Treptele mântuirii personale

Mântuirea personală se realizează prin intermediul a două trepte, una care are în vedere pregătirea credinciosului în vederea renaşterii lui spirituale în Hristos, iar alta care se refera la sălăşluirea lui Hristos în credincios.

Pregătirea credinciosului în vederea mântuirii personale are diferite forme. Astfel, pregătirea celor ce s-au botezat la Cincizecime a început prin cuvântul lui Petru, care a provocat în ei „străpungerea inimii” şi dorinţa de a se mântui prin alipirea la Hristos. Pregătirea lui Saul a fost provocată de arătarea nemijlocita a lui Hristos pe drumul Damascului, iar Apostolii au fost pregătiţi pentru primirea Duhului Sfânt de Mântuitorul însuşi, într-un răstimp de trei ani.

Desfiinţarea păcatului strămoşesc

În general însă, sufletul credinciosului este mişcat de har în ambianţa ce iradiază din Biserica. Hristos lucrează înainte de Botez asupra lui prin cuvântul unui credincios care-L are pe Duhul Sfânt în sine şi care face parte din Biserică. Această lucrare nu este numai o lucrare prin cuvânt, ci şi prin convingerea celui ce vorbeşte, prin viaţa sa închinată lui Hristos. Desigur, înainte de renaşterea credinciosului, harul lucrează din afara sufletului asupra lui, iar prin renaştere se sălăşluieşte în el.

Dimpotrivă, Satana lucrează până la Botez înlăuntrul sufletului, iar din acel moment lucrează din afara lui. Dar cuvântul de chemare la Hristos, ca să pregătească pe cel ce vrea să se unească cu El, trebuie să pornească din plinătatea Bisericii, în care se trăieşte moartea cu Hristos şi arvuna învierii Lui. Ca urmare, pregătirea omului în vederea Botezului se face pe lângă Biserica, sub puterea lui Hristos, care iradiază din ea, şi este o pregătire a intrării omului în Biserică.

Desfiinţarea păcatului strămoşesc

Sălăşluirea lui Hristos în credincios se produce prin Taina Botezului, ca intrare a omului în Biserică. Botezul constă în desfiinţarea păcatului strămoşesc şi a celorlalte păcate săvârşite din puterea păcatului strămoşesc, dar şi în sălăşluirea lui Hristos sau a harului Lui în fiinţa credinciosului, ca început al vieţii noi. Duhul lui Hristos S-a introdus intim în subiectul uman cu lucrarea Lui, încât acesta simte o pornire către unirea cu Hristos şi către faptele iubirii ce rezultă din ea. Începe astfel o viaţă nouă în om, o viaţă orientată spre ferirea de păcate şi spre săvârşirea voii lui Hristos, în relaţie de comuniune reciprocă.

Focul harului

Pornind de la fap­tul că harul este însăşi Persoana lui Hristos, Diadoh al Foticeii spune că: „La început harul îşi ascunde prezenţa în cei botezaţi, aşteptând hotărârea sufletului, ca atunci când omul se va întoarce cu tărie spre Domnul să-şi arate printr-o negrăită simţire prezenţa sa în inima lui. Deci, dacă omul începe să sporească în păzirea poruncilor şi să roage neîncetat pe Domnul Iisus, focul Sfântului Har se va revărsa şi peste simţurile mai din afară ale inimii, ar­zând cu totul neghina păcatului”.

Acest foc al harului este mij­locul prin care Hristos purifică fiinţa noastră de egoism, datorită morţii şi învierii tainice cu El, şi ne deschide către iubirea faţă de Dumnezeu şi semeni. Prin moartea şi învierea noastră tainică cu El, care ne purifica de egoismul nostru, sporim în dragostea lui Hristos pe două căi.

Calea poruncilor şi calea „sfaturilor evanghelice”

Astfel, Sfântul Maxim spune că: „Scriptura nu înlătură nimic din cele date nouă de Dumnezeu spre folosire, dar pedepseşte lipsa de măsură şi judecată”. Aceasta este calea poruncilor, deschisă tuturor creştinilor. În schimb, există şi calea „sfaturilor evanghelice”, care nu trebuie să ne umple de mândrie înaintea lui Dumnezeu, căci ele umplu nişte goluri în împlinirea poruncilor. Cel ce-şi descoperă aceasta chemare, cum este mona­hul, trebuie să o ia în serios, fără să socotească însă că face mai mult decât era dator să facă. Toţi creştinii pot câştiga unii de la alţii, contribuind astfel la îmbogăţirea reciprocă a tuturor, iar în acelaşi timp şi la zidirea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Prin Sfântul Botez, Hristos Se sălăşluieşte în noi, pentru ca prin împlinirea poruncilor sau prin sfaturile evanghelice să ne ridice la viaţa de comuniune cu Sfânta Treime şi cu credincioşii, spre edificarea Bisericii ca trup al Său.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu

Sursa: www.crestinortodox.ro