafane albastre cu două șnurulețe albe în jurul gâtului, cămăși albe sau bleu dedesubt, panglică albă și ciorapi albi, maro sau bej, groși, cunoscuți drept ciorapi „patent”.

Deși se impunea ca modelul și croiala sarafanului să rămână cele din fabricaţie, imaginația liceencelor aproape că nu cunoștea margini când era vorba de ajustarea uniformelor. Pentru că moda acelor vremuri o impunea, cu riscul unei sancţiuni, sarafanele fie erau scurtate, fie cambrate. Totodată, pentru a marca talia, liceencele adăugau o curea subțire neagră, din piele sau lăcuită.

Constantin Mărgineanu, directorul Casei Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, fost licean al Colegiului „Ştefan cel Mare”, povesteşte că “uniforma era standard, însă fetele o cambrau adesea la croitor. Totodată, ele mai adăugau mici accesorii pe care acum poate nici nu le-am observa, însă în acele vremuri orice element diferit era evident. Unele mai purtau pantofi cu un toc mic, altele își rujau buzele, dar discret, bineînțeles. Unghiile nu erau niciodată făcute. <Ștefan> era un liceu de elită și erau și pe atunci elemente de cochetărie. Chiar și fetele care proveneau din mediul rural și stăteau la internat încercau să arate cât mai bine. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au avut de suferit că ale lor colege de la oraș aveau o garderobă mai mare, mai schimbau cămașa, papucii”. Pensatul sprâncenelor și fardatul erau absolut interzise, fiind pedepsite prin scăderea notei la purtare.

Magda A., absolventă în anii '70 a Colegiului „Ştefan cel Mare”, povestește: „Din cauza pensatului sprâncenelor am avut nota 8 la purtare în unul dintre trimestrele școlare. Interzise erau și coafurile moderne, părul tuns scurt sau strâns în cozi fiind singurele variante admise. Totuși, în general, la ore, profesorii se preocupau mai puțin de ținuta elevilor, doar dacă era ceva ieșit din comun, aceste lucruri intrau, în mare parte, în atribuția conducerii fiecărui liceu. De asemenea, dacă elevele intrau pe porțile școlii cu fusta sarafanului sub genunchi, primul drum era făcut la toaletă unde, după cinci minute, tinerele își făceau apariția cu sarafanul deasupra genunchiului, iar cordonul era pus în așa fel încât să-l țină cât mai bine.

Totodată, ciorapii albi și bătrânicioși erau înlocuiți cu cei de mătase <culoarea piciorului>, cu pojartier.

Uniforma fetelor era completată de panglica albă, care ținea părul fetelor strâns, absența acesteia fiind sancționată cu eliminarea de la orele de curs. Părul fetelor era strâns la spate, prins în împletituri. Bretonul nu era tolerat, scenariul fiind asemănător și în cazul bijuteriilor, excepție făcând cerceii <de botez>”.

 “Atunci când, în unele dimineți, ținuta regulamentară era verificată la intrarea în liceu de către profesorul de serviciu, de la ferestrele claselor, elevele le aruncau panglici celorlalte care le uitaseră acasă”, spune Magda A.

Deseori se întâmpla ca părinții să procure uniforme cu câteva numere mai mari, pentru a fi purtate de elevi nu doar un singur an școlar. Totodată, în familiile cu o situație pecuniară precară, frații mai mari păstrau ținuta școlară pentru cei mai mici.

Tot în anii de liceu, ținuta băieților era alcătuită din costum bleumarin, cămăși bleu și cravată neagră. “Elevii cu părinți mai înstăriți își permiteau costume frumoase, dintr-o stofă de bună calitate, altfel cădea pe elev. Celelalte costume erau <o lână și o ață>“, spune Mihai Filip. Cu toate acestea, Filip spune că uniforma școlară impunea, în mod natural, o oarecare ținută, cultiva disciplina și elimina diferențele materiale dintre școlari.

La orele de chimie era obligatoriu halatul alb, iar la cele de atelier sau practică în uzină - halatul albastru.

 

“Era perioada Beatles-ilor, ne doream să avem păr lung ca ei. Era bucluc mare cu tunsoarea”

Fie în ciclul gimnazial, fie în cel liceal, era o regulă strictă ca băieții să fie tunşi regulamentar (aproape de zero sau “bec”), astfel că cei ce îndrăzneau să se abată și să-și lase plete ajungeau în dizgrația profesorilor, ba mai mult, riscau să le fie scăzută nota la purtare.

Eliminarea de la orele de curs a celor cu plete, trasul de perciuni și urechi sau loviturile cu rigla la palmă țineau de normalitate. Cu toate acestea, în cazul elevilor cu rezultate foarte bune la învățătură, atitudinea dascălilor era mai permisivă. Constantin Mărgineanu mărturisește că “tunsoarea la băieți era o mare problemă. Noi ne doream tare mult părul lung, însă de unde??Diriginta ne trimitea la tuns. Noi ne tundeam doar <pierdut>, iar ea ne făcea observații. Vorbim de perioada Beatles-ilor, a lui Elvis Plesley, Abba, Tom Jones. Ei au adus inevitabil anumite influențe și anumite dorințe, mai ales în rândul tinerilor. Tot timpul am încercat să copiem aceste vedete. Voiam și noi pantaloni evazați, cămăși în carouri”.

Cât privește tunsoare băieților, acesta mai povestește că, începând din luna mai, băieții își lăsau părul să crească, iar până în septembrie nu mai mergeau la frizer, astfel că vacanța de vară era perioada în care tinerii puteau să poarte plete.

“Desigur, ne mai întâlneam cu profesorii pe stradă, ne mai aruncau câte o ocheadă apăsată, iar noi înghițeam în sec. Dar ne bucuram într-adevăr de câteva luni de plete”, spune Mărgineanu.

 

“Nu ne deranja uniforma, cât ne deranja matricola. Nu voiam etichetă”

Pe uniforma fiecărui elev, la buzunarul sacoului era cusută matricola cu însemnele şcolii şi numărul matricol aferent fiecărui elev.

Teroarea matricolei s-a instalat din momentul în care purtarea acesteia devenise obligatorie (în anii '80), astfel că nici un elev nu avea acces în școală fără matricola prinsă pe braț. Fiind parte integrantă a uniformei, lipsa matricolei reprezenta o abatere ce era categoric sancționată.

“Dacă uniforma o mai acceptam, nu ne convenea, în schimb, matricola, pentru că nu voiam să fim etichetați”, spune Mihai Filip. Acesta povestește despre diversele tertipuri la care apelau elevii pentru ca matricola să stea pe brațul lor cât mai puţin.

“Ea trebuia cusută, însă noi o prindeam cu clipsuri sau cu <arici>. Când ieșeam din școală o scoteam”, spune acesta.

Totodată, după o anumită oră, elevii nu aveau voie să iasă afară decât însoțiți de părinți, astfel că celor care erau prinși în restaurante sau la cinema numărul matricol le putea fi notat şi elevul era pârât conducerii şcolii și mai apoi părinților. La fel se proceda și în cazul în care elevul era surprins pe străzi la ora când se țineau cursuri.

 

Înapoi în trecut

Uniforma școlară nu a rezistat mult timp după căderea comunismului, iar locul acesteia a fost luat de ținute colorate, ce nu de puține ori frizează vulgaritatea.

Din acest considerent, odată cu trecerea anilor, mai multe instituţii de învăţământ din Suceava au impus o ţinută şcolară reprezentativă, neapărat cu emblema unităţii, nu din nostalgie, ci ca element distinctiv faţă de elevii altor şcoli. Uniformele şcolare au suportul părinţilor şi al profesorilor, care au ca principale argumente disciplina, reducerea unor costuri şi eliminarea diferenţelor sociale. De cealaltă parte, elevii susţin că uniformele nu mai elimină diferenţele sociale dintre elevi, doar le maschează, pentru că oricând un smartphone, de exemplu, deconspiră posibilităţile economice ale fiecăruia.

La “Ştefan”, ţinuta obligatorie bleumarin, cu emblema galbenă cusută la piept, este instituită de ani buni. Elevilor nu li se permite accesul în unitate fără uniformă. La Colegiul Economic, elevii sunt obligaţi să vină la ore cu sacouri de culoare închisă, cu emblema unităţii cusută la piept, de alegerea modelului fiind responsabili părinţii elevilor, prin comitetele de părinţi.

Elevi în uniformă întâlnim şi pe coridoarele Colegiului de Informatică “Spiru Haret”, ţinuta fiind alcătuită din sacou cu emblema unităţii, pantalon negru şi cămaşă. Dacă sacoul este purtat de majoritatea elevilor, în ceea ce priveşte pantalonii şi cămaşa, liceenii mai fentează regulile.

La Colegiul Naţional “Petru Rareş” şi la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, ţinuta ţine doar de alegerea şi gustul fiecărui elev, cu condiţia ca decenţa să caracterizeze vestimentaţia şcolarilor.

 

„Din cauza lipsurilor materiale, o treime dintre copii purtau costum național”

Într-un interviu acordat acum mai bine de opt ani, Nicolai I. Moscaliuc (scriitorul N. Monteoru) povestea despre uniforma şcolară din perioada 1935-1945, la Liceul “Ştefan cel Mare”. „<Ştefan> era un liceu teoretic, semimilitarizat, în care băieţii erau obligaţi să poarte uniformă de culoare kaki, cu gulerul închis şi cu numărul de înmatriculare bine cusut pe mâneca stângă, la distanţa de 12 cm de încheietura umărului. Elevii din cursul inferior aveau caschetă cu şnur argintiu, iar la cei din cursul superior şnurul caschetei era auriu”, spunea Moscaliuc. Acesta mai povesteşte că la fiecare început de an dirigintele prelucra “Regulamentul şcolar”, care conţinea o serie de prevederi precum eliminarea elevului pentru două săptămâni dacă era prins fumând sau pentru vizionarea de filme interzise, eliminarea pentru o săptămână dacă era întâlnit pe stradă după ora 21.00, fără să fie însoţit de părinţi sau de gazda la care locuia şi exmatricularea din şcoală dacă făcea politică.

Totodată, în monografia publicată cu prilejul celebrării a 150 de ani de la înființarea Colegiului “Ștefan cel Mare” se consemnează faptul că în anii '30, “efortul multor elevi de a urma o școală era dificil de realizat. Însuși faptul că circa o treime dintre copii purtau costum național dovedea lipsurile materiale ale familiilor”. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Uniforma școlară – haina tinereții ce supraviețuiește de peste un secol în școlile românești.
 Vizualizări articol: 5740 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 11 voturi
Uniforma școlară – haina tinereții ce supraviețuiește de peste un secol în școlile românești5.0511

Shopping City Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Abonamente Monitorul de Suceava
Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei