Icoana orientează spaţiul locuit spre răsărit, spre Hristos, Soarele dreptăţii

Răspunsuri oferite de pr. Cristian Muraru, directorul Centrului de conservare şi restaurare a patrimoniului de artă creştină "Resurrectio" din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Părinte director, în ce fel ajută prezenţa icoanei în casă?

Icoana este o fereastră, o cale de acces spre lumea spirituală, care ne conţine şi "ne modelează" dacă o privim. Ea are un scop educativ şi misionar. Icoana ne arată că funcţia vederii conferă acea certitudine că, sporind în ştiinţa de a privi, conştientizăm şi că suntem priviţi. Ne angajează într-o reciprocitate tainică. Ea orientează spaţiul locuit spre răsărit, spre Hristos, Soarele dreptăţii. Ea dimensionează timpul în maniera în care viaţa omului nu mai este dependentă de agenda zilnică, plină de probleme şi fără de soluţii, ci de Ceaslov, iar viaţa în sine, prin icoană, devine nu una oarecare, ci una închinată, deschisă spre viaţa veşnică. Or, se ştie, viaţa veşnică nu este viaţa de după viaţa biologică, ci viaţa cu Hristos, în Hristos, pentru Hristos.

Vedeţi, toţi oamenii au ceasuri, la mână, pe telefoanele mobile, pe bordul de la maşină, dar nimeni nu mai are timp. Toţi oamenii suferă cronic de grabă, pe stradă, mai ales la volan, vor să controleze şi să "concentreze" spaţiul prin viteză. De unde această criză legată de timp şi spaţiu şi, în definitiv, de viaţă (pentru că "a nu avea timp" echivalează cu "a nu avea viaţă"), dacă nu din faptul că omul nu transferă în adâncul cel neştiut al inimii chipul cel nemuritor al lui Dumnezeu din icoana ortodoxă, care conferă sens spaţiului şi timpului. Icoana dă speranţă, inspiră, oferă siguranţă în ocrotirea lui Dumnezeu. Icoana bucură privirea, oferă o stare de optimism, te însoţeşte oriunde. Icoana dilată timpul, face loc Prezenţei. Icoana este postirea ochilor, cum zice Evdochimov. Ea are un rol restaurator asupra sufletului şi, din această perspectivă, omul devine fiinţă iconică şi euharistică, iar lumea devine un spaţiu filocalic.

Cum să ne rugăm în faţa icoanei?

În primul rând trebuie să ne rugăm cum putem, pentru a ajunge să ne rugăm cum trebuie. În rugăciune aflaţi, icoana poate să ne liniştească, să ne odihnească privirea exterioară, care, transferată în adânc ca privire interioară, poate să liniştească trupul, simţurile şi apoi gândurile, cugetele şi mişcările inimii. Privind la icoană, trebuie să ne rugăm ca şi când Dumnezeu este în faţa noastră şi putem dialoga smerit cu El. Nu înţelegând că lemnul şi culorile sunt Dumnezeu sau parte din fiinţa Lui (aceasta este idolatrie), ci urcând gândirea la Cel reprezentat pe icoană. Rugăciunea noastră este după Ceaslov sau este după nevoia şi necazul fiecăruia. Important este ca rugăciunea să fie ca o respiraţie, ritmată, firească şi necesară. 

(Sursa: Ziarul Lumina)