Gînduri şi sfaturi pentru post

Prea ades ocupaţi să dea măsura lor cuvenită tuturor lucrurilor, oamenii au pierdut din vedere dulceaţa vieţii, măsura ei de binecuvântare. Aşa este cazul cu multe din clipele vieţii. Micimea lor spirituală, graba cu care vor să-şi trăiască viaţa, dezinteresul pentru cele sufleteşti, i-au făcut adesea pe oameni să nu priceapă rostul profund al postului creştin. Mai nou, i s-au alocat fel de fel de ''scuze'' şi ''motivări'' care mai de care mai uşor de acceptat pentru psihologia omului modern. Urechile noastre prea ocupate să capteze zgomotul lumii nu aud glasul Triodului înălţându-se de la strana Bisericii. Prea rar ''ciulim'' urechile fizice şi duhovniceşti la adâncimea textului liturgic, lăsându-ne, intelectuali dilematici, furaţi de ideea că limba liturgică e greoaie, depăşită. De aceea ne zice Triodul: ''Cu înfrânare să ne sârguim toţi a smeri trupul, trecând dumnezeiasca măsură a postului celui fără de prihană.''.

Aflaţi în plin Post al Paştelui, cu ''luminatul veşmânt al Postului îmbrăcându-ne, să ne dezbrăcăm de haina cea întunecată a beţiei,'' să priveghem, ''intrările poftelor închizându-le şi către Domnul uitându-ne,'' să avem către Domnul şi Dumnezeul nostru ''plecare şi apropiere,'' pentru ca scăpaţi din prăpastia răutăţii, să iubim ''numai căile care duc la odihna cea din Împărăţie.'' Dar, ''luminatul veşmânt al postului'' nu poate fi îmbrăcat pe un suflet prihănit. Dincolo de rostul duhovnicesc al postirii, din adâncul cugetului nostru, din nelucrarea noastră cu Dumnezeu ar ieşi la suprafaţă mirosul cel urât al poftelor şi patimilor noastre păcătoase. De aceea, Triodul ne îndeamnă să ''spălăm faţa noastră cu apa neprihănirii, să ne lămurim sufletul şi să ne curăţim trupul, să postim precum de bucate, aşa şi de toată patima, desfătându-ne cu virtuţile duhului''. Domnul nu ne lasă în lupta fără ajutorul Său. Postul însuşi este ''arma tare'' şi ''pavăza'' împotriva celui ce ne îndeamnă iarăşi la depărtare de Dumnezeu. Postul în sine ne ajută să ''întoarcem înapoi toată uneltirea înşelăciunii vrăjmaşului, să nu ne temem de focul ispitelor.'' Calea postului, desfătarea postirii nu ţine, aşadar, de o obligaţie, ci este un dar de la Dăruitorul, ce se aseamănă cu darul dăruit lui Adam odinioară. Să cerem mereu să gustăm din toate poruncile Domnului. Să cerem izvoare de lacrimi, roua inimilor noastre. Întăriţi astfel pe ''piatra poruncilor Sale,'' noi ''cei scoşi din rai pentru mâncarea cea amară,'' acum prin ''oprirea poftelor, postind de bucate şi precum de bucate şi de toată patima, cu rugăciuni şi cu lacrimi să îl căutăm pe Domnul.