Omilia 37 a Sfântului Grigorie Palama despre Adormirea Maicii Domnului

12. Cine poate să scrie un cuvânt despre frumuseţea ta cea plină de strălucire, Maica lui Dumnezeu, Fecioară, căci nu este cu putinţă să afle hotar cunoştinţa ta prin cugete sau cuvinte, fiindcă toate covârşesc şi cuget şi cuvânt. Este doar îngăduit să te cântăm pe tine cea care ne primeşti cu iubire de oameni. Căci tu eşti lăcaş a toate harurile şi plinirea a toată bunătatea şi toată frumuseţea, chip şi icoană însufleţită a tot binele şi a toată bunătatea, ca una care singură te-ai învrednicit a primi întru tine harurile Duhului Sfânt. Şi avându-L sălăşluit în pântecele tău în chip de negrăit pe Cel întru care se află comorile tuturor harurilor, pentru El te-ai făcut cort în chip de neînţeles. Iar acum de aici te-ai sălăşluit de la moarte la nemurire. Şi pe drept te-ai mutat de la pământ la cer ca să fii împreună cu El sălăşluită în corturile cele supracereşti. Şi acolo rămânând la moştenirea ta şi prin rugăciunile cele neadormite, pururea ceri milă de la El pentru toţi.

13.  Căci cu cât mai aproape este ea de Dumnezeu decât cei mai de aproape ai Lui? Astfel cu cât mai mare este mijlocirea de care s-a învrednicit Maica Domnului faţă de toţi, şi nu vorbesc numai de oameni, ci şi de înseşi toate ierarhiile îngereşti. Căci despre aceste ordine de sus ale îngerilor mărturiseşte şi Isaia „Şi serafimii stau în cerc în jurul Lui” (Is. 6 :2) iar despre Maica Domnului iarăşi David zice: „şi a stătut împărăteasa de-a dreapta Ta” (Ps. 44 :11) Vedeţi deosebirea de stări? De la aceasta puteţi pricepe şi deosebirea rânduielii de sus după vrednicie. Căci serafimii stau în jurul lui Dumnezeu, iar mai mult decât atât, lângă însuşi Acela stă împărăteasa, cea care este preamărită şi lăudată de însuşi Dumnezeu care o mărturiseşte puterilor Lui şi zice după cele spuse în Cântarea Cântărilor: „Ce frumoasă eşti, comoara mea!” „Mai strălucitoare decât lumina, mai înfloritoare decât raiul şi mai împodobită decât toată făptura cea văzută şi cea nevăzută” (Cântarea Cântărilor, 4:1). Nu numai „aproape de Dumnezeu”, ci şi la dreapta Tatălui şezând, adică la dreapta slavei unde a stat Hristos însuşi, urcându-se la ceruri, acolo şi ea a stătut acum când s-a înălţat de la pământ la ceruri. Nu numai fiindcă a dorit şi a fost la rându-i dorită, mai mult decât oricare dintre făpturi, prin însăşi rânduiala firii, ci şi fiindcă este cu adevărat tron pentru Acela. Iar unde este Împăratul acolo se află şi tronul.

14. Acest tron, şi Isaia l-a văzut în soborul acela heruvimic şi l-a mărturisit ca fiind „înalt şi măreţ” (Îs. 6:1), preînchipuind pe Maica lui Dumnezeu ca întrecând puterile cele cereşti. Şi pentru această pricină aduce şi pe înseşi puterile cele îngereşti care neîncetat aduc slavă lui Dumnezeu şi spun despre aceasta „Binecuvântată este slava Domnului în veac din lăcaşul cel sfânt al Lui.” (Iezechiel, 3 :12). Iar Iacob Patriarhul prin taine mai presus de fire văzându-L pe El „că înfricoşat este lăcaşul Lui; căci nu este El, ci sălaşul lui Dumnezeu şi aceasta este poarta cerului” (Fac. 28 :17). David, în altă parte, care a strâns la sine mulţimea celor mântuiţi, şi ca nişte coarde şi sunete diferite, a fost nevoit să-i unească pe toţi la un loc, şi pe cei de alt neam, şi să-i aducă la o singură credinţă, armonizându-i pe toţi prin această pururea Fecioară, ca să-i cânte cântare nouă şi atot-armonioasă, „pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul; pentru aceasta neamurile îţi vor mărturisi ţie în veac şi în veacul veacului.”(Ps. 44: 20-21).

15. Vedeţi că întreaga făptură mărturiseşte pe această Fecioara Maică şi asta nu doar în vremurile trecute, ci în veacul veacului? Putem înţelege de aici că nu va înceta în veacul veacului să reverse bunătatea ei către toată făptura şi nu mă refer numai la noi, ci şi la cetele cele îngereşti mai presus de fire şi nematerialnice. Căci şi acestea cu noi laolaltă numai prin ea se împărtăşesc şi se unesc cu Dumnezeu prin neatinsă fiinţa aceleia, precum lămurit arată Isaia. Căci l-a văzut pe Serafimul acela primind cărbunele din altarul acela nu în chip nemijlocit, ci prin cleşte, prin care atingând buzele profetului i-au dăruit curăţie: (Is. 6, 6-7) şi aceasta era cleştele din acea măreaţă vedenie, aceeaşi pe care şi Moise a privit-o în taina rugului aprins care arde şi nu se consumă. Cine oare nu vede că însăşi Fecioara Maică este rugul acela şi cleştele sau dumnezeiescul foc care nu arde pe care L-a primit Isaia, şi oare nu prin aceasta este preînchipuită conceperea prin arhanghelul care-i slujea celei prin care Hristos a luat şi a ridicat păcatul lumii şi prin care s-a unit cu neamul omenesc, curăţindu-ne pe noi prin negrăită unirea aceea. Aşadar ea însăşi este veriga de legătură dintre zidire şi firea cea nezidită şi nimeni nu are puterea de a veni la Dumnezeu dacă nu este luminat prin ea cu strălucirea dumnezeirii, ca şi cu o adevărată candelă „Căci Dumnezeu este în mijlocul ei şi nu se va clinti”, zice psalmistul. (Ps. 45 :5).

16. Dacă darurile sunt după măsura dragostei pentru Hristos, iar cel ce iubeşte pe Fiul Îl iubeşte prin acesta pe Însuşi Tatăl ceresc şi se face sălaş amândurora, care se sălăşluiesc şi rămân întru acesta după făgăduinţa cea stăpânească (Ioan, 4:21-23), cine oare Îl va iubi pe acesta mai mult decât Maica Lui? Şi aceasta nu numai fiindcă este singur născut, ci şi fiindcă L-a născut fără împreunare bărbătească, astfel încât dragostea ei să fie îndoită, fiind neîmpărţită cu nici un soţ. Şi iarăşi, care mamă este mai mult iubită decât de Fiul cel unul născut care a ieşit numai din ea în chip negrăit la sfârşitul veacurilor precum mai înainte de veci a ieşit numai din Tatăl? Cum aşadar nu se va înmulţi cinstirea datorată celei care trăia după lege de la Acela care venise să împlinească legea? (Mat. 5 :17).

17. Aşa precum numai prin ea a fost văzut coborându-Se la noi pe pământ şi amestecându-se cu oamenii, rămânând nevăzut tuturor mai înainte de ea, la fel şi în veacul viitor nesfârşit, orice purcedere a luminii dumnezeieşti şi orice descoperire a dumnezeieştilor taine şi orice vedere a harismelor duhovniceşti vor fi tuturor cu neputinţă în afara ei. Deoarece aceasta primeşte mai întâi plinirea Celui Ce toate plineşte (Efes. 1, 23 ; 4, 10) şi Care vine prin toate, cuprinzând toate, împărţind după puterea fiecăruia, după asemănarea şi măsura curăţiei fiecăruia, astfel încât tot ea este şi comoara şi întâiul administrator al bogăţiilor dumnezeieşti.

18. Căci apoi este şi această rânduială veşnică în ceruri, ca prin cele mai mari şi cele mai mici să ia parte la fiinţa cea mai presus de fiinţă. Iar mai mare decât toate fără de asemănare este Maica Domnului şi prin ea se împărtăşesc toţi câţi sunt părtaşi lui Dumnezeu şi vor fi în acest locaş necuprins toţi câţi Îl cunosc pe Dumnezeu. Şi toţi câţi Îl preamăresc pe Dumnezeu şi pe ea o vor preamări după Dumnezeu. Căci ea este pricina celor de mai înainte de ea şi călăuza celor după ea şi dătătoarea celor veşnice. Ea este subiectul atâtor profeţii, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învăţătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, desfătarea celor cereşti, podoaba a toată făptura. Ea este începutul şi izvorul şi rădăcina negrăitelor bunătăţi. Ea este înălţimea a toată sfinţenia şi desăvârşirea.

19. O, Fecioară dumnezeiască şi de-acum cerească, cum voi mărturisi toate câte le ai? Cum te voi preaslăvi cu laudă pe tine care eşti vistierie a slavei? Şi numai pomenirea ta îl sfinţeşte pe cel aflat în nevoi, şi numai cea mai mică tindere spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o către înălţimea cea dumnezeiască. Prin tine se limpezeşte ochiul minţii; prin tine se luminează duhul nostru, la venirea Sfântului Duh. Căci te-ai făcut vistiernică şi cuprindere a tot harul, dar nu ca să le ai la tine, ci pentru ca pe toate să le umpli de harul tău. Căci eşti vistieria nesecată a atâtor comori pe care le păstrezi doar pentru ca să le împarţi. Căci pentru ce oare ar fereca cineva o fericire ce niciodată nu se împuţinează?

20.  Revarsă cu îmbelşugare darul tău către tot poporul tău, clerului împarte mila ta şi harul tău, Stăpână. Dă-ne nouă dezlegare din chinurile care ne stăpânesc. Vezi, Stăpână, că suntem covârşiţi de câte şi mai câte, de ale noastre proprii şi de cele străine, de cele dinafară şi de cele dinlăuntru. Pe toate le întoarce spre bine cu puterea ta, pe cei dinlăuntru şi de acelaşi neam îi îmblânzeşte cu dragoste unii către alţii, iar pe cei din afară, asemenea cu fiarele cele sălbatice care ne împresoară, după dreptate, îi depărtează. Aşază în locul patimilor noastre ajutorul şi vindecarea ta, împărţind trupurilor şi sufletelor noastre belşugul de har cel prea îndestulător către toţi. Dacă noi nu înaintăm în virtute, lucrează tu ca noi să ne facem mai în măsură şi astfel mai vrednici să fim mântuiţi prin harul tău. Şi învredniceşte-ne ca să slăvim pe Cel Care pentru noi din tine a luat trup, Cuvântul cel din veac împreună cu cel fără de început al Său
Părinte, şi cu de viaţă făcătorul lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Sursa: doxologia.ro)