Lucian AVRAMESCU

Marele pamfletar Tudor Arghezi povesteşte precum că şoferia nu se mai ia, ca examen, presupun, pentru a umbla, ci pentru a învăţa să ieşi din blocaj. El se plângea că nu poţi depăşi fiindcă vin mereu unii din faţă. Ceva de genul ăsta, dacă-mi aduc bine aminte. Eu aş adăuga că azi, examenul de şofer ar trebui să fie exclusiv psihologic, al răbdării de a sta înţepenit. Înveţi - şi te supui examinării – nu pentru a arăta cum zburzi tu pe patru roţi, ci cum staţionezi, cuminte, la coadă, pe cauciucuri. Țeava de eşapament a maşinii din faţă, neclătinată ca şi ţeava curului maşinii tale, care suflă în nasul parbrizului celui dindărăt, trebuie să-ţi devină obişnuinţă, peisaj, viaţă, relief natal. Examenul constă în capacitatea de a nu da în streche şi de a răbda pe loc fără să-ţi pierzi minţile. Proba fundamentală e, dacă te prinde menghina şi stai patru ore strâns între maşina din faţă şi maşina din spate, la rându-ţi fiind spatele unei maşini şi faţa alteia, să nu faci explozie ca un pneu. Să te uiţi calm şi imbecil în dosul fumegând al antemergătorului care-i şi el antestătător. Să te uiţi, să nu înjuri, iar dacă te nimereşti în pasajul X, constrâns la disciplina unei peşteri, betonat pe toate părţile, să răsufli ordonat şi să nu ţipi. Oricum nu te aude nimeni, iar telefonul mobil e inutil. Orice întâlnire e anulată de la sine. Dacă-ţi vine să faci pipi, nu poţi abandona automobilul, că se poate nimeri să  plece neanunţat coloana. Aşa că rabdă, iar când nu mai poţi, slobozeşte-te uşurat de presiuni în nădragii fără pampers. Dacă miliţia nouă te-a obligat la trusă medicală, pune cu de la tine putere şi o oliţă sau un pampers dublu, fiindcă eventualitatea blocajului fără ieşire şi fără boscheţi pe margini a devenit din întâmplare necesitate.

Domnilor aspiranţi la carnetul de şofer, învăţaţi mai întâi tehnicile de staţionare şi mângâierea nervilor pentru supravieţuire! La începuturile ei, maşina era pentru umblat. Acum e pentru staţionat cu motorul rulând pe loc, în mecanica lui circulară. Cineva m-a sfătuit acum un veac să nu intru cu automobilul în Roma, că m-am fript. N-ai, mi-a zis el, unde parca. Dacă intri, aşa ieşi. Vreau să văz, am zis, Columna lui Traian! Imposibil, mi-a răspuns! Lasă maşina la marginea oraşului, la o distanţă de 20 de kilometri şi vino pe jos. Ajungi mai iute, iar odată ajuns, poţi s-o vizionezi. Un sfat similar înaintez gratis viitorilor şoferi care dau examen de mers, când ar trebui să dea examen de stat: nu intraţi în Bucureşti, nu plecaţi – cum au plecat unii de Ziua Naţională pe Valea Prahovei şi s-au găsit în acelaşi loc a doua zi, când serba Tăriceanu ziua care trecuse în Senat! Dacă intraţi în automobil, luaţi-vă hrană pentru o săptămână şi provizii de apă ca pentru cutremur, chiar dacă plecaţi în acelaşi oraş, pe strada de după colţ. Scrieţi-vă într-însul testamentul. Nu programaţi întâlniri mai degrabă de un an. Când zici ne vedem mâine la Ceas, la Universitate, celălalt să priceapă că e vorba de mâinele de peste un an.