Rugăciunea care nu dă greș în fața lui Dumnezeu

Pururea pomenitul Stareţ, Părintele Haralambie, în lupta sa dusă împotriva patimilor şi puterilor întunericului, a dobândit multe cununi. Dar cununa cea mai preţioasă a dobândit-o în lupta sângeroasă dusă împotriva patimii acediei. Cu toate că aceasta se vede din descrierea vieţii lui, am considerat că este folositor să afierosim un capitol separat despre aceasta, alcătuit din convorbiri cu fiii lui duhovniceşti.

Redau aici convorbirea cu un monah din mănăstirea vecină.

Stareţul: Cât despre acedie, de care te-ai înfricoşat atât de mult, trebuie să ştii că este una din cele mai puternice arme ale satanei. Dar ca să îngăduie Dumnezeu să te chinuie această patimă, înseamnă că şi tu ai dat un oarecare drept. Atunci când un începător doreşte să înceapă nevoinţa privegherii în fiecare noapte, nu poate birui această patimă fără un povățuitor iscusit. Acedia este prietenă nedespărţită a celor ce umblă după voia lor şi a celor mândri. Dacă auzi pe vreunul care umblă după voia lui, susţinând că a dobândit rugăciunea minţii, să fii sigur că acela este înşelat.

Aşadar, să-ţi spun câteva lucruri despre cum poţi să priveghezi noaptea.

Mai întâi trebuie să înţelegi că privegherea înseamnă întâlnire, înseamnă convorbire cu Însuşi Dumnezeu. Fireşte, în această întâlnire cererea cea mai mare este „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Dar ca să ne miluiască, a făcut El Însuşi o înţelegere cu noi în Evanghelie spunând: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). (Starețul Haralambie)

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie ‒ Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005)