Marea minune a Sfântului Pantelimon, mărturisită de un medic

În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinţei noastre vii şi a prezenţei intense a Sfinţilor în viaţa noastră.

Cardiologul Vasilios Karoghiannis ne mărturiseşte o experienţă cutremurătoare şi o mare minune a marelui Doctor sfânt al nostru, Sfântul Pantelimon. Vă menţionez cu exactitate una din multele minuni săvârşite în spaţiul nostru medical, pe care mulţi dintre colegii noştri le-au trăit în cariera lor medicală, fără ca totdeauna să le facă cunoscute public.

Era vara anului 2000 sau 2001 – nu-mi aduc aminte exact anul – şi eram de gardă, ca medic cardiolog, la Spitalul Sotiria. Totdeauna luam orarul supranumit german, 3-6 dimineaţa. Cu toate serviciile de gardă istovitoare, chiar dacă era vară, după ora 5 dimineaţa nici un bolnav nu venea la urgenţă. Se lumina de ziua de 27 iulie şi de la ora şase începea concediul meu de vară. La ora 5.55 am început, supra-obosit, dar şi bucuros că aveam să încep concediul, să-mi pregătesc lucrurile şi să închid registrul de gardă şi să plec.

Atunci a apărut un caz cu ambulanţa. Era o femeie, aşa cum mi-a spus şoferul ambulanţei, femeie de serviciu de la Spitalul Ghenimata din vecinătate, care avea o durere în piept şi care a cerut să fie mutată la spitalul nostru care era de gardă pentru a fi consultată de un cardiolog. A spus şoferului să o ducă direct la gardă. Îmi aduc aminte că şoferul m-a liniştit, spunându-mi:

– Doctore, nu te nelinişti, nu are nimic. Are 45 ani şi cred că are ceva neurovegetativ.

După ce a adus-o în birou, infirmiera m-a strigat:

– Doctore, repede! A suferit un atac de cord.

Am alergat şi am început reanimarea, masajul etc. Am încercat destulă vreme, însă electrocardiograma bolnavei era o linie izoelectrică, adică o linie dreaptă, fără nici o funcţionare a inimii, plămânilor şi creierului femeii. Femeia era moartă şi infirmierele se pregăteau s-o ducă la morgă.

Profund mâhnit de moartea femeii şi gândindu-mă fulgerător la sărbătoarea Sfântului Pantelimon, care avea să se prăznuiască în acea zi, am apucat defibrilatorul şi l-am rugat în taină pe Sfântul sPantelimon, spunându-i: „Sfinte Pantelimoane, eşti medic, ajută-o de ziua ta pe această tânără femeie!”. Îndată am făcut, din punct de vedere medical fără sens, defibrilarea, în timp ce femeia era conectată la monitor fără nici un semn de viaţă. Şi totuşi, dintr-odată, a început să se arate pe monitor electrocardiograma şi mai ales cu imaginea infarctului anterior.

Îndată ambulanţa a luat-o şi a dus-o la unitatea infarcturilor. Menţionez că femeia, pe toată durata întâlnirii noastre, niciodată nu m-a văzut, deoarece fie era în întrerupere cardio-pulmonară, fie în comă.

După aceasta am plecat acasă extrem de obosit şi cazul mi s-a şters din memorie pe toată perioada concediului de vară. M-am întors la 14 august la serviciu la orele 8.00 dimineaţa. Numai când le-am salutat pe infirmierele primei ture, dintr-odată mi-am adus aminte de acel caz. Am întrebat dacă bolnava acelei gărzi, al cărei nume nici astăzi nu-l cunosc, mai trăieşte, mai este internată sau a ieşit din spital. Atunci ele mi-au spus:

– Astăzi pleacă. Se află în salonul cutare.

Fără să-mi pun bluza, am alergat la salonul pe care mi l-au indicat. Fără să spun ceva, am văzut o femeie care mânca micul dejun stând pe pat. De îndată ce m-a văzut, îndată s-a luminat la faţă şi mi-a spus:

– Vă mulţumesc că mi-aţi salvat viaţa!

– Nu eu, ci altcineva te-a salvat, i-am spus eu.

Atunci ea, cu lacrimi în ochi, mi-a arătat o icoană pe noptiera ei. Era icoana Sfântului Pantelimon.

Emoţionat şi tulburat de cele petrecute, am ieşit din salon fără să mai spun vreun cuvânt. Nici astăzi nu ştiu numele acelei femei.

Aceasta este încă o dovadă a prezenţei vii a lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Săi în viaţa noastră. (Sursa: marturieathonita.ro)