luni, 7 dec 2015 - Anul XX, nr. 283 (6095)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9219 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1823 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Duminica a XXVII-a după Rusalii

Tămăduirea femeii gârbove

"În vremea aceea Iisus învăţa într-una din sinagogi sâmbăta. Şi, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulţimii: Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns şi a zis: Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă oare sâmbăta boul sau asinul său de la iesle şi nu îl duce să îl adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Şi, zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârşite de Dânsul." (Luca 13, 10-17)

Sfânta Evanghelie care se citeşte în Duminica a XXVII-a după Rusalii ne prezintă un act de mare milostivire a Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume vindecarea unei femei gârbove, care suferea astfel de optsprezece ani.

În mod deosebit, în Evanghelie vedem că Mântuitorul Iisus Hristos vindecă neputinţa şi alină suferinţa, dăruind oamenilor sănătate trupească şi sufletească, mai ales dacă ei au credinţă vie, răbdare şi smerenie.

Această femeie gârbovă, suferindă şi smerită, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru că nu îndrăznea să-I ceară ceva. Ea purta povara suferinţei sale în tăcere şi evlavie. Deşi trupul ei era gârbov sau aplecat de boală, totuşi sufletul ei era drept în faţa lui Dumnezeu, adesea în stare de rugăciune. Dar cu toate că nici ea şi nici altcineva nu a intervenit pe lângă Iisus, totuşi El, din multă milă sau compasiune faţă de ea, a vindecat-o în văzul tuturor celor adunaţi în sinagogă.

Vedem astfel cum Dumnezeu are iniţiativa vindecării omului chiar dacă omul nu mai cere în mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, alege locul şi timpul când eliberează pe oameni de boală şi suferinţă.

Din această lucrare milostivă şi minunată a Mântuitorului Iisus Hristos înţelegem că Dumnezeu lucrează când doreşte El şi cum doreşte El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau înţelept. Chiar dacă întârzie să răspundă la cererea de ajutor a omului, ori vine în ajutorul lui într-un mod diferit decât aşteaptă el, Dumnezeu lucrează totdeauna pentru mântuirea oamenilor. Uneori, El nu răspunde când este chemat, iar alteori El cheamă pe om când acesta nu se aşteaptă. În orice caz, El iubeşte pe toţi oamenii, chiar dacă nu gândeşte ca toţi oamenii, ci dumnezeieşte, adică mai presus de gândirea omenească obişnuită.

 

În Sfânta Scriptură, ajutorul lui Dumnezeu este invocat foarte adesea

Invocarea ajutorului lui Dumnezeu se vede mai ales în Cartea Psalmilor: "Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te!" (Psalmul 69, 1). Ajutorul lui Dumnezeu este trăit ca intervenţie a lui Dumnezeu în situaţii dificile. Această experienţă dă omului o încredere totală în ajutorul lui Dumnezeu, încât psalmistul spune: "Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?" (Psalmul 26, 1-2); "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei " (Psalmul 117, 6-7). Iar când omul simte că Domnul este ajutorul său, orice împrejurare din viaţa sa o trăieşte cu încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Însă, când Dumnezeu nu-l mai ajută pe om, toate celelalte ajutoare sunt precare, relative şi adesea iluzorii.

 

În Noul Testament, ajutorul lui Dumnezeu exprimă relaţia omului cu Dumnezeu ca relaţie de cerere a ajutorului şi de primire a lui.

Astfel, în Sfânta Evanghelie după Matei (cf. Matei 15, 25), vedem că femeia cananeancă se roagă Mântuitorului Iisus Hristos, zicând: "Doamne, ajută-mă!". Deşi zice: ajută-mă, de fapt, ea se ruga pentru fiica ei bolnavă, robită de un duh necurat, care nu mai putea da glas propriei suferinţe şi nu mai putea articula cererea ei de ajutor. Întrucât suferinţa fiicei devenise şi suferinţa mamei, această femeie păgână, străină de neamul şi de credinţa evreilor, cere lui Iisus să o ajute. La început, Iisus dă impresia că nu răspunde la cererea ei, nu pentru că este insensibil la suferinţa fiicei femeii, ci deoarece voia să arate ucenicilor Săi că Dumnezeu poate găsi credinţă la o femeie de alt neam decât poporul evreu. Urmează apoi dialogul cunoscut: "Nu sunt trimis decât numai pentru oile pierdute ale casei lui Israel" (Matei 15, 24). Ea însă stăruie în rugăciune, nu se descurajează, chiar dacă este refuzată! Văzând că femeia cananeancă este stăruitoare în cererea ei de ajutor, ucenicii lui Iisus, oarecum jenaţi de insistenţa ei prea multă, intervin pe lângă Iisus, zicând: "Slobozeşte-o, Doamne, că strigă în urma noastră!" (Matei 15, 23). Şi de data aceasta, Iisus amână ajutorul Său găsind un alt pretext, şi anume: "Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor" (Matei 15, 26). Cuvintele sunt aspre şi chiar umilitoare pentru femeie. Totuşi, aici, Iisus foloseşte metaforic această comparaţie, doar pentru a da impresia că El, ca evreu, intră, oarecum, în logica populară a superiorităţii poporului evreu faţă de popoarele păgâne. Pentru evrei, "copiii casei" erau doar ei înşişi, deoarece aveau credinţa lui Avraam, Isaac şi Iacov, iar ceilalţi oameni care trăiau în lume se aflau pe un plan inferior. De fapt, Hristos Domnul vrea să arate celor din jur că această femeie, deşi este comparată cu un câine, nu se descurajează şi nu încetează a cere ajutorul Lui. Multa sa iubire faţă de fiica ei suferindă şi multa ei smerenie îi dau femeii cananeence nu numai curaj, ci şi înţelepciune, încât ea Îi răspunde Mântuitorului Iisus Hristos, zicând: "Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor" (Matei 15, 27). Cu alte cuvinte, şi acestora trebuie arătată milă, chiar dacă nu li se acordă o importanţă sau o atenţie egală cu cea a copiilor. Auzind acest răspuns, Iisus i-a zis cu admiraţie: "O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti!" (Matei 15, 28). Iar Evanghelia spune în concluzie: "Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela" (Matei 15, 28). Vedem, aşadar, că cererea sau rugămintea femeii începe cu aceste cuvinte: "Doamne, ajută-mi, căci fiica mea este foarte bolnavă!". Dar ajutorul nu vine imediat, ci se lasă aşteptat. Deşi întâmpină obstacole sau argumente împotriva ajutorării ei, totuşi credinţa, curajul, smerenia şi stăruinţa acestei femei îi dau îndrăzneală şi înţelepciune, iar Iisus, cu multă înţelepciune, scoate la lumină, în faţa ucenicilor Săi, aceste mari virtuţi ale credinţei femeii cananeence.

Un caz asemănător, de stăruinţă în cererea de ajutor, dar totuşi diferit, în ceea ce priveşte tăria credinţei, îl aflăm în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu (cf. Marcu 9, 17-29), în care tatăl unui copil demonizat, care a auzit că Iisus vindecă tot felul de boli, s-a apropiat de El, zicând: "…De poţi, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi" (Marcu 9, 22). Tatăl copilului posedat era un om necăjit, dar cu o credinţă mai slabă, întrucât el se adresează lui Iisus: "Dacă poţi, ajută-ne!...". Însă Mântuitorul Iisus Hristos îl atenţionează pe acesta, pentru credinţa sa şovăielnică. Atunci, tatăl copilului, în stare de pocăinţă, exclamă: "Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!" (Marcu 9, 24). Această rugăciune exprimată printre lacrimi arată că tatăl copilului recunoaşte, de fapt, credinţa sa firavă, pe care, cu smerenie, el o numeşte "necredinţă". Tatăl copilului bolnav reprezintă, foarte adesea, pe oamenii care au doar o credinţă superficială, nestatornică. Prin urmare, când cerem ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să-l cerem având credinţă puternică, întărită prin multă rugăciune. Ajutorul lui Dumnezeu vine foarte adesea ca urmare a întăririi credinţei omului. Iar dacă uneori omul nu primeşte imediat ajutor, este tocmai pentru că el are încă o credinţă slabă, firavă.

În Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel spune că Iisus Hristos ajută pe cei încercaţi, "întrucât prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute" (Evrei 2, 18). Deci, încercările şi greutăţile vieţii au uneori un rol pedagogic, adică prin ele omul poate cunoaşte că Dumnezeu doreşte să-l apropie mai mult de El. Părintele Dumitru Stăniloae vorbeşte în Dogmatica sa despre cunoaşterea lui Dumnezeu nu numai din cărţile sfinte, ci şi din ajutorul lui Dumnezeu care vine credinciosului când acesta se află în încercări sau în necazuri. Această cunoaştere este una fascinantă, palpitantă, dureroasă şi bucuroasă, după cum omul simte lupta sa cu încercările vieţii şi răspunsul lui Dumnezeu la strigătul său de ajutor. Încercările şi suferinţele pot întări credinţa omului rugător. Dacă însă omul nu se roagă cerând ajutorul lui Dumnezeu în timpul încercărilor, acestea pot să-l ducă la slăbirea credinţei şi a speranţei. În timpul suferinţei, omul nu mai rămâne neutru, ci fie se apropie mai mult de Dumnezeu, fie se îndepărtează de El.

În Epistola către Romani se spune că Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii sau neputinţei noastre… (cf. Romani 8, 26). De aceea, în rugăciunea de la hirotonia diaconului, preotului şi episcopului se spune: "Dumnezeiescul har, care totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte, prohiriseşte (rânduieşte, promovează) pe (…)" şi se rosteşte numele celui care urmează a fi hirotonit. Dumnezeiescul har al Sfântului Duh vine în ajutorul omului, vindecă neputinţele lui şi împlineşte ceea ce lipseşte omului pentru ca acesta să poată sluji lui Dumnezeu cu vrednicie.

 (Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Tămăduirea femeii gârbove.
 Vizualizări articol: 1658 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Tămăduirea femeii gârbove5.051

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Praz umplut (de post) Mai puțin cunoscut decât sărmăluțele și ardeii umpluți, prazul burdușit cu umplutură de orez, verdețuri și condimente este cel puțin la fel de gustos și consistent.Avem nevoie de:3 fire de praz cât mai gros, o cană de orez cu bob rotund,... Citeşte