Doru POPOVICI

Împiedicaţii în minge n-au cum să nu fie la fel şi în vorbe: nu poţi să exprimi coerent şi gramatical corect o idee întreagă (pe lângă faptul că adesea nici nu o ai!) dacă tu, fotbalist poreclit "profesionist", nu poţi transmite de la neuronul ăla singur-cuc şi până la copită o mişcare simplă, cum ar fi pasa cu latul până la coechipierul aflat la doi, trei metri distanţă. Iar de din astea am avut parte cu sutele pe parcursul întregii campanii de calificare. Dacă ne amintim doar ce s-a petrecut în acest an, vom vedea că Naţionala de împiedicaţi a României a reuşit rarissima performanţă de a nu înscrie preţ de sute de minute nici măcar un gol, de parcă fotbalul s-ar juca pe nasturi, nu pe goluri. Când încerci să le expui ideea asta în cuvinte simple, pe înţelesul lor, reacţia este cel mai adesea mârlănească, aşa cum a fost cea a piticului ăluia cu curul de vădana, imediat după meciul ultim, mândru nevoie-mare că el şi celelalte panarame au înscris fix 3 goluri profesorilor, tâmplarilor şi funcţionarilor din Feroe! Adică din locul de unde căpitanul lor nu primise învoire de la locul de muncă pentru deplasarea din primăvară, din România, dacă aţi uitat cumva chestia asta. Varianta soft a abordării mârlăneşti este cea a "specialiştilor", că alde Puiu ori Burleanu, care ne spun că apărare mai dihai ca a noastră n-are nimeni... de parcă omul se duce la stadion sau se uită la televizor ca să-i vadă pe nişte disperaţi cum se-nghesuie în careul lor şi bubuie mingea că demenţii în înaltul cerului. Aceasta calificare ruşinoasă, chinuită, n-are nimic de a face cu fotbalul, ci ţine doar de baftă chioară. De aceea, la sosirea pe “Henry Coandă”, pe "eroi" i-a aşteptat fix nimeni! Chestie care, zic ei cu cele 8-9 cuvinte din vocabular, i-a mirat foarte tare. Pe mine, pe noi, deloc.