Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 1 iul 2014 - Anul XIX, nr. 149 (5658)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ştefan cel Mare şi Sfânt, în tradiţiile populare

Nici un voievod nu este atât de viu în inimile românilor ca Ştefan cel Mare. A luptat timp de 47 de ani pentru apărarea ţării şi a credinţei ortodoxe. De aceea, după studierea atentă a faptelor şi a vieţii domnitorului, Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor, fixându-i ca dată de pomenire ziua de 2 iulie. Dar strămoşii noştri l-au numit „sfânt“ încă din timpul vieţii şi i-au păstrat amintirea în numeroase legende. În multe dintre satele Moldovei oamenii păstrează şi azi semne ale trecerii sale: o biserică ridicată de el, un zid de apărare, o pădure, un plop plantat de el, un izvor care a ţâşnit în chip minunat…

Şi copiii ştiu de ce Ştefan cel Mare este demn de respect şi cinstire: pentru că şi-a apărat ţara de duşmani, care nu erau puţini: unguri, polonezi, tătari, turci... Ştiind că Imperiul Otoman este duşmanul credinţei creştine, a încercat să mobilizeze regatele creştine din Europa ca să lupte împreună. Nu a reuşit; a fost lăsat singur. Atunci, a luptat cu ţăranii, boierii şi târgoveţii, răsplătindu-i pe cei credincioşi şi viteji. A reuşit să aibă o ţară bine păzită, cu drumuri sigure. De aceea, negustorii străini preferau să treacă prin Moldova, în drumurile lor dintr-o parte în alta a Europei. Vămile pe care le-au plătit au umplut vistieria, permiţându-i lui Ştefan să lupte cu turcii şi să repare sau să construiască drumuri, cetăţi şi biserici.

Deşi se spune că avea o fire aprigă, se ştie din documentele istorice că Ştefan cel Mare a fost un om evlavios şi un bun creştin. Smerit, se considera domn prin mila lui Dumnezeu. Postea mult şi, în treburile ţării, se sfătuia cu Sfântul Daniil Sihastrul. Se spune că la îndemnul Sfântului a ridicat biserici şi mănăstiri după marile bătălii, ca amintire, dar şi pentru alinarea sufletelor celor jertfiţi. Mănăstirile Putna, Voroneţ, Tazlău şi „Sfântul Ilie“ din Suceava sunt cele mai cunoscute. A ridicat biserici nu numai în Moldova, ci şi în Transilvania şi Ţara Românească. Şi multe mănăstiri de la Muntele Athos - Zografu, Vatoped, „Sfântul Pavel“, Costamonitu şi Grigoriu - s-au bucurat de ajutorul lui.

Sub oblăduirea acestui domn evlavios, cultura şi arta au înflorit. În acele vremuri grele, cultura se refugiase în mănăstiri, unde călugării copiau şi împodobeau măiestru cu miniaturi manuscrise în limba slavonă, cărţi pentru sfintele slujbe sau cuprinzând vieţile sfinţilor. Tot acum cronicarii scriu despre bătăliile domnitorului, spre a rămâne pildă urmaşilor...

 

„Împăratul moldovenilor“

Folcloriştii au observat acum o sută de ani lacrimi în ochii celor ce vorbeau despre Ştefan cel Mare, dar sunt sigură că şi acum oamenii îşi amintesc de el cu emoţie.

Despre Ştefan se spun mai mult legende, pe care oamenii le cred adevărate. Ele explică printr-o poveste un obiect, un fenomen natural sau numele unor locuri. Oamenii „profită“ de legende, prin care dau sensuri noi lumii înconjurătoare, ca să-şi scoată în evidenţă eroii îndrăgiţi. Multe dintre legendele şi tradiţiile populare ce se spuneau înainte despre alţi viteji, din istorie sau chiar din basme, s-au spus şi despre Ştefan, pentru că oamenii l-au iubit şi îl iubesc cu adevărat.

Pentru strămoşii noştri, Ştefan cel Mare nu era cu nimic mai prejos ca feţii-frumoşi. Povesteau că s-a născut în chip minunat dintr-un brad şi a crescut într-un an cât alţii în cinci. De mic s-a luptat cu fiarele pădurii. În joaca sa cu prietenii se dovedeşte cel mai viteaz şi cel mai înţelept dintre toţi. Devenit domnitor, este de o vitejie fără seamăn şi ştie cum să-i învingă pe turci, mult mai numeroşi, cu oastea lui puţină. Dar are şi el momente de slăbiciune, când e învins şi se îndoieşte de sine. Atunci e ajutat de oameni simpli, ca Vrâncioaia, sau de Sfântul Daniil Sihastrul. E hâtru, înţelept, îngăduitor cu cei isteţi, dar şi aspru cu cei răi. De fapt, în Ştefan cel Mare românii se recunosc pe ei înşişi, aşa cum şi-ar dori să fie. De aceea, l-au numit „împăratul moldovenilor“.

(sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ştefan cel Mare şi Sfânt, în tradiţiile populare.
 Vizualizări articol: 870 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştefan cel Mare şi Sfânt, în tradiţiile populare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei