Aripile fluturilor

Un elev din clasa a V-a colecţiona nimfe de fluturi. Nimfa sau coconul, ori crisalida, este casa în care stau fluturii înainte de a învăţa să zboare. Băiatul de care v-am pomenit păstra aceste nimfe în pod. În fiecare zi, după ce se întorcea de la şcoală, alerga în pod pentru a observa nimfele pe care le adunase. Iar miracolul vieţii s-a produs chiar sub ochii lui. Un fluture nou-născut se lupta din greu ca să iasă din cocon şi să-şi încheie metamorfoza. Mai întâi a perforat coconul, apoi i-au trebuit ore întregi de eforturi pentru a mări spărtura şi în cele din urmă pentru a ieşi la lumină. Curând, fluturele nou-născut şi-a întins aripile şi şi-a luat zborul în adierea dimineţii. Băiatul nostru avu însă o idee pe care o credea foarte bună. Avea să îi scutească pe ceilalţi fluturi de atâta trudă şi luptă. Când următorul a încercat să iasă din cocon, copilul i-a tăiat o spărtură largă, încât să poată ieşi cu uşurinţă în noua lui lume. Dar fără a fi trecut prin acele ore de efort, fluturele slăbit nu a găsit puterea de a zbura, aşa cum ar fi stat în firea lucrurilor. Băiatul se aştepta ca în câteva ore aripile fluturelui să se deschidă în toată splendoarea, dar nu s-a întâmplat aşa. În loc să devină o fiinţă liberă, gata de zbor, fluturele şi-a petrecut cele câteva ceasuri de viaţă târând pe pământ un trup umflat  şi aripi veştede. Ceea ce nu înţelesese copilul, bine intenţionat de altfel, dar grăbit şi nechibzuit, era că tocmai acel cocon în care fluturele era întemniţat şi efortul pe care acesta trebuia să-l facă pentru a ieşi prin mica deschizătură erau metoda lui Dumnezeu de a împinge fluid din corpul fluturelui în aripi, astfel încât ele să fie gata de zbor odată ce fluturele se elibera din cocon. Uneori greutăţile sunt exact ceea ce ne trebuie în viaţă. Dacă Dumnezeu ne-ar permite să trecem prin viaţă fără a întâlni nici un obstacol, ne-ar schilodi. Nu am mai fi atât de puternici pe cât suntem. Şi nu am putea zbura niciodată.

(Preluare din vol. Vitamine duhovniceşti, Anthony M. Coniaris)