Stiluri educaţionale şi efectele lor

Autoritatea părinţilor asigură copiilor sentimentul de siguranţa de care au nevoie. Aceasta se manifestă de cele mai multe ori în legătură directă cu personalitatea părinţilor.

Tipologiile parentale au fost intens studiate şi clasificate. Astfel întâlnim (după Rose Vincent – „Cunoaşterea copilului”) părinţi:

·        rigizi - impun copiilor propriile idei, în general nu ţin cont de particularităţile individuale

·        boemi - lasă adesea copiii în voia lor, sau în seama altor persoane

·        anxioşi - creează presiune permanentă prin supraveghere strictă

·        infantili - fără încredere, uşor influenţabili, evită responsabilitatea

·        incoerenţi - creează instabilitate în relaţia cu copilul, trec de la exigenţă exagerată la libertate totală

·        indulgenţi - acordă copilului ce-şi doreşte, fără limite

·        tandri - abuzează de stimulente afective

Un părinte ar trebui să îmbine stilurile parentale, să îmbine autoritatea, fermitatea şi permisiunea, să ţină cont de personalitatea copilului, să cultive responsabilitatea şi independenţa.

Fie că se folosesc metodele preluate de la propriii părinţi, fie că primează sfaturile şi informaţiile din cărţi, cursuri sau de la prieteni, fie că educaţia este realizată într-un „mod propriu”, se detaşează trei stiluri educative diferite.

Stilul autoritar

Părinţii stabilesc reguli clare şi cer respectarea lor întocmai. De obicei lipseşte înţelegerea şi nu se manifestă afecţiunea, se îngrădesc drepturile şi libertăţile. Nu sunt dispuşi să asculte sau să explice, nu oferă opţiuni, deţin controlul total asupra copilului. Sunt critici, apelează la pedeapsă, şi se axează mai mult pe evidenţierea comportamentelor negative decât pe sesizarea şi aprecierea celor pozitive.

Efectele acestui stil educativ afectează personalitatea copilului. Devine o persoană nesigură, retrasă, fără puterea de a lua decizii şi cu frica de a nu greşi, cu carenţe afective. Comunică greoi şi este inflexibil faţă de cei care greşesc. Au o stimă de sine scăzută, doresc perfecţiunea şi sunt veşnic nemulţumiţi, se tem de erori deci îşi încetinesc progresul.

Stilul permisiv

La pol opus stilului autoritar, stilul permisiv caracterizează părinţii care nu stabilesc reguli sau nu urmăresc punerea lor în aplicare. Nimic nu li se pare „iesit din comun”, păstrează o atmosferă calmă şi caldă, nu iau poziţie nici dacă alegerile copilului nu sunt cele mai bune.

Acest tip de neimplicare este confundat uneori cu dragostea pentru copil.

Lipsit de reguli şi având libertate nelimitată, copilul poate dobândi comportamente neadecvate, poate contura trăsături negative de caracter şi în general va avea probleme de adaptare.

Stilul democrat

Am putea spune că acest stil educativ îmbină părţile bune din stilurile autoritar şi permisiv.

Cultivă respectul şi stima de sine, încrederea şi iniţiativa. Există reguli clare şi se urmăreşte respectarea lor într-o manieră constructivă.

Deciziile luate împreună, discuţiile libere şi deschise, formează responsabilitate. Copiii dobândesc treptat libertatea de care au nevoie, dar cunosc întotdeauna şi limitele. Comportamentele bune sunt evidenţiate, apreciate şi recompensate, iar cele rele sunt analizate.

Copilul va fi echilibrat emoţional, va dobândi capacitatea de a lua decizii şi de a se descurca pe cont propriu. Comunică bine, este creativ şi pozitiv, are încredere în el şi ştie să-i respecte pe cei din jur.

Bianca ZUS

www.problemele-copilului-meu.ro