Google
 
miercuri, 6 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 53 (5260)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   11 imagini |   ø fişiere video

Diferenţe colosale

În ţara lui „biştare, biştare”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Undeva în viitor. Anul 2.069. La mai bine de jumătate de secol de timpurile noastre, după calendarul din Asia, există un popor mult mai sărac decât ceea ce vedem zi de zi prin satele şi oraşele Sucevei. Cu toate acestea, nimeni nu pare nefericit, iar oamenii nu aleargă ca nebunii după bani, cariere şi glorie. Este Nepal, ţara lui „biştare, biştare”, adică „încet, încet”, în traducere românească. Cam asta este starea de spirit a unui popor care trăieşte la poalele munţilor Himalaya, un loc unde certurile sunt aproape inexistente. Poate părea ciudat, mai ales că aici toată lumea este, aparent, într-o mişcare browniană, dar chiar aşa se întâmplă, nimeni nu se grăbeşte niciodată, indiferent de activitatea prestată.

 

Toilet Break

Infrastructura din Nepal este la pământ din toate punctele de vedere. Şoselele sunt aproape distruse, porţiunile de asfalt alternează cu zone cu pământ şi pietriş sau cu gropi serioase. Aşa se face că viteza de circulaţie este redusă, iar o maşină bună poate atinge maxim 40 km/h. Pentru că marcajele rutiere sunt aproape inexistente, iar curbele prin munţi sunt numeroase, claxonul este indispensabil. Depăşirile sunt frecvente, dar rar se produc accidente, şi asta pentru că cel ce vine din sens opus are timp să oprească şi să-i acorde prioritate grăbitului.

Un drum de 200 de km înseamnă cam şapte ore de mers cu „busul turistic”. Este acel autobuz în care au acces doar călătorii care plătesc un bilet ceva mai scump faţă de cursele regulate în care localnicii mai cară şi animale. Un astfel de drum are şi cel puţin două opriri, în cazul în care nimeni nu mai cere vreo haltă. Una din opriri este aşa numitul toilet break, în care pasagerii sunt invitaţi să-şi facă nevoile fiziologice într-un spaţiu betonat pentru a fi protejaţi de privirile curioşilor, în timp ce „chiuveta” este peste drum şi constă într-un izvor care curge direct din munte. A doua oprire importantă este la un restaurant de pe marginea drumului, unde se serveşte masa, cafeaua sau vreun suc.

Desertul constă în zguduiala pe care busul turistic ţi-o serveşte pe gratis pe tot parcursul unui drum.

 

Case din lut, la doi paşi de resorturi de tip occidental

Ţară a contrastelor, Nepalul adună în aceeaşi zonă oameni şi mentalităţi total diferite. În Chitwan, de exemplu, se află refugiaţi indieni, care trăiesc într-o sărăcie lucie. Casele din lut îi protejează doar de soare şi ploaie, în timp ce terenul pe care-l au la dispoziţie este puţin spre inexistent. Există şi o explicaţie pentru acest deficit de teren. În apropiere se află Parcul Naţional Chitwan, un loc de care turiştii sunt atraşi ca un magnet de gândul că vor vedea elefanţi, rinoceri, crocodili sau păsări rare. Şi acolo unde sunt turişti apar şi banii. Iar investitorii din zonă au speculat imediat oportunitatea unor afaceri profitabile. Un teren de aproximativ 10 ari, cumpărat în urmă cu cinci ani cu 85.000 de euro, a ajuns să valoreze acum undeva la 200.000 de euro. Iar fiecare petec de pământ a devenit un adevărat boţ de aur, resorturile de tip occidental ridicându-se într-un ritm ameţitor. Chiar şi aşa, praful este nelipsit, iar balega de elefanţi şi localnicii care tranşează carnea pe imaşurile din apropiere duc la extrem această lume a contrastelor. Iar în Chitwan nu doar terenurile se află la mare căutare, ci şi elefanţii. Acesta costă în jur de 40.000 de euro, dar îi aduce proprietarului un venit lunar de circa 1.000 de euro. Iar un elefant indian trăieşte în jur de 50 de ani.

 

Himalaya, magnetul din Nepal

Fără doar şi poate, lanţul muntos Himalaya reprezintă punctul de interes major al Nepalului. Vârfurile semeţe sunt visul oricărui iubitor de munte, iar dacă pe Everest, Annapurna, Dhaulaghiri sau Lhotse ajung doar cei mai experimentaţi alpinişti, au fost amenajate şi trasee de trekking foarte accesibile. Un drum până la Everest Base Camp, punctul terminus de la cota 5.300 de metri, durează până la 15 zile, cu tot ceea ce înseamnă aclimatizare şi „îmblânzirea” muntelui şi revenire la punctul de plecare. Pentru Annapurna Base Camp, situat la 4.130 de metri altitudine, este nevoie de circa nouă zile. Peisajele sunt fantastice şi efortul va fi răsplătit pe măsură. Iar costurile nu sunt foarte mari, preţurile de cazare la cabanele din munţi fiind de 1-2 euro pe noapte, de 50 de ori mai mici decât în Alpi, spre exemplu.

Pentru persoanele mai comode sau care nu rezistă la urcat şi coborât munţii, cea mai la îndemână modalitate este avionul. Cu un aparat de zbor de dimensiuni reduse se pot vedea munţii de aproape. Din Kathmandu, capitala Nepalului, de pe „aeroportul domestic”, se organizează zilnic zboruri spre Everest, legenda pe care o ştie probabil orice copil. O călătorie de o oră costă în jur de 130 de dolari, iar din avion se văd cinci din cele zece vârfuri de peste 8.000 de metri din lume. E un spectacol alb-gri, cu zone acoperite de gheţari veşnici, dar şi pereţi de unde vânturile puternice au spulberat zăpada.

 

Arderea morţilor

Lumea de la poalele munţilor Himalaya are şi alte lucruri diferite faţă de România. Unul dintre ele este arderea morţilor. Templul hinduist Pachupatina din Kathmandu le prezintă europenilor un adevărat spectacol macabru, nimic neobişnuit pentru asiatici. Aici, pe marginea unui râu, sunt amenajate locurile unde familiile îşi aduc morţii pentru a fi incineraţi. Cei care au plecat spre viaţa de dincolo, pentru a se reîncarna într-un alt trup, sunt aşezaţi pe ruguri de lemne, iar înainte ca focul să fie aprins femeile sunt trimise într-o altă zonă. Motivul? Să nu plângă şi să strice momentul solemn. Arderea morţilor se face de fiecare dată pe partea dreaptă a râului, în timp ce pe partea stângă se află alte zone în care familiile vin după fix un an să ţină momente de reculegere în memoria celor decedaţi.

Nepalezii nu sunt egali nici în faţa morţii, săracii sunt arşi într-o zonă, în timp ce familiile bogate, inclusiv familia regală, are parte de un alt fel de tratament. Dacă bogaţii îşi permit să-i plătească pe cei care scormonesc în albia râului pentru a recupera bijuteriile mortului, săracii adună lemnele rămase de la incinerare şi le duc acasă pentru a avea cu ce-şi pregăti mâncarea.

Şi totuşi, nu toţi morţii sunt arşi. O parte dintre ei sunt îngropaţi, cum ar fi de exemplu persoanele muşcate de şerpii veninoşi sau cele bolnave de cancer. Tradiţia şi religia spune că aceşti oameni nu se pot reîncarna în mod sănătos şi vor afecta şi alte persoane în viaţa viitoare.

 

Un colţ de rai în inima unui infern

Chiar dacă pare surprinzător, în Kathmandu, capitala Nepalului, există şi un colţ de rai. Este o grădină cu verdeaţă, linişte şi aranjamente florale de bun-gust. Liniştea este asigurată de un gard zidit, înalt de 7-8 metri, iar imediat ce ai păşit înăuntru ai uitat instantaneu de infernul din stradă. Există şi o explicaţie pentru această oază. Mai bine zis are un nume: Austria. Grădina a fost construită în urmă cu câţiva ani din banii guvernului de la Viena, iar asemănarea cu superbele grădini ale capitalei austriece este izbitoare.

 

Thamel, cartierul pentru europeni din Kathmandu

În Kathmandu sunt mai multe locuri pe care turiştii le pot vizita, cum ar fi Templul Maimuţelor, Piaţa Regală sau Durbar Square, Pashupatina ori diferite temple budiste, hinduiste ori şivaiste. Un alt loc de atracţie maximă este cartierul Thamel. Europenii preferă, în general, acest loc drept cartier general. Este o zonă a decadenţei, în care drogurile uşoare, prostituţia şi distracţia sunt la ele acasă. Iar totul se face la lumina semiobscură a magazinelor din care ţi se oferă spre vânzare aproape orice, la preţuri „fără concurenţă”. De altfel, în Thamel sunt şi foarte mulţi europeni care şi-au deschis propriile afaceri, de la magazine cu haine pentru munte şi până la restaurante ascunse prin ganguri sau cocoţate direct în arbori. O lume nebună, nebună, nebună, dar care merită văzută. Măcar o dată în viaţă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului În ţara lui „biştare, biştare”.
 Vizualizări articol: 1528 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 8 voturi
În ţara lui „biştare, biştare”5.058

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei