Google
 
miercuri, 6 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 53 (5260)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6519 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9743 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Interviu

La o şuetă cu „Magiun” Barbu despre Steaua, FC Olt, Ceauşescu şi Fannis

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Chiar dacă nu a apucat să antreneze decât trei sezoane pe Areni, Marin Barbu rămâne fără-ndoială una dintre figurile marcante ale fotbalului sucevean. A fost sufletul marii echipe a Forestei, formaţie care, avându-l pe Barbu pe banca tehnică, a înregistrat cel mai surprinzător rezultat din istoria fotbalului românesc, un neverosimil 5-4 pe terenul campioanei Dinamo, după ce în minutul 60 „câinii roşii” conduceau cu un liniştitor 4-0. Interviul de mai jos prezintă, în stilul direct şi efervescent al interlocutorului, întâmplări mai puţin ştiute din cariera de jucător şi antrenor a lui „Magiun”.

 

A fost coechipier cu Iordănescu, Sameş sau T. Stoica

-Puţină lume ştie că sunteţi un produs 100% al clubului Steaua Bucureşti, echipă pentru care aţi evoluat la toate categoriile de vârstă, începând de la copii şi juniori şi mai apoi la tineret şi seniori.

- Nu mulţi fotbalişti se pot lăuda cu acest lucru, poate doar un Iordănescu, Sameş, Ştefănescu sau Ad. Ionescu. Pe timpul ăla existau la Steaua două centre puternice de copii şi juniori în două locaţii diferite, unul în Ghencea şi altul la stadionul „23 August”, în cealaltă parte a Bucureştiului. Ca urmare a acestui fapt, în anii 70-80 Steaua producea jucători pe bandă rulantă, primele două eşaloane fiind pline de fotbalişti formaţi la cele două centre. Steaua m-a format ca fotbalist şi ca om, acolo am învăţat cu adevărat ce sunt ordinea şi disciplina. În plus, am avut şansa să evoluez alături de nume de legendă ale fotbalului românesc, precum Iordănescu, Sameş, Iordache, T. Stoica, Balint, Fl. Marin sau Anghelini.

- După despărţirea de Steaua, în anul 1983 aţi ajuns la FC Olt, formaţie aflată în sfera de influenţă a familiei Ceauşescu.

- La Scorniceşti era ca-n Vestul sălbatic, ne ţinea antrenorul Florin Halagian în cantonament toată săptămâna. O singură zi liberă aveam în acest răstimp, ca să ne vedem familia. Pe de altă parte, ca fotbalişti la FC Olt în vremea comunismului nu duceam lipsă de nimic. Ca să vă dau un exemplu, „Hala” avea un câine boxer care mânca la prânz numai ficăţei de pasăre şi muşchi de porc la grătar, alimente pe care mulţi oameni le vedeau numai la televizor în acele timpuri. De echipă se ocupa Ilie Bărbulescu, cumnatul lui Ceauşescu, un om care iubea extraordinar de mult fotbalul.

-După doar un singur sezon v-aţi transferat la FC Braşov, formaţie pentru care aţi evoluat în 154 de partide pe prima scenă a fotbalului românesc, marcând şi 42 de goluri.

- Perioada de şapte ani petrecută la Braşov a fost cea mai importantă din cariera mea de jucător, acolo m-am împlinit atât din punct de vedere fotbalistic, cât şi financiar. Cu FC Braşov am avut şansa să văd aproape toată lumea, am fost prima echipă din România care a ajuns în Dubai. Am avut privilegiul să joc meci de meci cu 25.000 de spectatori în tribună, ca să nu mai vorbesc de derbiurile cu Steaua, Dinamo sau Victoria, când pe Municipal se adunau în jur de 40.000 de fani. Ca un amănunt interesant, primul meu antrenor la Braşov a fost Marcel Goran, un fost fotbalist sucevean.

- În calitatea dumneavoastră de fotbalist la FC Braşov aţi participat din teren la meciul de debut al unei formaţii sucevene pe prima scenă a fotbalului românesc. Se întâmpla în 1987, pe Areni, într-un meci câştigat de CSM cu scorul de 3-1.

- Îmi amintesc foarte bine acel meci, am jucat în faţa unui stadion arhiplin, cei care nu au mai prins bilete erau căţăraţi prin copaci şi pe blocurile din jur. Noi am condus cu 1-0 prin golul marcat de Mărgărit din centrarea mea, însă, impulsionaţi puternic de public, sucevenii au reuşit să întoarcă până la urmă soarta meciului.

 

Barbu: Căldăruş ne lua în primire încă de la vestiare

- Apropo, cum era perceput fotbalul sucevean în acea perioadă, ştiu că aţi fost în mai multe rânduri adversar în teren al CSM-ului.

- Pe atunci echipa Sucevei făcea legea în Divizia B, aveam nişte lupte crâncene cu ei, dar şi ei cu noi. Căldăruş, Cozma şi regretatul Pantelimon ne luau la încins încă de la vestiare, era greu să le facem faţă, mai ales pe Areni. Pe când evoluam la Sfântu Gheorghe am izbutit să-i învingem o dată cu 3-0, cred că a fost cea mai severă înfrângere pe care au încasat-o sucevenii în decurs de cinci-şase ani.

- În 1994, la vârsta de 36 de ani, aţi decis să vă agăţaţi ghetele în cui şi v-aţi apucat de antrenorat.

- Am învăţat tainele acestei meserii la Precizia Săcele, formaţie pe care am luat-o din judeţ şi în doar trei ani am ajuns să ne luptăm pentru promovarea în Divizia A. Eugen Huţu mi-a urmărit atent ascensiunea şi m-a adus la Foresta în anul 1997. Perioada petrecută la Suceava a fost cea mai frumoasă din cariera mea de antrenor, am simţit un sprijin fantastic atât din partea publicului, cât şi a preşedintelui Eugen Huţu.

 

Primă de 2.000 de dolari la celebrul meci cu Dinamo

- Apropo, cum era Eugen Huţu ca om?

- Era un tip sufletist, care a ajutat multă lume în acea perioadă. Şi-a riscat averea şi până la urmă a pierdut-o pentru binele fotbalului din Suceava. Erau unii care trebuiau să-l ajute, dar până la urmă au sfârşit prin a-l lovi pe la spate. Poate şi acesta să fie un blestem, în sensul că de când a plecat Eugen Huţu de la Suceava, fotbalul de aici e într-un continuu război cu el însuşi. Dacă nu va pune cineva în sfârşit piciorul în prag, va mai trece încă multă vreme până când Suceava va avea din nou un fotbal care să facă onoare minunatului public de pe Areni.

- Ştiu că nici dumneavoastră nu aţi avut o relaţie perfectă cu patronul Forestei, a fost mai degrabă una tumultuoasă.

- Ne-am mai certat noi de câteva ori, dar până la urmă a văzut că pe probleme de fotbal eu sunt cel care are dreptate. Ca orice om, avea şi el defectele lui, însă când venea vorba să ajute pe cineva, nu ezita. Îi plăceau şi distracţiile, iar când echipa câştiga era mai mare dragul să stai în preajma lui, nu şi invers.

- Referitor la celebrul meci cu Dinamo, vă mai amintiţi cu ce sumă de bani v-a premiat clubul pentru acea incredibilă victorie?

- Cred că fiecare titular a primit câte 2.000 de dolari, erau bani frumoşi în anul 2000. Apropo de prime, să vă spun o greşeală pe care o tot repeta Eugen Huţu. În acea perioadă toate echipele de nivelul nostru jucau pe 300 de dolari acasă şi pe 600 în deplasare. În dorinţa de a-i motiva suplimentar pe jucători, el ajuns să promită sume de bani mult mai mari, dar nu a putut să se ţină de cuvânt în totalitate, fapt ce a stârnit nu o dată discuţii în vestiar. Aşa că, pentru a păstra ordinea, trebuia să intervin eu, să mai ţip la unul şi să-l altoiesc pe altul.

- Revenind la meciul secolului din Ştefan cel Mare, se spune că la pauză, la scorul de 0-3, Eugen Huţu a părăsit negru de supărare stadionul şi a anunţat că antrenorul principal şi directorul sportiv Mircea Crainiciuc sunt demişi.

- Aşa este, dar eu habar n-am avut de lucrul acesta şi am intrat în vestiar hotărât să-mi trezesc jucătorii. Pe vreo doi i-am cam înghesuit, pe alţii doi i-am tras de păr, iar după reluare totul s-a schimbat în favoarea noastră ca prin minune. Îmi amintesc că, imediat după meci, delegatul nostru, Aurel Dinu, l-a sunat fericit la maxim pe Eugen Huţu, strigând: „Şefu', am câştigat cu 5-4!”, numai că acesta, nevenindu-i să creadă, l-a luat la înjurături şi i-a închis telefonul în nas.

 

Barajul cu FC Baia Mare, coşmarul carierei pentru „Magiun”

- Pe cât de imensă a fost bucuria de după victoria cu Dinamo, la fel de mare a fost coşmarul produs de cele două meciuri de baraj pentru menţinerea în Divizia A cu FC Baia Mare, care aveau să conducă până la urmă la falimentul şi dispariţia Forestei de pe harta fotbalului românesc.

- Numai bunul Dumnezeu n-a vrut să ieşim victorioşi din acea încleştare. În meciul tur, am ratat cinci-şase ocazii clare de gol, iar ei au marcat dintr-un şut de la 40 de metri. În retur, pe Areni, am făcut 2-0 rapid, am mai avut şi un 11 metri neacordat de Alexandru Tudor, după care băimărenii au înscris golul calificării total împotriva cursului jocului, tot dintr-un şut rătăcit. Să ştiţi că aveam echipă bună, ţin minte că în returul sezonului 2000-2001 nici n-am pierdut, nici n-am prea câştigat, adunând nu mai puţin de 11 rezultate de egalitate, două victorii şi patru înfrângeri. Până la urmă am picat în Divizia B după ce am încheiat prima parte a sezonului pe locul 5. Din punctul meu de vedere, am şi fost ajutaţi să retrogradăm. În pauza de iarnă Steaua ne-a lăsat fără cei trei jucători împrumutaţi, Nae, Niţă şi D. Munteanu, ca să nu mai vorbim de tratamentul pe care-l primeam din partea arbitrilor.

- Acea echipă avea calitate, o demonstrează faptul că majoritatea fotbaliştilor care alcătuiau lotul Forestei, mă refer aici la Semeghin, Bălan, Goian, Şchiopu, Brujan, Păcurar sau Botan au continuat să evolueze ani buni în Liga I, dar la alte formaţii.

- Vă spun sincer, dacă nu se întâmpla dezastrul de la baraj, am fi stat ani buni în Divizia A. Construisem deja o echipă omogenă, formată din jucători valoroşi, cu vârste cuprinse între 22 şi 27 de ani.

 

Bălan şi Semeghin erau uitaţi în cazarmă atunci când greşeau

- Că tot am adus vorba de Bălan şi Semeghin, e un lucru ştiut că n-au avut viaţă uşoară cu dumneavoastră la Foresta.

- Lui Bălan şi lui Semeghin n-aveam ce să le reproşez la antrenamente, nu ştiu dacă mai găseşti azi jucători ca să se pregătească ca ei la nivelul Ligii a II-a. Erau şi ei tineri şi credeau că tot ce zboară se mănâncă. În decursul colaborării noastre, am abordat toate metodele pentru a mă face înţeles. Am început cu vorba bună, după aia cu bătaia şi am sfârşit prin a-i sechestra în unitatea în care-şi satisfăceau stagiul militar. Am vorbit cu comandantul de acolo şi i-am transmis doar atât: „Arde-i!”, şi au mâncat o săptămână de instrucţie la sânge. Dar repet, la antrenamente era mai mare dragul să-i vezi pregătindu-se. Să ştiţi că fără muncă nu puteau să ajungă acolo unde au ajuns. Asta vreau să înţeleagă şi tinerii fotbalişti suceveni de astăzi, că jucătorii din generaţia anilor 2000 aveau şi ei scăpările lor, dar când era vorba de meciuri şi antrenamente se dăruiau de mâncau pământul.

- Regretatul Mihai Baicu era tot un astfel de fotbalist special, pe care însă aţi reuşit să-l aduceţi pe drumul cel bun.

- Mi-aduc aminte că în primul an în care a venit de la FC Naţional nu a jucat aproape deloc, a crezut că dacă are intrare la patron poate să-şi permită orice. La începutul celui de-al doilea mandat al meu la Foresta, am avut o discuţie în trei, eu cu el şi cu Eugen Huţu şi i-am transmis că dacă respectă principiile mele, colaborăm. Dacă nu, ori pleacă el, ori nu mai vin eu. Faptul că m-am făcut înţeles până la urmă este reprezentat de faptul că Baicu a devenit în timp record golgeterul echipei, după care a prins un transfer senzaşie în Serie B italiană, la Cittadela. După moartea lui au început să circule multe legende, dar să ştiţi că Mihai nu era un băutor, era un tip aşa, mai de salon, căruia îi plăcea să întreţină atmosfera.

 

Fannis era ameninţat cu expulzarea

- La fel de spumoasă a fost şi relaţia cu Eric Fannis. De atunci a apărut legenda cum că nu vă place să antrenaţi fotbalişti de culoare?

- Am auzit şi eu varianta asta. N-a nimic cu fotbaliştii de culoare, dar nu-mi plac aşa zişii stranieri plini de fiţe şi mofturi, care cred că dacă vin în România dau de fraieri. Lui Fannis i-am zis doar atât: „Vrei să te antrenezi, rămâi. Dacă nu, vezi că la ora 7 ai vapor”. Am avut şi cu el unele probleme la început, dar l-am dat rapid pe brazdă. S-a integrat repede în colectiv şi a ajuns să fie foarte îndrăgit de coechipierii săi. Era un om extraordinar şi ne-am mai dori să avem şi în prezent fotbalişti de valoarea lui Fannis la Suceava.

- Se spune că sunteţi un antrenor căruia îi place să controleze viaţa fotbaliştilor?

- Un fotbalist nu poate da un randament maxim pe teren dacă viaţa sa particulară este plină de excese. În perioada Foresta ştiam că am în lot câţiva aşa zişi aventurieri şi am căutat pe cât posibil să-i fac să înţeleagă că fotbalul trebuie să fie pe primul plan. Uneori primeam fel de fel de informaţii în ceea ce-i priveşte şi o dată sau de două ori am intrat pe nepusă masă în discoteca de la Casa de Cultură şi am avut surpriza să văd că unii de acolo începeau să fugă de-a buşilea. Una peste alta, să ştiţi că aveam o echipă cuminte, fiind tineri, era normal să mai iasă într-un club. Poate lui Papi Bălan îi plăcea puţin mai mult şpriţul, dar ne-am bazat mult pe el ca jucător.

- Mai nou văd că încercaţi o reapropiere de Suceava. Aţi acceptat propunerea de a consilia clubul Sporting, chiar dacă în paralel activaţi ca director sportiv la gruparea de prima ligă Astra Giurgiu.

- La rugămintea acţionarului Ion Prichici, am venit să fac o evaluare a clubului şi a potenţialului jucătorilor tineri din lot. Am constat că Sporting dispune de 5-6 fotbalişti sub 21 de ani cum nu au multe echipe de eşalonul secund. Pregătiţi corespunzător, Bâgu, Nechitoaia sau Azaharioaei pot face uşor pasul spre marea performanţă. Am regăsit la fotbaliştii suceveni aceeaşi ambiţie şi dorinţă de a face efort, însuşiri pe cale de dispariţie la noi, în România.

- Sincer, cum vi se pare fotbalul sucevean în prezent, la 12 ani distanţă de la ultima prezenţă în elita fotbalului românesc?

- Cred că sunt amabil dacă spun că a stat timpul în loc. Într-un regres puternic, atât la nivel de copii şi juniori cât şi în ceea ce priveşte infrastructura. Mare păcat că extraordinarul public sucevean este văduvit în continuare de un spectacol de calitate.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La o şuetă cu „Magiun” Barbu despre Steaua, FC Olt, Ceauşescu şi Fannis.
 Vizualizări articol: 4139 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
La o şuetă cu „Magiun” Barbu despre Steaua, FC Olt, Ceauşescu şi Fannis4.054

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei