Cuvânt la inaugurarea Turnului Unirii – 28 noiembrie 2022

Inițiat în chiar anul când se împlinea centenarul Marii Uniri, și propus a fi finalizat în anul 2020, când se împlineau o sută de ani înainte de la ratificarea a parte din granițele României prin Tratatul de la Trianon, Turnul Marii Uniri – de la biserica Nașterea Maicii Domnului din Suceava, ridicat prin osârdia părintelui paroh Viorel Vîrlan și cu sprijinul Primăriei Suceava, al Consiliului Județean Suceava și cu susținerea altor entități – se inaugurează astăzi, în chiar Ziua Unirii Bucovinei cu Țara, în 2022. Este lesne de înțeles de ce această amânare, căci era inadecvat să fi fost plasat acest moment în iunie 2020, în plin și încă incert atunci val pandemic, și pe fondul durerii bucovinenilor prin trecerea la Domnul a vrednicului arhiepiscop Pimen Suceveanul, cu a cărui binecuvântare s-a demarat acest proiect. Îl sfințim astăzi, în prezența reprezentanților autorităților sucevene, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

Citind altfel cele deloc întâmplătoare, îndrăznesc a investi această amânare și cu un alt sens. Acum doi ani, de ar fi fost liniște și sănătate, ar fi fost un eveniment frumos, festiv, care marca o biruință veche de un secol și o realizare nouă. Astăzi, când la câțiva kilometri de acest turn e instabilitate și panică, iar ceva mai încolo se curmă vieți omenești și se varsă sânge, nu doar ne amintim de unirea fraților români din Bucovina cu țara în acel 28 noiembrie 1918, dar ne gândim la frații români de acolo cu mai multă compasiune și, de ce nu, cu firească îngrijorare pentru noi, cei atât de aproape. Clopotele acestui turn ar trebui să le auzim mai abitir, nu vestind primejdii, ci chemându-ne la rugăciune pentru pace între popoare și pentru pace între noi. Icoana Maicii Domnului în stare de rugăciune, reprezentată în Capela Unirii de la parter, însoțită de Sfinți Voievozi precum Ștefan cel Mare ori Brâncovenii martirizați pentru credință și țară, reprezintă chip al mijlocirii sfinților pentru cei ce, asemeni lor, ne iubim credința, ne prețuim și ne apărăm țara, îi cinstim pe strămoși, și dorim a le da celor de după noi, o Românie mai bună.

Nu știu dacă, încă, o României mai mare. E drept, nimeni nu ne poate șterge amintirea că pământul nostru a fost până la Nistru. Dar în același timp, am dat dovadă, în acest an mai ales, că știm să recunoaștem, deși cu durere, că astăzi acest ținut românesc se află în granițele altui stat, independent. Și n-am precupețit a oferi sprijin și ajutor tuturor, și români și neromâni, care au avut nevoie, într-o solidaritate cu ei din partea Bisericii, a autorităților sucevene, a oamenilor buni, care ne dau speranță că, de vor fi mai mulți buni, mai bună va fi România de azi, și mai ales cea de mâine. Iar celelalte chipuri reprezentate în aceeași capelă a Turnului Unirii, precum Iancu Flondor, mitropolitul Vladimir de Repta, ori Regele Ferdinand, care au cunoscut dificultățile unirii de acum 104 ani ne spun: fiți atenți, că unitatea se câștigă greu, și, din nefericire, se pierde repede. Bucovinenii au revenit acasă atunci, după 144 de ani, însă doar la un ultimatum, în iunie 1940, Nordul Bucovinei din nou a fost răpit. Nici un sfert de veac nu a durat România Mare! Greu le-a fost românilor din Bucovina și sub austro-ungari, și sub sovietici, ușor nu le-a fost nici în granițele Ucrainei, iar acum, în vremi de război, cu atât mai dureroase le sunt zilele.

O, Doamne, de s-ar auzi acest clopot și de către ei, ca semn că nu i-am uitat!

O, Doamne, primește rugăciunile noastre pe care le facem pentru pacea de acolo, care de va fi amenințată mult timp, amenințată ne va fi și pacea noastră de aici!

O, Doamne, oare vom mai avea vreun 28 noiembrie 1918, când să se hotărască, încă o dată și de acum fără putință de tăgadă „unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare” cu România, așa cum hotăra Congresul General al Bucovinei condus de Iancu Flondor?

De va fi așa, binecuvântați vor fi acei oameni de stat care vor împlini visul și acei români care vor trăi cu frații bucovineni și cu frații basarabeni, într-o Românie, iarăși Mare.

(† Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților)