Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoSă vorbim puţin despre un pasaj din Sfânta Evanghelie după Ioan, care mi-a atras atenţia în mod deosebit. Iată-l:
„Pe acestea vi le-am grăit ca să nu vă poticniţi. Vă vor scoate din sinagogi; ba chiar vine ceasul când tot cel ce vă va ucide să creadă că-I aduce închinare lui Dumnezeu. Şi pe acestea le vor face, pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl Meu, şi nici pe Mine.” (Ioan 16, 1-3)
Ca fiecare text al Sfintei Scripturi, şi acesta are un înţeles prim, propriu, istoric – cu referire directă la acele timpuri, dar are şi înţelesuri figurate, care transcend timpul şi sunt valabile până la sfârşitul veacului.
Sfântul Chiril al Alexandriei în tâlcuirea sa la această Evanghelie spune că Mântuitorul Hristos face referire la iudeii care n-au crezut în El şi care, convinşi că nu este defapt Hristosul, ci este un impostor care se crede pe sine Dumnezeu, vor face tot posibilul să împlinească dreptatea... să-şi apere legea lor veche, legea lui Moise. Făcând aşa vor ajunge să omoare oameni şi să creadă că astfel aduc închinare lui Dumnezeu. Profeţia Mântuitorului s-a împlinit, chiar El fiind omorât de iudei. L-a fel s-a întâmplat şi cu Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, la fel şi cu Sfântul Apostol Pavel, care era căutat de iudei pentru a fi ucis (Fapte 23, 21).
Aş vrea acum să raportăm acest text la lumea noastă şi să vedem ce putem înţelege, ce mesaj ne transmite Dumnezeu nouă, celor care trăim în mileniul III.
Observaţi cum Domnul spune „ba chiar vine ceasul”, adică „se va ajunge aşa de rău” sau “vor veni timpuri aşa de grele” când oamenii vor ajunge să confunde lucrurile aşa de mult, încât să omoare pe aproapele lor crezând că aduc închinare lui Dumnezeu.
Textul este excelent în a explica nouă celor de astăzi cum se poate ca unii din noi, creştini ortodocşi apropiaţi de Biserică, să cădem în păcate aşa de mari. Ba mai mult, să înţelegem cum pot unii din diaconi, preoţi, ierarhii, monahi şi monahii să slujească lui Dumnezeu dar în acelaşi timp să facă păcate mari.
Dumnezeu este conştient de păcatele noastre
Mass-media de astăzi e impulsionată financiar să atace cât mai des Biserica Ortodoxă şi să scoată în evidenţă exemplele negative ale unor creştini sau slujitori ai lui Dumnezeu. Mediatizarea puternică a acestor exemple a născut resentimente puternice în sufletele oamenilor faţă de Biserica şi faţă de Dumnezeu. Ba a smintit uneori şi pe creştinii cu viaţă curată şi sinceră.
Aceste cuvinte ale Mântuitorului Hristos vin să ne asigure că El, ca Dumnezeu, e conştient de toate acestea, ştie că omul este aşa de îndărătnic. Şi în plus, aceste cuvinte ne aduc la cunoştinţă răul maxim la care se poate ajunge, ca să nu ne mai mirăm de faptele rele mai mici.
Poate oare un creştin ortodox care merge duminică de duminică la Sfânta Liturghie şi care e oarecum evlavios să cadă în păcate mari? Poate oare un slujitor al lui Dumnezeu, care se împărtăşeşte săptămână de săptămână cu Trupul şi Sângele Domnului, să păcătuiască aşa de grav?
Iar răspunsul Domnului la aceste întrebări e următorul: „Oamenii, chiar şi creştinii practicanţi de ar fi, slujitori la altar de ar fi, din cauza necredinţei lor, din cauza unei vieţi păcătoase, vor confunda atât de mult lucrurile în inima lor încât, omorând pe alţii, vor crede că aduc închinare lui Dumnezeu.”
De ce să ne mai mirăm că un creştin e lacom, egoist, că se judecă în tribunale cu aproapele lui, că-şi bate soţia şi copii, că bea până cade jos, că fumează, că face adulter, că se masturbează, că fură... când Dumnezeu ne-a zis clar că vor face mult mai mult decât atât: vor ajunge chiar la crimă, crezând în înşelarea lor că fac un mare bine.
Dumnezeu a rânduit ca model suprem pe Iisus Hristos
Este foarte interesant de sesizat aici faptul că expresia „aduce închinare lui Dumnezeu” înseamnă de fapt aduce jertfă lui Dumnezeu. Ori noi ştim că omul aduce ca jertfă lui Dumnezeu tot ce are el mai bun, mai curat, mai sfânt, aşa cum Avraam a fost deacord să renunţe chiar la fiul său pentru a-L aduce jertfă înaintea Domnului.
Deci, până şi creştinii, care nu sunt sinceri în relaţia lor cu Dumnezeu, vor fi aşa de înşelaţi de diavol şi de mintea lor întunecată, încât vor crede că a-ţi omorî aproapele poate fi o jertfă plăcută lui Dumnezeu.
Ce grozăvie!
Cum să crezi aşa ceva când Dumnezeul nostru ne îndeamnă să ne iubim duşmanii, să-i binecuvântăm, să ne rugăm pentru ei, să nu le răspundem la rău cu rău, să le facem bine şi să fim desăvârşiţi asemenea Tatălui, Cel ce care răsare soarele peste cei buni dar şi peste cei răi... ?
Cum se poate aşa ceva? Cum se poate ca un creştin sau un slujitor al lui Dumnezeu, care vin aşa de des la Biserică şi aud atâtea sfaturi şi primesc Harul lui Dumnezeu din Sfintele Taine, cum pot ei oare să se înşele aşa de amarnic?
Răspunsul îl dă tot Domnul: „Şi pe acestea le vor face, pentru că nu L-au cunoscut pe Tatăl Meu, şi nici pe Mine.”
Cunoaşterea de care vorbeşte Mântuitorul este o relaţia personală între mine şi El, şi nicidecum un ritual sec şi impersonal. Poţi intra în casa cuiva dar să nu te apropii prea mult sufleteşte de acea persoană, la fel cum poţi veni la biserică foarte des dar să nu ai o relaţie sinceră cu Dumnezeu, să nu te apropii de el prin rugăciune, să nu-ţi recunoşti înaintea lui slăbiciunile şi păcatele.
Vedeţi de fapt cum un om necredincios în prima parte a vieţii lui, când începe la un moment dat să se întoarcă către Dumnezeu şi să vină des la Biserică, nu înseamnă că este deja un sfânt, sau că s-a vindecat de toate patimile lui, ci înseamnă doar că e în curs de vindecare. Eu am patimi din tinereţe care încă mă mai ispitesc, deşi au trecut atâţia ani de când sunt în Biserică.... plus cele de la vârsta de acum.
Creştinul ortodox practicant nu se poate ridica încă la nivelul de model de comportament pentru ceilalţi, pentru că e încă bolnav, are încă păcate, poate oricând dezamăgi. Iată de ce Dumnezeu a rânduit ca model suprem pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului şi pe sfinţii care-i vedem în calendar zi de zi.
Aceste cuvinte ale Mântuitorului sunt de fapt şi o atenţionare către noi cei care credem că putem încă juca la dublu: să avem şi statutul de oameni evlavioşi cu viaţă morală dar să gustăm şi din plăcerile lumii, indiferent dacă prin asta călcăm în picioare pe cei din jurul nostru.
Pe Dumnezeu nimeni nu-l păcăleşte
Creştinul, ca orice om de fapt, după faptele lui se cunoaşte, nu după vorbe.
Pe Dumnezeu nimeni nu-l păcăleşte, El ştiind inimile tuturor. Iată de ce la judecată, Domnul va spune celor ce au crezut că-i aduc închinare:
„Niciodată nu v'am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, voi, cei ce lucraţi fărădelegea.”
Observaţi ce frumos a spus: „Nu v-am cunoscut”, dar nu pentru că El ca Dumnezeu n-a fost deschis spre cunoaştere ci pentru că ei, ca oameni, au fost nesinceri în credinţa lor.
Apropierea de Dumnezeu formală, sub forma unei evlavii de faţadă, este defapt închidere în sine, izolare de Dumnezeu şi de oameni şi nicidecum o cunoaştere a Lui.
Dumnezeu, ca orice om de altfel, se deschide într-o relaţie de iubire, doar faţă de cei care se deschid şi ei în mod sincer, fără viclenie. Dacă Dumnezeu sesizează făţărnicie, mândrie şi joc dublu în inima celui care se roagă înaintea Lui, atunci nu-i va răspunde.
Nu poţi să spui viitoarei tale soţii: „Vai ce mult te iubesc, draga mea!” şi în acelaşi timp ea să te creadă sincer, în condiţiile în care tu o înşeli în fiecare săptămână. Jocul dublu şi minciuna nu-şi găsesc aşezare firească în om... firea te trădează, gesturile şi cuvintele tale te dau de gol.
Intrarea în Împărăţia Cerurilor se bazează pe un singur lucru simplu: cunoaşterea personală a lui Dumnezeu... sau altfel spus: pe construirea unei relaţii personale de iubire, sinceră şi curată între mine şi El.
Dacă L-am iubit sincer, moartea va fi doar o trecere către viaţă, către Cel iubit. Dacă ne-am minţit pe noi înşine că suntem credincioşi şi evlavioşi, dar pe de altă parte am făcut păcate strigătoare la cer, atunci moartea va fi înfricoşătoare pentru că în acele moment conştiinţa ne va înfiera, ne vom teme că vom da ochii cu Cel pe care am zis că-L slujim, dar de fapt ne înşelam amarnic.
Observaţi cum spune şi Sfântul Apostol Pavel că aceia care confundă creaţia cu Creatorul, ajung până la urmă să confunde şi legile firii, şi să se împreuneze bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie.
Făţărnicia evlavioasă duce spre confuzii din ce în ce mai grave. Neîntemeierea vieţii noastre pe Adevăr, ne aruncă zilnic în vârtejul minciunilor, încât ajungem până la urmă să ne minţim şi pe noi înşine şi să credem chiar că minciuna noastră e voia lui Dumnezeu, e închinare, e jertfă adusă Lui.
(sursa: www.ortodoxiatinerilor.ro)
